Local

Vrâncenii vor fi vizitați mai des de furnizori. Regularizarea facturilor la gaze și electricitate se face obligatoriu la cel mult trei luni

Ionel Sclavone
12 ian 2022 3977 vizualizări

Vrâncenii trebuie să știe că furnizorii de electricitate, în cele mai multe cazuri Electrica, și de gaze naturale – Distrigaz – sunt obligați să emită facturi de regularizare cel puțin o dată la trei luni.

Măsura este menită să împiedice apariția unor situații în care regularizarea se făcea mult mai rar, iar clienții primeau facturi uriașe. Astfel de situații au apărut în mai multe localități din Vrancea și din țară.

Nu puține au fost cazurile în care, din diferite motive, furnizorii de electricitate și gaze naturale și-au vizitat mult mai rar decât ar fi trebuit clienții pentru a stabili consumul real. Facturile au fost emise pe baza unor informații fictive fără să corespundă realității.

Ulterior, după lungi perioade de timp, când, în cele din urmă, se făcea regularizarea abonații se trezeau că facturi uriașe, de ordinul miilor sau chiar a zeci de miilor de lei. Aceasta deoarece la regularizare se constata că electricitatea/gazele naturale consumate au fost în cantitate mult mai mare decât cea reflectată în facturi. 

Reprezentanții furnizorilor de energie electrică și gaze naturale au obligația să verifice consumul și să facă regularizarea acestuia cel puțin o dată la trei luni. În anii trecuți, când această obligație nu exista, furnizotii făceau regularizarea mult mai rar, chiar și o dată la un an, iar consumatorii casnici ajungeau să plătească facturi uriașe.

Conform unei modificări legislative furnizorii au obligația să emită facturi de regularizare cel puțin o dată la trei luni, dacă nu chiar mai des.

„În cazul clientului final casnic, furnizorul este obligat să emită facturi de regularizare a consumului la un interval de maximum 3 luni, în baza datelor de consum comunicate de către operatorul de distribuție”, scrie în ordonanță cu privire la energia electrică. Cu privire la gazele naturale se prevede că, „în cazul clientului final casnic pentru care intervalul de citire a indexului echipamentului de măsurare este mai mare decât perioada de facturare, furnizorul are obligația să emită facturi de regularizare a consumului, pe baza citirilor echipamentului de măsurare, la un interval de timp de maximum 3 luni”, prevede în Ordonanța de urgență a Guvernului 143/2021.

Amenzi uriașe pentru cei ce nu respectă legea

Actul normativ a intrat în vigoare în ultima zi a anului trecut, pe 31 decembrie. Din formularea articolului rezultă că furnizorii trebuie să emită facturi de regularizare cel puțin din trei în trei luni. Acest lucru nu-i împiedică pe furnizori să facă regularizarea și mai des, din două în două luni sau chiar în fiecare lună.

Noile prevederi sunt complet noi, în condițiile în care, până acum, legislația în vigoare nu stabilea o vreun termen în care să se facă regularizarea consumului pentru clienții casnici. Astfel, fiecare furnizor își stabilea propriile reguli în acest domeniu.

În cazul în care furnizorii vor ignora noua regulă riscă amenzi cu sume cuprinse între 20.000 și 400.000 de lei (articolul I, punctele 127, 131, 190 și 193).

Noi reglementări prevăzute de lege

Noile reglementări aduc și alte noutăți care țin de facturarea energiei electrice. În primul rând aceștia trebuie să le ofere clienților finali, fie că sunt persoane fizice sau juridice posibilitatea de a opta pentru primirea facturilor online, dar și de a accesa orice informații legate de facturare, precum și despre modalitățile flexibile de a face plata.

Cea de-a doua prevedere are în vedere faptul că abonații trebuie să primească în mod gratuit facturile și informațiile de facturare. Deși prevederea nu este detaliată, aceasta poate viza, de exemplu, situația în care un furnizor percepe o „taxă” modică pentru emiterea facturilor în format tipărit și expedierea lor la adresa fizică a clienților.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.