Ultima oră

Oprisan, dat in judecata de juristul CJ Camelia Matau

Cristi Irimia
31 oct 2007 3286 vizualizări
Instanta a respins actiunea, considerind cererea privind acordarea unor sporuri salariale drept neintemeiata

Consilierul juridic al Consiliului Judetean Vrancea, Camelia Matau, a dat institutia la care lucreaza in judecata, solicitind instantei ca Marian Oprisan, presedintele CJ, sa fie obligat sa-i acorde niste sporuri de mobilitate si de confidentialitate de 25% din salariul de incadrare. "Cer sa-l obligati pe presedintele CJ Vrancea sa emita dispozitia prin care sa opereze modificarile prevazute de lege, la incadrarea si stabilirea drepturilor si obligatiilor consilierilor juridici numiti in functie, respectiv acordarea sporului de mobilitate in cuantum de 25% din salariul de incadrare, incepind din 14 februarie 2005, dar si acordarea sporului de confidentialitate, in aceleasi conditii", a scris Camelia Matau, in actiune. Cererea celei in cauza a fost respinsa ca neintemeiata de catre Tribunalul Vrancea, insa decizia poate fi atacata cu recurs. Dupa informatiile noastre, este pentru prima data in ultimii ani cind un angajat al CJ il da in judecata pe Oprisan, acest lucru putind fi interpretat in diverse moduri. Ori presedintele CJ nu a gestionat relatiile cu subordonatii, in acest an, ori a acordat preferential diverse sporuri, ceea ce a creat nemultumiri. De altfel, in actiune se precizeaza ca in cadrul CJ s-au acordat, dupa "negocieri amiabile", diverse sporuri, astfel ca nu este exclus ca Matau sa fi fost nemultumita de salariul pe care-l primeste in acest context. O alta varianta vehiculata prin CJ este aceea ca Matau s-a suparat pe Oprisan dupa ce acesta nu a numit-o secretar al judetului, preferind-o pe Raluca Dan. Camelia Matau a fost secretar interimar in toamna anului trecut, cind s-a incercat debarcarea presedintelui CJ din functie. Camelia Matau s-a adresat initial presedintelui CJ, insa cererea sa nu a fost solutionata, astfel ca a urmat introducerea actiunii in instanta. In calitate de consilier juridic, Matau considera ca ii sint aplicabile si legile speciale, in speta Legea 514/2003 privind organizarea si exercitarea profesiei de consilier juridic. "Aceste drepturi financiare pe care le solicit, prevazute de legea speciala, au fost recunoscute si altor functionari publici, fie pe cale amiabila, fie pe cale judecatoreasca", sustine Matau in actiunea de chemare in judecata, la care a atasat decizii ale Curtii de Apel Galati si ale Tribunalului Caras Severin. Conform acestor decizii, mai multi angajati ai Casei Judetene de Pensii au primit sporuri de 25% sau 50% la salariul de incadrare. Matau este consilier juridic la CJ din 1996, cu o pauza de doi ani in care s-a aflat in concediu pentru cresterea copilului. In intimpinarea depusa la dosar, Marian Oprisan si Raluca Dan au cerut respingerea actiunii ca neintemeiata. La dosar s-a mai atasat si o decizie a Inaltei Curti de Casatie si Justitie, cu privire la aceste sporuri, decizie care a contat decisiv in solutia data de Tribunalul Vrancea. "In ceea ce priveste cererea de plata a unui spor de mobilitate si a unui spor de confidentialitate, instanta a apreciat ca aceasta este neintemeiata deoarece dispozitiile art. 60, alin. 2, din Statutul profesiei de consilier juridic, care face trimitere la Legea 53/2003 - Codul Muncii, nu sint aplicabile functionarilor publici. (Cristi IRIMIA)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.