Ultima oră

Trei raniti ieri pe E 85

Dan Chiriac
24 iul 2007 979 vizualizări
O persoana a fost ranita grav, iar alte doua usor in urma unui accident produs pe soseaua E 85, intre Obrejita si Dumbraveni. Politistii spun ca totul a avut loc din cauza unei soferite neatente.

"Conducatoarea auto Ioana Alexandra Giongu, 20 ani, din judetul Bacau, in timp ce conducea un Renault Megane, a pierdut controlul volanului, a intrat pe contrasens si s-a tamponat frontal cu o Dacia, condusa regulamentar din sens opus de Vasile Zlota, 39 ani, din Bolotesti", ne-a precizat agentul sef adjunct Aurel Cristian, de la Serviciul Politiei Rutiere. In urma impactului, a fost ranita grav Florica Zlota, 41 ani, sotia conducatorului Daciei, aflata pe bancheta din dreapta. Aceasta a fost preluata de o Ambulanta si transportata la Spitalul Judetean pentru a primi ingrijri medicale. Tot la spital au ajuns alte doua persoane, dar cu rani usoare. Ionut Bogdan Chirita, 13 ani, din Bordeasca, aflat in Dacia, si Carmen Sicol, 37 ani, din Renault au avut de suferit de pe urma accidentului. Dupa impactul frontal, autoturismul Renault Megane a ajuns in santul de pe marginea drumului, in timp ce Dacia a fost avariata serios. Cirulatia pe E 85 s-a desfasurat citeva zeci de minute cu greutate. (Dan CHIRIAC)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.