Ultima oră

Pompierii cauta incendiatorul din Sud

Dan Chiriac
24 mai 2007 757 vizualizări
Incendiul de marti seara din Sud a produs pagube de aproape 100.000 lei. Pompierii au stabilit ca incendiul a pornit de la un foc deschis in mansarda, insa nu se stie cine este autorul. Autoritatile vor fi verifica daca mansardele din Focsani sint legal construite

Incendiul izbucnit la blocul I 1, din strada Constructorului, a fost cel mai puternic dintre cele care au avut loc in Focsani in ultimul an si a distrus mansardele de deasupra a opt apartamente, pe o suprafata de peste 1000 de metri patrati. Cercetarile facute de politisti si pompierii de la Inspectoratul pentru Situatii de Urgenta au stabilit doar pe jumatate cauza incendiului. "Focul deschis din mansarda a provocat totul. Nu putem stabili noi care a fost imprejurarea. Organele abilitate vor stabili daca a fost vorba de o luminare, un gratar sau flacarile au fost provocate intentionat de cineva. In mansarda se aflau mai multe butelii, dar trebuie stiut ca toate erau goale. Nu a explodat nici o butelie, asa cum gresit se zvonise si nu a existat pericolul iminent al unei explozii. Dupa spusele cetatenilor, pagubele se ridica la 600-800 de milioane de lei vechi, plus bunurile, dar nu de mare valoare, care erau depozitate in pod. A ars acoperisul de deasupra a opt apartamente si au existat scurgeri de apa, cantitati mici din materialulul stingator intrind in apartamentele de la etajul IV", ne-a spus col. Janica Bordeanu, seful Inspectoratului pentru Situatii de Urgenta. Politistilor le revine acum misiunea sa stabileasca daca intr-adevar focul a fost provocat, asa cum credeau locatarii.


Control la mansarde


Incendiul produs marti seara in cartierul Sud a creat panica printre locatari, acestia fiind evacuati pentru citeva ore si asistind din strada la "spectacolul" de lumina. La fata locului au fost deplasate toate autospecialele de la pompieri si si-au facut prezenta primarul Decebal Bacinschi si prefectul Ion Oprea. Pompierii au intimpinat dificultati in interventie deoarece nu exista hidrant pentru alimentarea cu apa decit pe o singura parte a strazii. Autoscara a fost ridicata cu intirziere din cauza masinilor parcate linga bloc. La aceasta se adauga si tehnica de interventie veche, autoscara, de exemplu, fiind fabricata in anul 1976. Pe de alta parte, locatarii s-au plins ca pompierii au venit cu intirziere si ca dupa ce au dat drumul la apa mai mult cadea pe jos din cauza lipsei de presiune. "L-am vazut pe seful lor ca a venit cu un Jeep Tuareg. Decit sa dea banii pe un jeep, mai bine cumparau furtune. Eu am iesit din casa in pijamale si cu telefoanele in buzunar si am sunat la 112. Noroc ca am un vecin care a lucrat la gaze si le-a oprit la timp. Cind au venit cei de la Distrigaz, deja erau inchise", ne-a spus una dintre locatarele din blocul I 1. Ieri dupa amiaza, Distrigaz a repornit alimentarea cu gaze, astfel incit cei din blocul incendiat beneficiaza de toate utilitatile. Primarul Decebal Bacinschi a fost la fata locului pentru a se interesa de situatia oamenilor. Situatia creata de acest incendiu a fost discutata ieri la Comitetul Judetean pentru Situatii de Urgenta. Membrii Comitetului au luat decizia ca, in termen de 30 de zile, Inspectoratul pentru Situatii de Urgenta si Inspectoratul de Stat in Constructii sa verifice legalitatea mansardelor construite pe blocurile din Focsani.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.