Local

Ziua Protecției Civile - prilej de recunoaștere a meritelor pompierilor vrânceni

Ziarul de Vrancea
1 mar 2021 782 vizualizări

În acest an, marcăm 88 de ani de când Protecţia Civilă reprezintă o structură de bază a ţării, modernă şi eficace, menită să asigure siguranţa şi liniştea comunităţii şi cetăţeanului.Aniversarea Zilei Protecţiei Civile din România ne oferă ocazia, să facem o retrospectivă a activităţilor desfăşurate de specialiştii apărării civile, care s-au aflat mereu la datorie în slujba cetăţenilor aflaţi în situaţii limită.

Astăzi, 01martie, la sediul unităţii, a avut loc o ceremonie militară organizată într-un cadru restrâns, cu respectarea măsurilor de distanţare fizică. În deschiderea festivităţii s-a transmis mesajul aniversar al Inspectorului General, general-maior Dan-Paul Iamandi, după care inspectorul șef, colonel Chiscop Flaviu a dat citireordinelor de avansare în gradul următor înaintea expirării stagiului minim în grad pentru un ofițer și trei subofițeri. Astfel, în semn de recunoaștere a meritelor profesionale,a fost înaintat în gradul de căpitan, locotenentul Manole Gabriel-Dumitru, iar la subofițeri, în gradulde plutonier adjutant şef, plutonierul adjutant Chiriac Daniel-Adrian și în gradul de plutonier adjutant, plutonierii majori Agache Alin-Gabriel și Zăbrăuțanu George-Ciprian .

Cu ocazia aniversării Zilei Protecției Civile din România, InspectorulGeneral al I.G.S.U.a conferitPLACHETA ONORIFICĂ A I.G.S.U., domnului locotenent colonel Oprea Gabriel și a acordatDISTINCȚIA DE SERVICIU-INSIGNA SIMBOL, domnului plutonier adjutant șef Ioniță Laurențiu,pentru modul deosebit în executarea misiunilor încredințate și pentru rezultatele obținute în activitatea desfășurată.

Totodată, în semn de recunoaştere a meritelor şi eforturilor pompierilor care s-au distins în misiunile la care au intervenit, au fost recompensate cu DIPLOMĂ DE MERITurmătoarele cadre: plutonier adjutant șef Manole Gabriel, plutonier adjutant Butnaru Ionel, plutonier adjutantCiornei Daniel,plutonier adjutantJîiu Marinel, plutonier adjutantLeuştean Dorică, plutonier adjutantLupu Mirel, plutonier major Hristea Florin, plutonier majorRoșca Costică, plutonier Nițu Ciprian și caporal Macovei Neculai. Alte 104 de cadre militare au fostrecompensate cu Citarea prin Ordin de Zi pe Unitate, pentru rezultatele bune și foarte bune obţinute în activitate.

În contextul creat de sărbătorirea, la 28 februarie, a Zilei Protecției Civile din România dar și celebrarea la nivel mondial, la 1 martie, a Zilei Internaționale a Protecției Civile, pompierii vrânceni aduc calde și sincere mulţumiri autorităţilor administraţiei publice judeţene şi locale, serviciilor voluntare pentru situații de urgență, operatorilor economici, instituţiilor publice, populaţiei şi mass-mediei locale, pentru sprijinul acordat în îndeplinirea misiunilor specificeșipreocupareA pentru îmbunătățirea acţiunilor operative.

Compartimentul Informare și Relații Publice al I.S.U. Vrancea B.P. Nr. 33


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.