Ultima oră

Salubritatea, obligata sa tina un Jurnal de iarna

Doina Ganea
17 oct 2007 631 vizualizări
Lucrarile de iarna vor fi decontate pe baza jurnalului de activitate u prin noul regulament elaborat de Primaria Focsani, CUP este obligata si la despagubiri catre consumatori, daca reparatiile le-au afectat terenurile u "producatorii" de gunoi, altul decit menajer, risca amenzi daca nu incheie contracte cu CUP

Decontarea lucrarilor efectuate pe timp de iarna pe baza unui "jurnal de activitate", despaguri pentru consumatori in cazul avariilor produse pe proprietatea acestora sau pentru intreruperea nejustificata a serviciilor de salubritate sint doar citeva din prevederile cuprinse in noile regulamente de functionare a serviciilor publice, pe care Primaria municipiului Focsani le-a supus dezbaterii la finele lunii trecute. Este vorba de serviciul de salubritate stradala, serviciul de iluminat public, serviciul de alimentare cu apa si de cel de furnizarea energiei termice catre populatie. Cetatenii au avut la dispozitie 10 zile pentru a aduce propuneri si modificari, inainte ca regulamentele sa fie dezbatute in comisiile de specialitate din cadrul Consiliului Local. Potrivit regulamentului, focsanenii au dreptul la despagubiri daca in timpul lucrarilor de reparatii sint produse pagube pe proprietatile acestora, de catre angajatii Companiei de Utilitati Publice (CUP). Astfel, daca odata cu "interventiile pentru retehnologizare, reparatii, revizii, avarii se produc pagube proprietarilor din vecinatatea sistemelor de alimentare cu apa si de canalizare, operatorii au obligatia sa le plateasca acestora despagubiri, in conditiile legii. Cuantumul despagubirii se stabileste prin acordul partilor sau, in cazul in care partile nu se inteleg, prin hotarire judecatoreasca". Pe linga drepturile care survin ca urmare a incheierii contractului de prestari servicii, consumatorii mai au dreptul, conform aceluiasi regulament, sa fie anuntati cu cel putin 24 de ore inainte despre opririle programate sau restrictionarile in furnizarea/prestarea serviciului, sa primeasca raspuns in maximum 30 de zile calendaristice la sesizarile adresate operatorului cu privire la neindeplinirea unor conditii contractuale si sa fie informati despre modul de functionare a serviciilor de apa si de canalizare, despre deciziile luate de autoritatile administratiei publice locale, ANRSC si de operator privind asigurarea acestor servicii.


Salubritatea, obligata sa adune ciinii morti


Serviciul de salubritate stradala va fi obligat, dupa adoptarea acestui regulament, sa stringa de pe strazi cadavrele de animale si sa le predea cu proces-verbal unitatilor sanitar-veterinare care au in dotare crematorii. De asemenea, salubritatea stradala va avea grija ca pe timp de iarna sa tina "un jurnal de activitate". Conform art. 65 din regulament, "Jurnalul de activitate pe timp de iarna, semnat de reprezentantul imputernicit al autoritatii administratiei publice locale sau al asociatiei de dezvoltare comunitara, dupa caz, constituie documentul primar de baza pentru verificarea activitatii si decontarea lucrarilor efectuate". Conform aceluiasi regulament, consumatorii casnici sau institutiile sint obligate sa incheie contracte cu serviciul de salubritate in cazul in care produc gunoi, altul decit cel menajer, provenit din activitati agricole sau industriale. In caz contrar, regulamentul prevede sanctionarea persoanelor fizice cu amenzi cuprinse intre 100 si 300 de lei pentru persoanele fizice si intre 1.000 si 2.500 lei pentru persoanele juridice. De partea cealalta, operatorii serviciului de salubritate au obligatia "sa plateasca despagubiri pentru intreruperea nejustificata a prestarii serviciului si sa acorde bonificatii procentuale din valoarea facturii utilizatorilor in cazul prestarii serviciului sub parametrii de calitate si cantitate prevazuti in contractele de prestare", dupa cum se mai precizeza la art. 108, alin. (d), din respectivul regulament. (Doina GANEA)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.