Politist, falsificator de procese verbale
Agentul sef Daniel Stefan, ajutorul sefului de post de la Postul de Politie Balesti, va aparea in fata instantei de judecata dupa ce a intocmit in fals un proces verbal. Acesta a fost trimis in judecata, ieri, de procurorii vrinceni si acuzat de fals intelectual si uz de fals. In sarcina acestuia, procurorii au retinut faptul ca pe data de 8 septembrie 2006 a intocmit un proces verbal de contraventie pe numele Radu Dima, desi acesta nu facuse nimic ilegal si, pentru a fi credibil, s-a folosit de trei declaratii false pe care chiar el le scrisese. Cercetarile au stabilit ca la discoteca din Balesti, politistul a fost atentionat de Radu Dima ca un conducator auto pune in pericol siguranta celor aflati in zona. Soferul "teribilist" a intors de mai multe ori autoturismul in loc, folosindu-se de frina de mina. Politistul a discutat citeva secunde cu acesta, dar localnicul Radu Dima a insistat si a cerut sanctioanarea celui care se "juca" cu masina. Nemultumit de insistentele lui Dima, politistul i-a aplicat un jet de spray in fata acestuia. Ulterior, Dima a aflat ca politistul ii intocmise si proces verbal pentru un presupus scandal facut de acesta la discoteca, dar care se pare ca in realitate nu a avut loc. Martorul care ar fi semnat procesul verbal de contraventie a declarat in fata anchetatorilor ca semnatura nu-i apartine. Mai mult, politistul a scris ulterior, chiar cu mina sa, trei declaratii ale unor presupusi martori care declarau ca Radu Dima ar fi provocat scandal public. "Pe data de 12 septembrie, politistul a dat trei declaratii olografe in numele a trei persoane prin care a atestat fapte si imprejurari care nu erau reale" se arata in rechizitoriul Parchetului Vrancea. Politistul este invinuit penal, dar va avea de suportat consecinte si pe latura activitatii profesionale. "Subofiterul va fi pus la dispozitie si va executa activitatii stabilite de seful Politiei, altele decit cele operative. Acest lucru va fi valabil pina cind instanta de judecata va da o sentinta definitiva si irevocabila", a spus comisarul Mariana Apostol, purtatorul de cuvint al Politiei. (Dan CHIRIAC)












