Local

Conducători auto depistați recent, la volan sub influența alcoolului sau a substanțelor psihoactive, de polițiștii vrânceni

Ziarul de Vrancea
21 feb 2023 650 vizualizări

Fenomenul devine și mai îngrijorător cu cât conducerea sub influența alcoolul și a drogurilor ocupă tot mai mult „teren” printre infracțiunile comise de conducătorii auto.Cazurile au fost făcute publice prin intermediul buletinului de presă nr 55 din 20 februarie 2023 editat de IPJ Vrancea.

Vineri, 17 februarie a.c., ora 23,00, polițiștii au fost sesizați prin SNUAU 112 cu privire la faptul că, un autoturism a părăsit partea carosabilă și a intrat într-un şanţ în comuna Câmpineanca. Polițiștii Secției 1 Poliție Rurală prezenți la fața locului au identificat conducătorul auto, un bărbat, de 29 ani, din localitate. În urma evenimentului rutier au rezultat doar pagube materiale. Întrucât conducătorul auto emana halena alcoolică, polițiștii l-au testat cu aparatul etilotest,  care a indicat un rezultat de 0,90 mg/l alcool pur în aerul expirat. Cercetările sunt continuate în cadrul unui dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

Sâmbătă, 18 februarie a.c., ora 16.10, polițiștii Serviciului Rutier au oprit un autoturism condus pe strada Nicolae Titulescu din Panciu, de către un bărbat, de 36 ani, din comuna Vizantea-Livezi. Bărbatul avea un comportament haotic, motiv pentru care a fost testat  preliminar, iar rezultatul testului a fost pozitiv la substanța THC (cannabis). Cel în cauză a fost condus la o unitate medicală, unde i-au fost recoltate mostre bilogice. Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de  conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe.

Tot sâmbătă, 18 februarie, ora 19.35, polițiștii Serviciului Rutier au oprit în trafic un autoturism condus de un bărbat, de 41 ani, din comuna Sascut, județul Bacău, care a fost înregistrat cu aparatul Radar Trucam, circulând pe Drumul Național 2 E85, în interiorul localității Popești, cu viteza de  82 km/h. Polițiștii l-au testat cu aparatul etilotest care a indicat un rezultat de 0,77 mg/l alcool pur în aerul expirat. Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de  conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe.

Sâmbătă, 18 februarie,  ora 17.02, polițiștii Biroului Rutier Focșani au depistat în trafic un bărbat, de 22 ani, din municipiul Focșani, în timp ce conducea un autoturism pe Drumul Județean 204D în interiorul municipiului Focșani, cu viteza de 91 km/h, sector de drum pe care limita de viteză este 50 km/h. Întrucât conducătorul auto prezenta un comportament nefiresc,  a fost transportat la o unitate medicală, unde, în urma testului preliminiar efectuat, a rezultat valoare pozitivă la rubrica THC-cannabis. În continuare, bărbatului i-au fost recoltate mostre biologice, în vederea determinării în organism a substanțelor psihoactive. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

BULETIN DE PRESĂ .Nr. 55 din 20 februarie 2023


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.