TIR-urile de pe E85, “magnet” pentru maşinile mici
Victimele accidentului rutier produs marţi seara la Mărăşeşti răman internate la Spitalul Judeţean din Focşani. Mario Hiraj, 24 ani, şoferul maşinii Ford, este tratat în secţia de terapie intensivă, unde ieri, a fost operat de medicii focşăneni. În schimb, iubita sa, Mădălina Bălan, din judeţul Neamţ, a ajuns la secţia de ortopedie. Tanăra a suferit mai multe traumatisme în urma accidentului. Totodată, poliţiştii de la rutier au stabilit cauzele accidentului produs pe E 85. “Pe DN 2, în afara oraşului Mărăşeşti, Mario H., 26 ani, cetăţean albanez, în timp ce conducea autoturismul Ford, din cauza neatenţiei, a pierdut controlul volanului, a pătruns pe contrasens şi a intrat în coliziune cu un autotractor care circula regulamentar. În urma producerii accidentului a rezultat rănirea gravă a cetăţeanului albanez şi a pasagerei B. Mădălina-Petruţa, de 23 ani, din comuna Trifeşti, judeţul Neamţ. Cercetările sunt continuate în vederea stabilirii cu exactitate a modului de producere a incidentului”, ne-a spus comisarul şef Adrian Huzum, de la Serviciul Poliţiei Rutiere. Maşina implicată în accidentul de marţi seara, un Ford Focus, era închiriată de la o societate din Roman. Rămane de văzut cine va plăti pagubele în acest caz. Acesta este cel de-al treilea accident de acest fel produs în mai puţin de o săptămană pe şoselele din judeţ. Vinerea trecută, Cristina Feraru, o tanără din Vanători, a intrat cu maşina firmei unde lucra, un Citroen, pe contrasens, într-un TIR, la Obrejiţa. Femeia este internată la un spital din Capitală, unde luptă pentru viaţa ei. Luni, tot pe şoseaua pe E 85, un medic neurolog din Botoşani, Petru Ciobanu, a ajuns tot pe contrasens cu SMART-ul. Deşi a supraveţuit iniţial impactului cu un TIR, doctorul a decedat ulterior la un spital din Iaşi. Toate cele trei accidente au avut loc pe fondul neatenţiei, poliţiştii încercand să afle cum au ajuns cele trei maşini pe contrasens. (Dan CHIRIAC)
Bătrană lovită de maşină
Un alt accident rutier s-a produs în comuna Chiojdeni de pe Valea Ramnicului. O bătrană de 81 de ani a fost lovită de o maşină condusă de o tanără focşăneancă. Poliţiştii au stabilit că, pe DN 2N în comuna Chiojdeni, Larisa-Gianina G., 25 ani, din municipiul Focşani, în timp ce conducea o Dacia a acroşat-o şi a accidentat-o uşor pe Ioana S., 81 ani, din comuna Chiojdeni, care a traversat strada prin loc nepermis şi fără să se asigure. Şi în acest caz cercetările sunt continuate. (D. C.)













