Ultima oră

Dumitru Pricop a intrat in eternitate

Valentin Muscă
1 aug 2007 1135 vizualizări
Poetul a fost condus ieri pe ultimul drum u editura Marafet are in lucru un volum de poezii "marca" Dumitru Pricop, precum si "Monografia comunei Fitionesti", la care a colaborat si poetul

"Doctore ma-ntorc acasa / Mult mai bolnav decit am fost sa fiu / Dar nu ma mai gindesc la groapa si sicriu / Iar de pedeapsa inimii nu-mi pasa", scria Dumitru Pricop in ultimile clipe ale vietii, parca anuntindu-si sfirsitul. Mitica Pricop s-a intors acasa din ultimul sau drum pe cararile anevoioase ale spitalului, iar de aici a plecat pentru totdeauna in lumea celor drepti. Inmormintarea "Poetului Vrancei" a fost ocazia ca focsanenii sa constate ca unul din ultimii clasici ai poeziei romanesti a parasit aceasta lume. Strada Bisericii "Sapunari" a fost ieri la prinz blocata de multimea care a venit sa-si ia un ultim ramas bun de la cel care le-a tinut tonusul in aprigii ani ai tranzitiei. Prieteni si mai putin prieteni, colegi din lumea literelor si admiratori ai poetului s-au intilnit ieri pentru ultima data cu chipul inconfundabil al lui Dumitru Pricop. Alaturi de figurile cunoscute si care alcatuiau lumea boemei vrincene la serile culturale de la Casa Armatei sau de la Salonul Literar Dragosloveni, la inmormintare au fost zariti si citiva politicieni, printre care Horia Hurtuna si primarul Decebal Bacinschi. Din partea Uniunii Scriitorilor au vorbit poetii Laurian Stanchescu, Marin Ifrim si Gheorghe Istrate, iar din partea oamenilor de la catedra profesorul Zaharia i-a adus un ultim omagiu. De la Dumitru Pricop au ramas poeziii inedite, dar si volume sub tipar. "In aceasta toamna voi tipari un volum de poezie, care se afla in lucru la editura Marafet, precum si «Monografia comunei Fitionesti», pe care am realizat-o impreuna cu Dumitru Pricop. Premonitoriu, poetul a numit prefata monografiei «Ridica-te Lazar», un text superb pe o tema religioasa. Din nefericire, omul Mitica Pricop nu s-a mai ridicat", ne-a spus publicistul Constantin Marafet. O parte din aceste versuri vor fi publicate cu ajutorul Directiei pentru Cultura Vrancea. "Nu putem sa lasam nepublicate versurile unuia din cei mai mari poeti romani. Ii vom duce lipsa omului Mitica Pricop, pentru atitudinea si curajul sau, pentru vocea sa necrutatoare cu hotia, minciuna si trufia", ne-a spus Paraschiv Usturoi, directorul institutiei. Dupa slujba religioasa si cuvintele apropiatilor, cortegiul funerar s-a indreptat spre Cimitirul Nordic, acolo unde a fost inmormintat "Poetul Vrancei". (Valentin MUSCA)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.