Ultima oră

Nebuloasa pe orbita Barbieru - ISJ

Cristi Irimia
2 oct 2007 969 vizualizări
Vazind ca a fost demis, Banel Barbieru a cerut Consiliului Local Tataranu ca scoala sa nu mai fie autonoma, pentru ca atunci cind a cistigat procesul sa ceara din nou personalitate juridica tot de la consilierii care au votat anularea acesteia u "tot sapind la temelia scolii unde a fost director, si-a sapat singur groapa", spune Iordache Bostan u duelurile juridice continua pe tema demiterilor

Un alt proces intre Banel Barbieru, directorul Scolii nr. 2 Bordeasca Veche, si Inspectoratul Scolar Judetean s-a incheiat desi controversele pe marginea disputei nu s-au finalizat nici acum. Astfel, Tribunalul Vrancea a constatat ca ramasa fara obiect cererea de ordonanta presedintiala formulata de Barbieru, prin care cerea sa fie repus in functie dupa ce a fost demis. Decizia a fost luata avindu-se in considerare procesul cistigat cu doar citeva zile inainte de Barbieru, intr-o alta speta, proces datorita caruia directorul si-a recapatat postul. Numai ca ISJ a anuntat ca va face recurs impotriva deciziei Tribunalului Vrancea. Oricum, Barbieru a fost protagonistul unei duble actiuni cu caracter comic in cadrul Consiliului Local al comunei Tataranu. Vazind ca a fost demis si stiind ca are majoritate PD, consilierul local Banel Barbieru a initiat un proiect de hotarire pentru a ridica personalitatea juridica a scolii pe care o conducea, iar hotarirea a fost adoptata. Dupa ce a vazut ca a fost reinstalat ca director de catre instanta, Barbieru si-a dat seama ca tocmai ridicase personalitatea juridica a institutiei din Bordeasca Veche, astfel incit devenise un director repus intr-o functie ce nu mai exista. Cu craca taiata de sub picioare si in contextul in care Prefectura nu se pronuntase (n. r. - nici nu avea cum asa repede) asupra legalitatii hotaririi CL Tataranu, Barbieru a facut un alt proiect, de anulare a ridicarii personalitatii juridice a scolii. Zis si facut, masina de vot a PD-ului facindu-si datoria.


ISJ considera ca nu mai exista postul


Bulibaseala nu s-a incheiat aici tocmai pentru ca inspectorul scolar general Iordache Bostan a propus si el, vinerea trecuta, in cadrul Consiliului de Administratie al ISJ, ridicarea personalitatii juridice a Scolii nr. 2 Bordeasca Veche, considerind ca unitatea nu indeplineste criteriile necesare pentru a fi catalogata ca institutie cu personalitate juridica. Decizia a fost trimisa deja la Ministerul Educatiei, Cercetarii si Tineretului pentru avizare. "Tot sapind la temelia Scolii Bordeasca, unde a fost director, si-a sapat singur groapa. Dinsul a cerut ridicarea personalitatii juridice. Ce fel de Consiliu Local este acolo la Tataranu, o data cere ceva si apoi anuleaza hotarirea? Si asa nu stiu cum scoala a avut personalitate juridica pina acum, cu doar 70 de copii. De fapt stiu, i-a sustinut PD-ul", a afirmat liberalul Iordache Bostan, precizind ca n-a fost instiintat pina acum de instanta ca este obligat sa-l repuna in functie pe Banel Barbieru. Pe rolul Judecatoriei Focsani se mai afla un proces in care ISJ Vrancea solicita instantei sa-l oblige pe democratul Banel Barbieru sa predea cheile de la Scoala nr. 2 Bordeasca, pentru ca n-ar mai fi director al unitatii. Actiunea a fost introdusa, insa, inainte ca Barbieru sa cistige procesul cu repunerea in functie, astfel ca deznodamintul spetei de la Judecatorie depinde de recursul amintit anterior. Un alt director demis de ISJ Vrancea, Iulian Ionescu, care a condus Scoala de Arte si Meserii (SAM) Tataranu, a dat in judecata institutia condusa de Iordache Bostan pentru a-si recistiga postul in instanta. Divergentele dintre directorii demisi si ISJ au astfel sanse mari sa dureze pina la alegerile din 2008, fie ca va fi vorba de anticipate, fie ca vor fi la termen. (Cristi IRIMIA)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.