Local

Vrâncenii interesați au la dispoziție trei luni. S-a aprobat procedura de restituire a amenzilor pentru necompletarea formularului PLF

Ionel Sclavone
19 aug 2022 2190 vizualizări

Vrâncenii care au fost amendați, în perioada pandemiei, pentru că nu au completat formularul de localizare a pasagerului, PLF, au la dispoziție trei luni ca să-și ceară banii înapoi. Amenzile aplicate pentru necompletarea formularului PLF au fost anulate prin lege, iar cei ce le-au pșătit își vor primi banii înapoi.

Procedura de restutuire a fost oficializată și a intrat în vigoare de miercuri, 17 august. Cei interesați, care doresc să-și primească sumele plătite trebuie să completeze cererile în acest sens și să le depună până la jumătatea lunii noiembrie.

Amenzile pentru necompletarea formularului PLF se anulează și se scad din evidențele organelor de executare. Acum, prin Ordinul Ministerului Dezvoltării 1.620/2022, autoritățile au stabilit și procedura concretă ce trebuie urmată pentru recuperarea sumelor plătite. Astfel, sunt restituite toate sumele achitate până pe 30 iulie 2022, la intrarea în vigoare a Legii 257/2022.

Pentru a recupera banii de amendă, solicitanții trebuie să transmită organului fiscal local, respectiv direcția de taxe și impozite din cadrul primăriei de domiciliu, o cerere de restituire. Documentul poate fi transmis până pe 14 noiembrie 2022. Cererea se poate depune direct, în format tipărit, sau poate fi transmisă prin e-mail sau prin Spațiul Privat Virtual. Restituirea banilor se poate face prin virament în cont bancar sau direct la caserie, în numerar.

Pentru a fi acceptată, cererea de restituire trebuie însoţită de copii ale procesului-verbal de sancționare și documentelor de plată. De asemenea, trebuie atașată și o copie a actului de identitate al solicitantului.

În document trebuie precizate în clar o serie de informații, precum numele și prenumele solicitantului, codul numeric personal, domiciliul solicitantului, suma şi natura creanţei solicitate la restituire, codul IBAN aferent contului în care se solicită restituirea și banca la care este deschis, pentru cei ce vor ca banii să fie virați într-un cont bancar. Soluţionarea cererii de restituire se face, de principiu, în cel mult 45 de zile.

După primirea documentaţiei complete, autoritățile verifică dacă solicitantul are datorii fiscale. În cazul în care acesta are restanțe de plată la impozite sau alte amenzi, sumele solicitate sunt compensate cu acestea. Iar restituirea se face după efectuarea compensării obligaţiilor bugetare restante. Cu alte cuvinte, din valoarea amenzii se scad datoriile și se restituie efectiv ceea ce mai rămâne (dacă e cazul).

De menționat că formularul PLF a fost aplicat în țara noastră în perioada decembrie 2021 și martie 2022, iar amenzile pentru necompletarea lui la intrarea în țară erau de până la 3.000 de lei.

Formularul PLF trebuia completat, în mod obligatoriu, de către cei care intrau în România. Acesta era necesar pentru identificarea contacților unei persoane infectate cu virusul SARS-CoV-2 și pentru prevenirea expunerii persoanelor la COVID-19.

Vizionați și:Românii amendați în perioada pandemiei vor primi banii înapoi

 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.