Local

Vrânceni cercetați pentru nerespectarea regimului armelor și al munițiilor

Ziarul de Vrancea
30 dec 2020 1135 vizualizări
Foto:arhiva ZdV-credit foto:Realitatea de Argeș
Foto:arhiva ZdV-credit foto:Realitatea de Argeș

Ieri, 28 decembrie a.c., în jurul orei 10.30, polițiștii Secției 3 Poliție Rurală Vidra s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că un tânăr, de 19 ani, deținea articole pirotehnice din  categoriile F2 și F3 .În urma verificărilor efectuate a reieșit faptul că tânărul ar fi comandat de pe un site mai multe articole pirotehnice, în valoare de peste 1000 lei și ar fi comercializat o parte dintre acestea pe raza localității Nereju. Articolele pirotehnice au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor. În cauză a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de nerespectare a regimului materiilor explozive.

 

Tot ieri, 28 decembrie a.c., polițiștii din cadrul Postului de poliție Nereju s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că un tânăr, în vârstă de 20 de ani ar fi deținut mai multe articole pirotehnice din categoriile F2, TP2 și F3, interzise publicului larg, pe care le-ar fi achiziționat prin intermediul unui site. Articole pirotehnice au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor.

În jurul orei 15.30, Poliția orașului Panciu a fost sesizată prin apel 112 cu privire la faptul că un bărbat folosește articole pirotehnice la domiciliul său. Polițiștii au identificat bărbatul în vârstă de 37 de ani, în cauză fiind întocmit dosar penal .

 

În jurul orei 10.30, polițiștii din cadrul Postului de Poliție Nereju s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că un minor, de 16 ani, din comuna Nereju deținea materiale explozive din categoriile F2 și F3 pe care le-ar fi achiziționat de pe un site. Articolele pirotehnice au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor.

BULETIN DE PRESĂ Nr. 516 din 29 decembrie 2020

 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.