Ultima oră

Colonelul Iorga a devenit consilierul lui Dumnezeu

Ziarul de Vrancea
17 iul 2007 2567 vizualizări
Consilierul local a decedat ieri la Bucuresti, dupa ce ranile suferite in urma accidentului din 26 iunie s-au agravat u colonelul (r) va fi adus astazi la Focsani, inmormintarea urmind a avea loc joi u "Un asemenea om se intilneste mai rar", au spus cu tristete colegii si cunoscutii lui Gheorghe Iorga

Zvonul de saptamina trecuta despre moartea colonelului (r.) Gheorghe Iorga, care a alertat tot judetul, a devenit din pacate o realitate in cursul zilei de ieri. Acesta a decedat la Spitalul Militar Central Bucuresti, unde fusese internat, in urma agravarii ranilor la in accidentul din 26 iunie. Ion Codoran, doctorul ortoped care l-a operat pe fostul sef al Centrului Militar Judetean Vrancea, in noaptea de 26 spre 27 iunie, a confirmat trista veste, fara a da mai multe amanunte, motivind ca decesul nu s-a intimplat in sectia pe care o conduce, ci in terapie intensiva. "Da, intr-adevar, Gheorghe Iorga a murit, dar mai multe detalii nu pot sa va dau. Familia lui a fost astazi aici", ne-a declarat doctorul ortoped Codoran. Consilierul local independent Gheorghe Iorga a fost implicat pe 26

iunie intr-un groaznic accident rutier produs pe E 85 intre localitatile Pufesti si Calimanesti. Fostul sef al CMJ, colonelul (r) Gheorghe Iorga se intorcea la volanul masinii sale, o Dacia Logan, de la Brasov, unde il lasase pe ginerele sau. Din motive ramase deocamdata necunoscute, acesta a pierdut controlul volanului si a lovit un cap de pod. Iorga a suferit rani grave si a ajuns la Spitalul Militar Central Bucuresti. Iorga va fi adus in oras in cursul zilei de azi, ceremonia funerara si onorurilor militare vor avea loc joi, 19 iulie.


Inima i-a cedat prima


Starea generala a colonelului (r) era stabila pina acum citeva zile, in ciuda interventiilor chirurgicale pe care le-a suferit la unul din picioare, la care doctorul ortoped Ion Codoran i-a aplicat o tija metalica. Potrivit medicilor de la Bucuresti, din cauza traumatismului toracic si a multiplelor coaste rupte lui Iorga i s-a administrat un tub in torace pentru a-i drena singele si pentru a putea respira. A fost o perioada in care consilierul a respirat singur, fara ajutorul aparatelor, dar infectia mare din organism nu l-a slabit nici o clipa, in ciuda eforturilor medicilor de a o reduce cu ajutorul celor mai eficiente medicamente. Vinerea trecuta, col. Iorga nu a mai putut respira fara ajutorul aparatelor. Fostul sef al CMJ avea o ruptura de bazin foarte grava, care ar fi trebuit operata, insa din cauza infectiei inima i-a cedat facind imposibila o noua interventie chirurgicala. Astfel, dupa trei saptamini de lupta inegala cu moartea, consilierul Gheorghe Iorga a fost invins.


Un mandat nefinalizat


Intrat in politica in anul 2003, pentru a contribui la binele comunitatii, Gheorghe Iorga a trecut prin mai multe partide. Mai intii a fost la PRM, dupa care a trecut la PNG, iar in 2004 s-a inscris in Partidul Conservator, din partea caruia a candidat la functia de primar al Focsaniului. Colonelul (r) a fost ales consilier local, functie fara de care a ramas imediat dupa alegeri din cauza conflictului in care se afla cu Marian Oprisan. Dupa ce fostii umanisti au trecut de partea baronului, Iorga a fost exclus din PC si din Consiliul Local printr-o manevra pe care justitia a demontat-o ulterior. Procesul a durat citeva luni, timp in care scaunul de consilier local a fost ocupat de Gicu Vrincianu, care in prezent este membru PNG. Gheorghe Iorga a revenit dupa aceea in functia de consilier local in care a ramas pina la tragicul accident rutier ce i-a curmat viata. Fostul sef al CMJ a capatat notorietate in viata publica locala si prin procesul cu Politia vrinceana in care a fost implicat Marian Oprisan. In 2001, colonelul (r) a ramas fara permis de conducere dupa ce baronul le-a spus politistilor ca ar fi trecut pe rosu la intersectia de la Big. Dupa mai multi ani de judecata cu IPJ Vrancea, Gheorghe Iorga a obtinut cistig de cauza. Dupa ce s-a zbatut sa-i fie recunoscut mandatul de consilier local inclusiv pe calea justitiei, colonelul (r) Gheorghe Iorga n-a mai reusit sa-l duca pina la bun sfirsit. Conform listei de candidati a conservatorilor de la alegerile din 2004, fotoliul consilierului Gheorghe Iorga va fi ocupat de colonelul (r) Gheorghe Ivu, fostul sef al Politiei Focsani. Nu se stie insa daca acesta va ajunge in Consiliul Local Focsani, dupa ce a fost exclus din Autoritatea Teritoriala de Ordine Publica pentru ca nu a fost pe placul lui Marian Oprisan.


Colegii il regreta


Vestea mortii acestuia i-a luat prin surprindere si pe colegii din Consiliul Local. Colegul liberal Gabriel Negoita a crezut in prima instanta ca este vorba despre aceleasi zvonuri rautacioase ca saptamina trecuta. Ulterior, dupa confirmarea tragicei vesti, Negoita ne-a spus cu durere in glas: "L-am cunoscut mai bine in Consiliul Local si in intilnirile pe care le-am avut si mi-am dat seama ca avea o consecventa in a rezolva problemele. Este o mare pierdere, deoarece un asemenea om se intilneste mai rar. A plecat dintre noi mult prea devreme, ar mai fi avut multe de facut", ne-a spus Gabriel Negoita. "Eu nu cred ca domnul colonel Iorga a murit. El traieste vesnic in amintirea noastra, a tuturor celor care l-au cunoscut. Disparitia sa ar trebui sa ne faca mai ingaduitori unii cu altii si sa ne faca sa gindim ca sintem trecatori prin aceasta lume. Dumnezeu sa-l ierte!", ne-a spus si consilierul liberal Doina Fodoreanu. "Cine si-ar fi inchipuit acum trei saptamini ca astazi vom vorbi despre Dl.Iorga la timpul trecut ? Este o pierdere pentru noi toti, pentru comunitate. Consilierii au pierdut un om de mare omenie, valoros, corect, respectuos, politicos, un coleg si un om de mare isprava. A iubit dreptatea si a urit faradelegea, marturie stind «batalia» pe care a cistigat-o pentru recunoasterea locului sau in Consiliul Local. Zimbind, daruind si rabdind a sperat ca acest pustiu al lumii sa poata fi transformat intr-un tarim al bucuriei si al binecuvintarii. Se pare ca Dumnezeu a ales altceva pentru el, a ales sa-l faca un ostean al imparatiei sale vesnice... Dumnezeu sa-l odihneasca!", ne-a declarat consilierul democrat Mioara Lazar.


Primul militar care s-a alaturat revolutionarilor


Colonelul (r) Iorga a fost implicat activ si in timpul Revolutiei din 1989, atunci cind evenimentele l-au prins in functia de sef de Stat Major de Aparare Civila la Focsani. Poate si datorita lui, tragediile din alte zone ale tarii nu au avut loc si in judetul nostru. "Pierderea colonelului Iorga este aproape de neconceput. Colonelul Iorga a insemnat pentru mine sprijinul pe care l-am avut in momentul cind a inceput in Focsani miscarea Revolutiei din 22 decembrie. A fost primul militar care a avut curajul sa se alature revolutionarilor. A fost omul care a avut curajul sa se opuna fortelor de ordine si celor care controlau politic judetul Vrancea, atunci cind inca Ceausescu nu plecase. Fara colonelul Iorga municipiul Focsani va fi mai sarac, mai lipsit de o voce care avea curajul sa infrunte adversarii si sa se opuna nelegiuirilor si incalcarilor de lege. A fost un stilp de temut al societatii pentru potentatii de acum", ne-a declarat Paraschiv Usturoi, seful Directiei de Cultura Vrancea.


Cariera militara de prestigiu


Gheorghe Iorga s-a nascut la 27 ianuarie 1946 in comuna braileana Traian. A urmat cursurile Liceului Militar "Dimitrie Cantemir" Breaza, in 1966 si Scoala Militara de ofiteri activi "Nicolae Balcescu", arma infanterie, in 1969. A urmat apoi Academia Militara, sectia Arme Intrunite, in 1977. A absolvit cursuri de cercetare operativa prin parasutare, de cercetare operativa, limbi straine, de perfectionare ofiteri de aparare civila, post academic de aparare civila, postacademic de perfectionare in conducerea marilor unitati din trupele de uscat si postuniversitare de perfectionare in conducere strategica. A fost ofiter activ timp de 32 de ani, timp in care a indeplinit functiile de comandant de pluton cercetare in Batalionul de cercetare Timisoara, ofiter student la Academia Militara, sef al cercetarii in Unitatea militara 01270 Focsani, sef al biroului de operatii si pregatire pentru lupta si sef al cercetarii in Regimentul de parasutisti "Baneasa - Otopeni", ofiter 2 in Sectia Operatii a Armatei in Armata a 2-a, ofiter 2 in biroul operatii si pregatire pentru lupta in UM 01270 Focsani, loctiitor si sef de stat major in Statul major de Aparare Civila Vrancea si din anul 1992 pina in 2001, cind s-a pensionat a indeplinit functia de comandant al Centrului Militar Judetean Vrancea. In toata aceasta perioada a fost apreciat cu calificativul "foarte bine", situat peste cerintele functiei si distins cu mai multe medalii si onoruri militare. Camarazii de arme si prietenii depling moartea prematura, la doar 61 de ani, a colonelului (r.) Gheorghe Iorga, amintindu-si de el ca de un om care si-a respectat principiile, a luptat pentru adevar si i-a sprijinit pe toti cei care i-au cerut ajutorul. Cu putin timp in urma, acesta a fost ales presedinte al Asociatiei Cadrelor Militare in Rezerva si in Retragere Vrancea, unde s-a angajat sa se ocupe de soarta camarazilor sai. (D. GANEA, C. PALADE, D. CHIRIAC)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 10

Adaugă comentariu
, acum 739391 zile, 16 ore, 5 minute, 29 secunde
il cunosc pe dl. consilier asa cum il cunoaste multa lume din orasul nostru, dar si din sedintele de consiliu local la care am participat. activitatea domniei sale era remarcabila; imi citeste integral
, acum 739391 zile, 16 ore, 5 minute, 29 secunde
l-am cunoscut destul de bine si imi pare sincer foarte rau.Toate cuvintele sunt de prisos sincere condoleante familiei
, acum 739391 zile, 16 ore, 5 minute, 29 secunde
este o mare pierdere nu numai pentru familie, prieteni, ...ci pentru viitorul copiilor nostri si al urbei...dumnezeu sa te odihneasca!
, acum 739391 zile, 16 ore, 5 minute, 29 secunde
l-am cunoscut,doamne cat de greu este sa vorbesti despre un mare om la trecut.dul iorga a fost un militar,un politician dar mai ales un OM MARE.Ca militar s-a distins printr- o deosebita pregatire,o citeste integral
, acum 739391 zile, 16 ore, 5 minute, 29 secunde
Toata lumea vorbeste frumos despre raposat la comentarii si asa este si crestineste dar totusi exista si oameni care nu l-au cunoscut.Deci poate reuseste cineva dintre cunoscuti sa ne spuna ce a facut citeste integral
, acum 739391 zile, 16 ore, 5 minute, 29 secunde
Va rog sa va spuneti numele si adresa si ,personal va voi da in scris toate informatiile de care credetii ca aveti nevoie.Nu este nici crestineste dar nici corect ceea ce insinuati.In unele momente citeste integral
, acum 739391 zile, 16 ore, 5 minute, 29 secunde
eu nu vreau domnule sa insinuez nimic,nici nu vreau sa fiu rau cum gresit ati inteles,am remarcat numai ca rubrica de comentarii este plina numai de condoleante standardizate.Si credeam ca daca tot se citeste integral
, acum 739391 zile, 16 ore, 5 minute, 29 secunde
Sunt socat de aberatiile pe care le poate emite db (Dan Butnaru). Intr-un astfel de moment trist, omeneste vorbind, cand nu mai conteaza ce a facut un om care nu mai este printre noi si, implicit, nu citeste integral
, acum 739391 zile, 16 ore, 5 minute, 29 secunde
Sunteti de o nesimtire incredibila. Ati terminat cumva de analizat prestatia consilierilor contemporani sau a altor politicieni aflati in viata si acum ati trecut la analiza faptelor celui care a avut citeste integral
, acum 739391 zile, 16 ore, 5 minute, 29 secunde
Sincere condoleante familiei Iorga. Daniel sunt alaturi de tine si te rog sa duci numele familiei mai departe. Pentru cei ce nu l-au cunoscut pot spune ca a fost un om de onoare si caracter. Pentru citeste integral
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.