VIDEO!!!Două maşini au trecut pe “verde” şi s-au tamponat, la semaforul de la BIG!
Un autobuz al Regiei de Transport Public Local Focşani, condus de unul dintre cei mai vechi şoferi ai instituţiei, şi un autoturism BMW, condus de Cătălin Stoian, au fost implicate într-un accident rutier produs ieri seară pe bulevardul Unirii, în interesecţia de la BIG. Ambii şoferi, audiaţi de poliţiştii de la Biroul Rutier Focşani, au declarat că au trecut pe culoarea verde a semaforului! Ambii consideră că au procedat regulamentar în intersecţie, dar culmea, cele două autovehicule s-au tamponat! Cei doi s-au contrazis şi la faţa locului, dar adevărul va fi stabilit după ancheta Poliţiei. Incidentul s-a soldat şi cu victime. Chiar dacă toţi pasagerii aflaţi în autobuz au scăpat doar cu o mică spierietură, aseară, o pasageră din BMW, Roxana Voinea, s-a prezentat la spital şi a declarat că are dureri în zona gatului. Poliţiştii de la rutier au demarat o anchetă pentru a stabili cine se face vinovat de producerea accidentului. Pentru a fi siguri că nu vor apărea ulterior şi victime, laboratorul criminalistic a făcut cercetări la faţa locului. Pană la urmă a apărut, la orele serii, şi victima! “Se fac verificări pentru a se stabili cine a forţat trecerea prin intersecţie. Primele date ne arată că un autobuz care circula dinspre centru spre Sud s-a tamponat cu un autoturism BMW, care efectua virajul la stanga, din direcţia Sud spre strada Unirea Principatelor. În urma accidentului, o pasageră din BMW s-a prezentat la spital, acuzand dureri în zona gatului. Este rănită uşor”, ne-a spus comisarul Cătălin Stegărescu, şeful Poliţiei Rutiere Focşani. Gelu Savin, şoferul autobuzului, care efectua curse pe traseul Focşani-Goleşti, este unul dintre cei mai vechi angajaţi ai SC Transport Local. “Călătorii aflaţi în autobuz nu au fost răniţi şi au fost preluaţi de următorul autobuz care circulă pe acest traseu. Conducătorul nostru este unul dintre cei mai experimentaţi. Aşteptăm verificările poliţiei şi procesul verbal pentru a vedea ce s-a întamplat cu adevărat”, ne-a spus Ion Diaconu, şeful SC Transport Local Focşani. (Dan CHIRIAC)















