Vrânceanul Vasile Soare, ambasadorul României în Federația Rusă, a parcurs 5000 de km pentru sfințirea a 7 monumente ridicate în memoria prizonierilor români
Ambasadorul României în Federația Rusă, Vasile Soare, originar din comuna Vulturu, a făcut un tur de aproape 5000 km pentru a inaugura și sfinți șapte monumente ridicate de țara noastră în memoria prizonierilor români din al Al Doilea Război Mondial.
Timp de nouă zile, a parcurs cu mașina 4861 km prin 11 regiuni și cinci republici din Federația Rusă, traversând Volga, partea sudică a Munților Urali și sute de kilometri de stepă până la frontiera nordică a Kazahstanului. ”După mai bine de 5 ani de mandat ca ambasador al României în Federația Rusă, implicat total în clarificarea destinului și păstrarea memoriei ostașilor români care nu s-au mai întors din război din Rusia/URSS, astăzi am sentimentul "misiunii îndeplinite" și al "lucrului bine facut. În toate eforturile am fost sprijinit de neobositul coleg Ilie SCHIPOR (care a desfășurat o activitate sistematică de cercetare în arhive), căruia îi mulțumesc sincer. Toată admirația noastră și mulțumiri părintelui Ștefan STANCIU pentru că ni s-a alăturat în acești ani în activitatea "misionară" dedicată neuitării militarilor români morți departe de Țara și familii. Sfinția Sa a participat inclusiv la inaugurarea și sfințirea primelor două cimitire ale militarilor români căzuți în luptă la Stalingrad-Cotul Donului-Stepa Calmuca (Rososhka / Volgograd, 25.10.2015) și în Caucaz (Apsheronsk, 26.11.2018), amenajate după 70 de ani de statul român, urmare implicării și demersurilor insistente ale subsemnatului pe lângă instituțiile abilitate din România și Rusia (nu este deloc falsă modestie!). Nu în ultimul rând, îi mulțumesc devotatului nostru conducător auto, Viorel Pahontu, căruia îi datorăm parcurgerea în bune condiții a acestui traseu inedit”, a transmis ambasadorul Vasile Soare, pe pagina sa de socializare. Acesta a atras atenția că activitatea trebuie continuată, deoarece prizonierii români de război morți în fostele lagăre și spitale NKVD de pe teritoriul acestei țări sunt înhumați în 288 de cimitire/locuri de înhumare din diverse regiuni ale Rusiei. ”Pentru a veni în sprijinul urmașilor care-și caută încă înaintașii -foști prizonieri români de război în Rusia, în zilele următoare vom face publice, în ordine alfabetică, primele peste 10.000 de nume de prizonieri, indicând lagărele unde au ajuns aceștia după bătăliile de la Stalingrad și din Caucaz, respectiv chiar după 23 august 1944, locurile lor de înhumare, însoțite de hărți și fotografii cu monumentele ridicate, inaugurate și sfințite până în 2019-rod al activității noastre/Ambasadei României la Moscova din ultimii ani”, a anunțat ambasadorul României în Federația Rusă, Vasile Soare. Ziarul de Vrancea vă prezintă în continuare povestea a trei dintre locurile unde s-au ridicat monumente în memoria prizonierilor români, după ce săptămâna trecută v-a prezentarea relatarea primelor patru inaugurări de monumente.
Peste 3000 de prizonieri români au murit la exploatările miniere de la Magnitogorsk
La 8 iunie 2019, după ce am străbătut cu mașină alte câteva sute de kilometri, traversând Bashkiria și Munții Urali, am ajuns la MAGNITOGORSK, oraș minier și industrial situat pe malurile râului Ural, în sudul regiunii Celeabinsk. Orașul, fondat oficial în 1929 (pe bază unei localități mai vechi), a fost denumit așa după Muntele Magnitaya, unde se găsește minereu de fier aproape pur, lucru rar întâlnit în lume. Motivul cel mai plauzibil pentru care mii de prizonieri de război străini au fost aduși aici începând cu 1944 a fost nevoia de forță de muncă pentru exploatările miniere, construcția combinatelor gigantice de prelucrare a minereurilor și construcția orașului în șine. Potrivit datelor din arhivele ruse, în întreaga regiune Celeabinsk au funcționat multe lagăre în care au ajuns câteva zeci de mii de prizonierii de război străini, dintre aceștia un număr însemnat murind și fiind înhumați în 14 cimitire multinaționale. În aceste cimitire își dorm somnul de veci un număr însemnat de prizonieri români - 3.390 (militari și 14 civili). În unul din cimitirele de la Magnitogorsk (situat în afară orașului), unde în 2018 a fost instalat monumentul pe care îl inaugurăm și sfințim astăzi sunt înhumați 31 de prizonieri români, care între 1944-1949 au fost deținuți în Lagărul NKVD nr.443 (secția 24) și Spitalul Special nr.5921, pe care i-am identificat nominal. Însoțit de colegul meu Ilie Schipor, cu care de ani de zile cercetăm destinul prizonierilor români, și de Părintele Ștefan Stanciu de la Parohia "Sfinții Arhangheli" din Ghencea/București, am fost întâmpinați la Magnitogorsk de un preot local, Serghii, de responsabilul de cimitire din oraș, de un titrat istoric local și de reprezentanți ai presei locale (Ural TV). Subsemnatul le-a prezentat gazdelor problematică prizonierilor noștri în Rusia, respectiv reg.Celeabinsk și Magnitogorsk, punctând tradiția pomenirii morților de război la români în contextul sărbătorii creștine Înălțarea Domnului. Apoi, preotul Ștefan Stanciu a săvârșit slujbă de sfințire a monumentului (la care a participat și preotul rus) și i-a pomenit nominal pe prizonierii români înhumați în acest cimitir. Apoi, Părintele a repetat gestul făcut la toate ceremoniile anterioare din acest pelerinaj și a stropit cu apa sfințită și monumentul prizonierilor unguri, camarazi de detenție în lagăre ai prizonierilor români. După momentul Veșnică Pomenire, am servit cu toții, după tradiția noastră, pâine de casă și un pahar de vin românesc pentru sufletele acelor militari români care au murit departe de casă cei dragi pe care până acum nu i-a pomenit nimeni...La final, am acordat un interviu presei locale m-am întreținut cu istoricul local, cu reprezentanții cimitirelor, de la care am aflat la câteva de metri de acest cimitir -au păstrat ruinele unei mori, unde se măcinau cereale pentru pâinea/ prizonierilor din chiar pentru oraș. Văzând aceste ruine, mi s-a întărit convingerea că în zona extinsă din spate a existat de fapt lagărul pentru prizonieri de război din anii 1944-1949, dovezi fiind și fragmentele de stâlpi de lemn și beton cu sârmă ghimpată și alte ruine de clădiri, șanțuri specifice împrejmuirilor în scop de detenție (semănau izbitor cu ruinele lagarului NKVD Spassk 99 din Karaganda/Kazahstan pe care subsemnatul le-a descoperit încă în 2002). M-a încercat un sentiment de amărăciune, imaginându-mi cam ce soartă au avut zecile de mii de prizonieri români care au ajuns și au murit în aceste lagăre...
Sute de prizonieri români au murit în lagărele și spitale din Orsk
ORSK este un oraș minier industrial situat sudul regiunii Orenburg, nu departe de cu Kazahstan. Datorită impresionantelor zăcăminte de cupru nu numai existente în zonă și a exploatărilor miniere, respectiv faptului că în acest oraș în timpul Războiului Mondial au fost evacuate 17 întreprinderi din URSS - care necesitau forță de muncă serioasă , autoritățile sovietice au organizat la ORSK Lagărul NKVD nr.260 unde, începând cu 1943 (după Stalingrad), au adus mii de prizonieri de război străini, între care și prizonieri români. În acest oraș au fost înființate 3 Spitale Speciale NKVD pentru prizonieri , unde aceștia erau vindecați sau mureau. Potrivit datelor din arhivele ruse cercetate de noi, în întreaga regiune Orenburg numărul prizonierilor români morți în lagărele și spitalele speciale în 1943-1949 este de 616, înhumați în 10 locuri distincte. Numai în orașul ORSK unde noi am ajuns există 2 cimitire (surse locale indică 4 cimitire) în care sunt înhumați și români-în cartierul Moststroi (238 prizonieri români, morți în detenție în Lagărul NKVD nr.260) și pe stradă Taghilskaia (224 prizonieri români, morți în Lagărul NKVD nr.260 și Spitalul Special nr.3926). În seara zilei de 8 iunie 2019, noi am mers la acest din urmă cimitir multinațional din ORSK (str.Taghilskaia), unde în 2018 statul român a instalat un monument în memoria prizonierilor români care nu mai ajuns niciodată acasă, pe care l-am inaugurat și sfințit înainte de căderea serii. Însoțit de colegul meu Ilie Schipor, cu care de ani de zile cercetăm destinul prizonierilor români, și de Părintele Ștefan Stanciu de la Parohia "Sfinții Arhangheli" din Ghencea/București, am fost întâmpinați lângă cimitirul din ORSK de doi "localnici" -Pr.Ioan și cetățeanul Gheorghe Znagovan-ambii originari din Basarabia!!! Preotul Ioan slujește de 7 ani pe lângă Episcopul de Orsk (al Bisericii Ortodoxe Ruse), Irineu, și el originar tot din Basarabia, iar Gheorghe Znagovan (născut la Bălți) a ajuns cu serviciul militar la Orsk în urmă cu peste 30 de ani, pe vremea URSS, unde s-a căsătorit și a rămas cu traiul... Preotul nostru, Ștefan Stanciu, a săvârșit slujbă de sfințire a monumentului (ajutat de Pr. Ioan, care știa bine rânduielile noastre de Acasă) și i-a pomenit nominal pe cei 224 de prizonierii români înhumați în acest cimitir, dar și pe cei din celalate cimitire din zonă. Apoi, Părintele a repetat gestul făcut la toate ceremoniile anterioare din acest pelerinaj și a stropit cu apa sfințită și monumentele prizonierilor unguri și germani din apropiere, iar subsemnatul a păstrat la fiecare un moment de reculegere. După momentul Veșnica Pomenire, am servit împreună cu cei doi frați basarabeni, după tradiția comună străveche, cozonac de casă și un pahar de vin românesc pentru sufletele militarilor-prizonieri români din ORSK, care au murit departe de Țara, casă și cei dragi și care, iată, au fost pomeniți după mai bine de 70 de ani. La final, am acordat un interviu unei ziariste de la URAL TV din localitate, care aflase de prezența noastră la ORSK și a dorit să cunoască câte ceva despre soarta prizonierilor români ajunși aici și misiunea noastră comemorativă "tardivă" (Germania și Ungaria au instalat monumente pentru prizonierii proprii încă din anii 2000). Am plecat de la acest cimitir cu sentimentul aici, la Orsk, de acum înainte, prizonierilor li se aprinde din când când o lumânare de către cei câțiva basarabeni care trăiesc oraș...
471 de români își duc somnul de veci în cimitirul orășenesc din Volsk
La 10 iunie 2019, am ajuns la VOLSK, regiunea Saratov, ultima oprire a pelerinajului nostru în scop comemorativ început la 3 iunie 2019 prin Federația Rusă pentru a sfinți 7 monumente ridicate în 2018 de statul român (prin Oficiul Național pentru Cultul Eroilor) în memoria prizonierilor români de război morți în lagărele sovietice din diverse regiuni ale Rusiei în anii 40-50 (pentru marcarea ZILEI EROILOR NEAMULUI), după alte câteva sute de km străbătuți și traversând din nou Volga. VOLSK este un oraș în nordul reg.Saratov, întins pe 10 km de-a lungul fluviului Volga, unde încă de la sfârșitul sec.XIX s-a dezvoltat industria cimentului și au fost amplasate o serie de alte obiective industriale care în timpul și după Război necesitau forță de muncă. Începând cu 1943 (după Stalingrad), autoritățile sovietice au organizat în regiunea Saratov, inclusiv la VOLSK, mai multe lagăre pentru prizonieri de război străini-Lagărele NKVD nr. 127,137, 238, 368, 370 și mai multe Spitale Speciale. Printre miile de prizonieri de război străini au ajuns și mulți români. Potrivit datelor din arhivele ruse cercetate de noi, în întreagă regiune Saratov, au murit în lagăre și spitale 740 de prizonieri români (între care 6 civili), care au fost înhumați în 9 cimitire multinaționale. În orașul VOLSK, au murit: 65 de prizonierii români care au s-au aflat în Lagărul NKVD nr. 137 (Fabrică de Ciment Bolshevik), 462 de prizonieri internați în Spitalul Special nr. 1691 și alți 9 în Spitalul Special nr. 5134. Restul prizonierilor români au decedat în lagărele/spitalele de la Saratov, Enghels, Atamanovka, Atkarsk și Grimm/Kamenski. În seara zilei de 10 iunie 2019, însoțit de colegul meu Ilie Schipor, cu care de ani de zile cercetăm destinul prizonierilor români în Rusia, și de Părintele Ștefan Stanciu de la Parohia "Sfinții Arhangheli" din Ghencea/București, am mers la cimitirul orasenesc din VOLSK unde sunt înhumați în total 471 de foști prizonieri români (în două sectoare laterale ale acestui cimitir-de vest și sud). Am fost întâmpinați de Pr. Illia de la Secretariatul Eparhiei Saratov, însoțit de un preot local, care ne-au condus la parcelă prizonierilor de război străini unde în 2018 statul român a instalat un monument, alături de monumente ale prizonierilor germani și unguri. Părintele Ștefan Stanciu a săvârșit slujba de sfințire a monumentului (la care au participat și preoții ruși) și i-a pomenit nominal pe prizonierii români înhumați aici și care au fost identificați până în prezent, dar și pe cei din alte cimitire din zonă. Apoi, cu toții l-am însoțit pe preotul român la monumentele prizonierilor unguri și germani din aceeași parcelă, care au fost de asemenea sfințite (precum la toate ceremoniile anterioare din acest pelerinaj). După Veșnica Pomenire, am servit împreună cu cei doi preoți ruși cozonac de casă și un pahar de vin românesc pentru sufletele prizonierilor români morți în VOLSK-Saratov, departe de Țara și familii. Înainte de plecare, ne-am deplasat în latura de Vest cimitirului extins pe câteva hectare, la cealaltă parcelă unde înhumați prizonieri străini de război, inclusiv români , apoi am vizitat biserica și reședința episcopală din Volsk, unde preoții ruși ne-au oferit un ceai. Le-am mulțumit gazdelor noastre pentru ospitalitate le-am rugat se roage pentru sufletele prizonierilor români și să vegheze la păstrarea demnitate locurilor a lor de veci din oraș. Seara târziu, am pornit spre Saratov-Moscova, unde am ajuns dimineața devreme pe 12 iunie 2019, dupa alti aprox. 1000 km.
Anunțuri ZdV Premium
În categoria Local
