Ultima oră

Alegeri cu bucluc la Camera Taximetristilor

Doina Ganea
18 aug 2007 1717 vizualizări
Adunarea generala a Camerei Taximetristilor si-a desemnat noii lideri intr-o atmosfera tensionata u vechea conducere a fost decapitata si la recomandarea oficialitatilor locale u ex-presedintele Marius Oancea acuza liderii CNTR de imixtiune in treburile filialei

Fosta conducere a Camerei Taximetristilor Vrancea a fost mazilita ieri cu acordul si la recomandarea reprezentantilor Primariei Focsani si ai Politiei Rutiere. Desi s-au vrut alegeri democratice, cei doi reprezentanti ai Camerei Nationale a Taximetristilor din Romania (CNTR), presedintele executiv Teodor Anghel si vicepresedintele Marcel Nechita, au manipulat asistenta anuntind modificari ale prevederilor statutare in functie de imprejurari. Fostul presedinte al Camerei Taximetristilor, Marius Oancea, a fost suspendat din functie inca din luna aprilie, in urma unui conflict aparut intre taximetristi si Consiliul local Focsani care a votat majorarea numarului de autorizatii de taxi de la 500 la 1.000. Prezent la sedinta de ieri, Marius Oancea a contestat adunarea generala considerind-o nestatutara, incepind de la convocarea acesteia si pina la felul in care au decurs alegerile noului comitet de conducere. Acesta a anuntat ca poate actiona si in instanta CNTR pentru incalcarea statutului si imixtiuni in asociatia vrinceana. In urma votului deschis a peste 100 de participanti au fost alesi 15 reprezentanti ai taximetristilor focsaneni. Acestia vor fi condusi de presedintele interimar Nicuta Oprea, care controleaza activitatea de dispecerat de la "Taxi For You", fiind cumnatul altui patron de dispecerat, Cornel Ticau. Ambii sint apropiati ai PSD, formatiune politica pe care au sustinut-o la alegerile din 2004 prin folosirea taxiurilor ca suport pentru afisele electorale ale "rosilor".


Privind inapoi cu minie


Taximetristii din Vrancea s-au intilnit ieri la Ateneul Popular "Mr. Gh. Pastia" cu reprezentanti de la Camera Nationala a Taximetristilor, pentru a afla ultimele noutati legislative, dar si pentru schimbarea conducerii filialei. Sedinta a fost condusa de presedintele executiv al CNTR, Teodor Anghel, secondat de vicepresedintele Marcel Nechita. Acesta din urma impreuna cu fostul vicepresedinte al Camerei Taximetristilor Vrancea, Nicuta Oprea, conform unei hotariri a Consiliului Director al CNTR din luna martie a.c., au asigurat pina ieri interimatul la filiala. Pe linga cei peste 100 de taximetristi, la sedinta au participat, in calitate de invitati inspectorul Ion Soare din partea Primariei Focsani, si Catalin Stegarescu, seful Politiei Rutiere Focsani. In afara unor informatii privind modificarile legislative in domeniu, cei doi au facut in repetate rinduri recomandari taximetristilor prezenti sa aiba grija pe cine isi aleg sa-i reprezinte in continuare, deoarece cu vechea conducere nu a existat o comunicare solida. "Va recomand sa va orientati catre oameni seriosi, care sa va reprezinte interesele si cu care sa putem comunica pentru ca sa nu aveti probleme", a recomandat inspectorul Ion Soare. Nici seful Politiei Rutiere nu s-a lasat mai prejos si a remarcat ca taximetristii nu au fost reprezentati in ultima perioada. "De mai bine de trei ani nu ati avut pe cineva care sa va reprezinte. Eu cu dl Oancea nu ne-am mai gasit. Poate m-am gasit cu multi dintre dumneavoastra mai des decit cu el. Va rog sa va ginditi foarte bine la cine sa va reprezinte. Nu vreau sa intimpinati greutati", a sunat si recomandarea inspectorului principal Catalin Stegarescu. Pe parcursul sedintei, inspectorul Ion Soare i-a recomandat fostului presedinte Marius Oancea sa nu se mai tina "cu dinti de aceasta functie". De altfel participantii s-au asezat in sala de sedinte in functie de simpatii. Cei care tineau cu gruparea Oprea-Ticau au stat in partea dreapta a salii, in timp ce vechea conducere in partea opusa.


CNTR, arata pisica taximetristilor


Plecind de la aceste "calduroase" redari, presedintele de sedinta a trecut la alegerea unui nou comitet director. Aceasta nu inainte de a-i cere fostului presedinte Marius Oancea o dare de seama privind situatia financiara a fililalei. Cum ex-presedintele Marius Oancea a refuzat sa prezinte un astfel de raport, contestind legalitatea adunarii generale si aratind ca, potrivit statutului, au drept de vot numai membrii care si-au platit cotizatia la zi, Teodor Anghel a venit cu o solutie salvatoare: "In urma Sedintei Consiliului Director cu reprezentantii filialelor din tara care a avut loc in martie la Felix, Camera Vrancea a fost desfiintata, din cauza neparticiparii la discutii. Tot de atunci sint imputernicit sa recunosc aceasta adunare si sa validez voturile participantilor", a precizat presedintele executiv al CNTR. O alta problema a fost ridicata de fostul primvicepresedinte al filialei, Ernest Bari. Acesta a propus ca din noul comitet sa nu mai faca parte membrii fostului Birou Executiv. Initial propunerea a fost imbratisata de conducerea de la Bucuresti, dar cind s-a dat citire componentei biroului, Anghel s-a sucit si a refuzat sa supuna propunerea votului plenului, deoarece pe lista se regaseau persoane agreate, cum ar fi noul presedinte de filiala Nicuta Oprea si vicepresedintele Cornel Ticau. Mai mult decit atit, cind un alt partizan al vechii conduceri a filialei, Mihai Rusu, a vrut sa stie cit de statutara este adunarea, Teodor Anghel le-a aratat pisica taximetristilor. "Sa stiti ca astazi vom alege o noua conducere cu sau fara voia dlui Oancea. Cui nu-i convine sa se adreseze Justitiei. Statutul a fost modificat, dar voi nu stiti! Sa nu uitati ca aceasta asociatie locala a fost initiata cu acordul CNTR. Noi putem da oricui acordul. Putem agrea orice societate sau grupare a taximetristilor. Daca vreti sa ramineti cu vechea conducere noi v-am ridicat deja autorizatia si va spun ca nu ne mai reprezentati", a subliniat Teodor Anghel.


"Daca voi nu ma vreti..."


In lumina acestor directive de la "centru" s-a trecut la propuneri privind membrii care vor face parte din noul comitet director. Unii dintre taximetristi chiar au tipat la fostul lor lider Marius Oancea sa se dea deoparte pentru ca functia nu-i vesnica. "Ce-i aici, domnule, Alexandru Lapusneanu cu a lui «daca voi nu ma vreti, eu va vreau»?" a intrebat un sofer mai hitru. La propunerea presedintelui executiv al CNTR toti cei 15 membri au fost votati in bloc. In procesul verbal a fost consemnata doar o abtinere. Aceasta in conditiile in care la inceputul sedintei nu s-a facut o lista de participanti, nu s-a stiut numarul acestora si nici macar a celor care au votat. In dispretul total al oricaror norme de democratie, sefii nationali ai taximetristilor si-au ales persoanele agreate. Fostul presedinte Marius Oancea ne-a declarat ca nu s-a decis inca daca va contesta sau nu in instanta adunarea generala de ieri. "Ma voi consulta cu colegii mei daca sa apelam la Justitie. Eu oricum nu mai doream sa fiu presedinte si m-as fi dat la o parte daca mi-ar fi cerut-o in mod statutar, dar nu asa se lucreaza", a comentat Marius Oancea. (Doina GANEA)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.