Local

Vrâncenii care care dau meditații pentru elevi, contra cost, trebuie să se autorizeze la Fisc și să se doteze cu case de marcat și POS

Ionel Sclavone
13 nov 2021 3175 vizualizări

Vrâncenii care dau meditații pentru elevi, contra cost, trebuie să se înregistreze la Fisc și să se doteze cu casă de marcat. Deși, de regulă este vorba despre profesori care, astfel, își mai rotunjesc veniturile, autoritățile fiscale nu fac excepții.

Conform reglementărilor ANAF, cadrele didactice care dau meditații pe bani trebuie să plătească impozit pe venit și eventuale contribuții la fondurile de asigurări sociale. Or, pentru acest lucru este obligatoriu să se înregistreze ca persoană fizică autorizată (PFA) sau întreprindere individuală (II) ori, de ce nu, să-și înființeze un SRL.

Profesorii care dau meditații pot încheia un contract de prestări servicii având ca obiect servicii de meditații, cu precizarea, printre altele, a tarifului orar, dar și cu descrierea temelor ce vor fi dezbătute și a planului de lucru.

Pe de altă parte, atunci când încasează banii numerar sau cu cardul bancar, profesorii trebuie să se doteze cu casă de marcat și, normal, POS. Astfel, pentru sumele încasate numerar sau cu cardul, profesorul va trebui să emită bon fiscal și va trebui să se doreze, cel mai la îndemână, cu o casă de marcat portabilă. Îndeplinirea acestor condiții nu este necesară în cazul profesorilor care încasează contravaloarea meditațiilor acordate în cont, prin transfer bancar.

Veniturile din meditații sunt impozitate

Pentru cei care nu sunt la curent, prestarea serviciilor de acest fel, meditațiile pentru elevi, de către profesori este încadrată, de ANAF, din punct de vedere fiscal, în categoria veniturilor din activități independente. Potrivit Codului fiscal, veniturile din activități independente cuprind „veniturile din activități de producție, comerț, prestări de servicii, veniturile din profesii liberale și veniturile din drepturi de proprietate intelectuală, realizate în mod individual și/sau într-o formă de asociere, inclusiv din activități adiacente”

Iar cei care le prestează trebuie să se autorizeze. Soluția cea mai practică ar fi înființarea unui PFA sau a unei întreprinderi individuale având ca obiect de activitate acordarea meditațiilor.

Dar, este posibilă și desfășurarea activității de meditații prin intermediul unei societăți comerciale. O astfel de formă de autorizare ar fi mai practică în cazul în care sunt mai mulți profesori interesați. Aceștia ar urma să se asocieze, în baza unei înțelegeri, și să-și achite, fiecare contribuțiile și partea de impozit ce-i revine, în funcție de veniturile obținute.

Mai trebuie menționat că un PFA permite o imediată gestionare a disponibilului bănesc, într-o formă simplificată, dar, din punct de vedere al cheltuielilor asociate, microîntreprinderea pare să fie forma de organizare cea mai avantajoasă.

 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.