Local

Vrâncenii interesați trebuie să știe: Se lansează programul de consolidare a clădirilor cu risc seismic avansat

Ionel Sclavone
18 nov 2022 1231 vizualizări

Vrâncenii care locuiesc în clădiri cu risc seismic ridicat vor putea solicita primăriilor să le consolideze în baza unui program al Ministerului Dezvoltării. Programul urmează să fie lansat la începutul anului viitor, la 1 ianuarie 2023.. Primăriile preiau cererile asociațiilor de proprietari. 

Cadrul legal pentru accesarea fondurilor necesare consolidării clădirilor cu risc seismic ridicat a fost elaborate încă din vară. Programul național de consolidare nu a fost lansat la momentul respectiv deoarece nu au existat normele de aplicare. Acestea tocmai au fost elaborate, astfel că primele solicitări vor putea fi transmise cu începere de la 1 ianuarie.

Astfel, în cea mai scurtă vreme vor putea fi ceruți bani de la stat și pentru consolidarea clădirilor de locuințe cu risc seismic ridicat deținute de persoane fizice. Ordinul Ministerului Dezvoltării nr 2.853/2022 conține normele de aplicare a Legii 212/2022, privind programul național de consolidare a clădirilor cu risc seismic ridicat.

Vor fi alocate finanțări pentru proiectare și execuție a lucrărilor de consolidare la clădirile încadrate de experții tehnici în clasa de risc seismic I (RsI) sau II (RsII) în baza unui raport de expertiză prin raport de expertiză tehnică. Scopul programului este de a crește nivelul de siguranță la cutremur dar și pe cel de eficiență energetică.

Programul ce urmează a fi lansat are două componente. Prima se adresează clădirilor cu mai multe etaje, cu apartamente de locuit, iar cea de-a doua imobilelor aflate în proprietatea autorităților și instituțiilor administrației publice centrale sau locale.

În cazul subprogramului destinat clădirilor  de locuit, asociațiile de proprietari din blocurile încadrate în clasele de risc seismic I și II vor trebui să se adreseze primăriilor. Acestea vor angaja constructorii și vor beneficia de finanțările acordate prin program. Banii nu vor ajunge direct la asociațiile de proprietari, plățile urmând să fie făcute de autoritățile administrației publice locale.

Clădirile care fac obiectul componentei de proiectarea și execuția lucrărilor de intervenții pentru imobilele de locuit trebuie să întrunească două criterii principoale. În primul rând, trebuie să aibă un regim de înălțime de minimum P + 3 etaje și minimum 10 apartamente. În al doilea rând trebuie să se afle într-o zonă în care valoarea de vârf a accelerației terenului pentru proiectare la cutremur a(g), potrivit hărții de zonare a teritoriului României din Codul de proiectare seismică P100-1, să fie mai mare sau egală cu 0,20 g. Conform datelor oficiale, în Vrancea, acest indice este cuprins între 0,35 și 0,40.

Pentru înscrierea în program, pe lista primăriilor, asociațiile de proprietari vor trebui să depună la o hotărâre adoptată în unanimitate de proprietari locuințelor. Aceștia trebuie să-și exprime acordul pentru intrarea în program, pentru proiectare și execuția lucrărilor de intervenție ce urmează a fi angajate.

Acolo unde există mai multe asociații de proprietari, la primărie vor trebui să depună hotărâri fiecare dintre acestea. Iar în acele clădiri în care nu există asociații, va fi nevoie de acordul scris al tuturor proprietarilor.

De menționat că acest program de finanțare nu va putea fi accesat de proprietarii clădirilor încadrate în clasa de risc seismic I, pentru care, până la data de 14 iulie, au fost semnate contractele de execuție a lucrărilor în baza OG 20/1994.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.