Local

Vrânceanul Vasile Acsinte, veteran de război, s-a stins. Povestea vieții sale, în Ziarul de Vrancea

Ziarul de Vrancea
21 ian 2019 4105 vizualizări

Veteranul de război VASILE ACSINTE va fi înmormântat marți, 22 Ianuarie 2019, după prânz. El era și membru în consiliul parohial al bisericii Profetul Samuil, din Focșani care-l are paroh pe părintele Ciubotaru.

Citiți povestea emoționantă și dureroasă a vieții unui veteran de război vrâncean, alături de mărturisirile acestuia din urmă cu trei ani, când a fost publicat articolul în Ziarul de Vrancea.

VIDEO | Modul ruşinos în care Statul Român îşi bate joc de un veteran de război

Veteran de război şi luptător în rezistenţa anticomunistă din munţii Vrancei, Vasile Acsinte se luptă de 25 de ani să-şi recapete gospodăria pe care comuniştii i-au confiscat-o şi au transformat-o în şcoală.Când să-i dea căsuţa înapoi, o mână misterioasă i-a dat foc, iar despăgubirile modeste nu le-a încasat nici acum.Graţie preotesei Camelia Ciubotaru, Ziarul de Vrancea l-a găsit pe acest om bun şi astăzi, (n.r.de Ziua Eroilor,în anul 2015) vă spune povestea lui extraordinară de viaţă. După ani de puşcărie, muncă forţată la canal şi deportări prin Bărăgan, el speră că omenia nu a murit: "E prea mare nedreptatea în România", spune prea încercatul om.

Astăzi, de Ziua Eroilor, (n.r articolul a fost publicat în Ziarul de Vrancea pe 20 Mai 2015) se organizează ceremonii patriotarde, în care decidenţii politici pozează afectaţi, cu mâinile pe inimă, însă în realitate îi ignoră pe adevăraţii eroi ai acestei ţări, cei care încă mai trăiesc şi îşi duc cu greu paşii în sălile tribunalelor pentru a-şi recupera bunurile confiscate de comunişti.

Ziarul de Vrancea a descoperit cum statul român îşi bate joc de peste 65 de ani de un veteran al celui de-al Doilea Război Mondial şi îl pedepseşte chiar şi acum pentru că a luptat în rezistenţa anticomunistă din munţii Vrancei împotriva "ciumei roşii" care punea stăpânire pe trupul ţării. Vasile Acsinte, în vârstă de 94 de ani, căci despre el este vorba, şi-a riscat viaţa pentru ţară, iar ulterior, după război, a luptat împotriva comuniştilor în celebrul grup al partizanilor de la Nereju. Era perioada stalinistă a regimului comunist, iar foştii veterani sperau ca americanii să salveze România de sub jugul rusesc. Văzuseră pe front de ce nenorociri sunt în stare ruşii şi nu au putut să stea cu mâinile în sân. Vasile Acsinte s-a născut în sărăcia anilor ‘20 ai secolului trecut, într-o casă cu şase copii rămaşi orfani de tată. În calitate de ostaş, viaţa l-a purtat, călare şi pe jos, până la Cotul Donului, Moscova şi Stalingrad, iar apoi în înfiorătoarele lagăre din Rusia. În Rusia şi-a pierdut ochiul drept, iar în lagăr a rămas beteag de picior.

Dar nicăieri nu i-a fost mai greu lui Vasile Acsinte decât în puşcăriile comuniste, unde a fost închis şi torturat. Piciorul rănit pe front i-a paralizat aproape de tot după ce a fost băgat în "neagra cu apă", teribila celulă de reeducare a deţinuţilor politici. Vina? Îşi scrisese o rugăciune pe o bucată de lemn. În urma lui, la Nereju, comuniştii i-au confiscat casa, iar în 45 de ani au reuşit să înroşească toate comunele anticomuniste din Munţii Vrancei. 

Războiul

Vasile Acsinte a fost luat la război la 22 de ani, cu Regimentul 24 Artilerie, cu care a străbătut URSS-ul, de la Oceacov, până la Cotul Donului, Moscova şi Stalingrad. A fost servant la tun, iar ochii i-au văzut "toate grozăviile pământului". La Cotul Donului, între cei peste 150.000 de ostaşi români pierduţi, a căzut şi un frate de-al său. Situaţia s-a complicat când România a întors armele. Ajutat de aviaţia americană, regimentul român a venit în 2 luni de zile până la Cernăuţi. „Hitler a fost pentru Europa un ghimpe otrăvitor”, decretează Vasile Acsinte.

Cum a rezistat în război? „Cu gândul la Dumnezeu şi cu ochii la inamic. În rest, stăteam mereu încălţaţi, murdari, flămânzi, păduchii ne mâncau de vii. De inamic te păzeai, dar de păduchi? Era frig şi ne mai scuturam hainele peste foc. Pârâianu păduchii ca gloanţele”, povesteşte veteranul. Că războiul îl declară cei mari şi suferă cei mici, se ştie. Soldatul Acsinte a simţit pe pielea lui haosul şi nerespectarea înţelegerilor politice la semnarea armistiţiului cu ruşii. 

„La 22 august 1944 au început lupte grele. Noaptea fluturau gloanţele şi catiuşele pe lângă noi. Ei făcuseră armistiţiul noaptea, dar noi nu ştiam. Nemţii, la un moment dat, au început şi ei să tragă în noi şi noi nu ştiam de ce. Ei ştiau că suntem contra lor, dar noi nu ştiam. Când ne apropiam de Prut ofiţerul ne-a spus: ”De aici fiecare pe cont propriu!”. Armistiţiul a fost doar de formă, domnilor, că ei se purtau tot ca ocupanţi. Până în octombrie 1944 au sfârşit 55.000 de ostaşi pentru Ardeal”.

În acele zile din Basarabia, eroul nostru a rămas fără un ochi, dar şi-a păstrat viaţa şi teribilele amintiri. „Eram în judeţul Orhei, iar în stânga se auzea frontul care înainta de la Iaşi. Se trăgeau tunuri grele. Când să ne apropiem de Prut, pe un grind, ne-am trezit cu inamicul în faţă. Doar ce-am întors capul că a trecut o rafală de gloanţe care ne-a secerat pe toţi. Calul de sub mine s-a sucit sfâşiat de gloanţe, iar pe mine m-a ars la ochi. Glonţul mi-a atins pupila. Am avut zile... Dacă devia foarte puţin traiectoria eram mort. M-a buşit sângele şi m-a cuprins o frică de nu ştiam ce e cu mine. Şi ceilalţi erau răniţi, se văitau, şi caii schelăcăiau... că ei se vaită aşa de urât. Am crezut că sunt ruşi cei care au tras, dar când colo era linia de nemţi în faţa noastră. De necaz pe noi că ne retragem au tras...”, a relatat bătrânul veteran. Rana de la ochi i s-a vindecat singură. “Doar cu apă m-am spălat, atât. Apa oxigenată era atunci singurul medicament”. Cu toate că a fost împuşcat de nemţi, despre armata sovietică spune că era „nenorocită”. A scăpat cu viaţă doar pentru că s-a ascuns printre morţi, „ca să par şi eu mort”.

Evadarea din lagăr

„Când s-a terminat bombardamentul, pe 27 august 1944 ne-au luat prizonieri şi am ajuns în lagăr, în Basarabia. Eram câţiva români şi nu ştiam ce fac cu noi. Au zis să nu plecăm acasă, că unde ne prind ne împuşcă şi trebuie să ne dea documente la mână. Cu chestia cu documentele ne-au purtat cu coloana săptămâni întregi, la Vaslui, la Iaşi, la Huşi. Eu eram desculţ şi îmi crăpaseră şi unghiile. Aveam noroc că era vară, soare. Sufeream de foame şi de sete. Acolo nu mai aveam nimic decât unul pe altul. Care nu mai putea merge îl trăgeau ruşii alături şi îl împuşcau. Cu coloana am mers săptămâni de zile. Eram în jur de 5.000 de români şi 7.000 de nemţi. Toată partea operativă a Moldovei, inclusiv cei din Focşani, de la Roman, i-a adunat mişeleşte şi, cu escortă, îi duceau la lagăre în Rusia, ca răzbunare. În lagăr mâncare ne-au dat o singură dată. Nişte mazăre cu gărgăriţe. Apă nu aveam, nu aveam nimic. Şi era mare primejdia, că era şi cald. Am încercat de vreo două ori să evadez. La un moment dat au cerut ajutoare pentru răniţi şi în timpul ăsta am sondat zona. Am întâlnit un băiat din Broşteni, bolnav de plămâni, şi i-am zis că eu aş vrea să evadez. Am încercat o dată, de două ori, că trebuia să pândesc santinelele. Şi am reuşit. Şi mă închin la Dumnezeu că am reuşit că puteau să mă ciuruiască. Am luat-o aşa pe jos amândoi, încet-încet, mereu cu frica de a fi împuşcaţi... Am ajuns după 8 zile în judeţul Putna, cu tot cu camaradul meu, Brâulung Constantin. Nu ştiu dacă mai trăieşte. Familia creadea că am murit, că mi-a mai murit un frate, Nicu, la Cotul Donului. După ce am ajuns în sat ne-a venit ordin de dispariţie în luptă în Basarabia." 

Lupta împotriva comunismului

Se ştie că în anii '50 mocanii vrânceni au vrut să pornească propria lor revoluţie care să schimbe România, iar Vasile Acsinte a avut rolul său în această poveste frumoasă despre speranţă şi curaj. În 25 iulie 1950 comunele Bârseşti, Dumitreşti, Soveja şi Nereju din judeţul Vrancea sunt în revoltă. În septembrie 1950, erau peste o sută de partizani în munţi. Intervenţia trupelor de Securitate provoacă morţi, zeci de răniţi şi sute de arestări. Securitatea a împuşcat 8 ţărani, 2 au fost condamnaţi pe viaţă şi 252 pe diferite termene. Cel mai greu lovite au fost comunele Nereju, Bârseşti şi Soveja. Au fost capturate 3 puşti-mitralieră, 7 pistoale automate, 94 puşti, 7 pistoale şi 1310 cartuşe. 

După cinci luni de arest, prin sentinţa 147 din 28 februarie 1952, Vasile Acsinte a fost condamnat la 6 ani de închisoare şi confiscarea averii pentru "Crimă de uneltire contra ordinii sociale", sub acuzaţia că ar fi făcut parte din organizaţia contrarevoluţionară Vlad Ţepeş II. Rolul său, spuneau judecătorii, era să păzească zona unde se ţineau şedinţele secrete ale organizaţiei şi, la semnalul liderilor, să treacă la arestarea organelor de stat şi a miliţienilor în încercarea de a răsturna regimul comunist. Victor Lupşa, liderul organizaţiei Vlad Ţepeş II, care a coordonat rezistenţa  din munţii Vrancei, în comunele care au devenit cele mai roşii din judeţ, a fost executat în penitenciarul Iaşi, la 3 decembrie 1956. La 27 noiembrie 1955, după ce a stat ascuns ani de zile, s-a predat organelor M.A.I. din Câmpulung Muscel. Prin sentinţa  694 din 25 iunie 1951 fusese condamnat la moarte în lipsă. 

Mărturie de supravieţuitor

"Cum au venit comuniştii, din 48 încolo, au început a-i aresta pe toţi cei care erau mai deştepţi, cum au fost Corneliu Coposu, Diaconescu Ion, preoţi, doctori, intelectuali, ca să nu facă revoluţie împotriva lor. Vorbim de revoluţie adevărată, nu ca a lui Iliescu Ion, care a venit cu comunismul în coadă şi proştii noştri parcă au fost legaţi la ochi să îl bage pe el la conducere. Şi au venit socialiştii şi-au făcut partid, i-au dat pe toţi în lături, a început să-i omoare pe toţi cei care erau în puşcării, zicând că erau legionari. În ’48 aveam la mine un pistol mitralieră, pe care îl găsisem la cineva şi l-am îngropat. Am şi uitat de el. Dar i-am spus prietenului cel mai bun, Popa Gheorghe, şi el a dus zvonul la o şedinţă a partizanilor conduşi de Victor Lupşa despre asta. Şi m-au chemat şi pe mine…Tocmai în ziua când trebuia să vină un avion cu manifeste, cu ajutor împotriva comuniştilor. Urmau să ne sprijine să arestăm cadrele comuniste şi organele de miliţie din sat. Şi s-a organizat fiecare cum trebuie să facem ca să îi prindem în case. Eu nu ştiam despre ce se vorbeşte concret că m-au pus de pază. Au fost şi dintre ai noştri care au trădat, unul Neculai al lui Cârceag, care a zis că fac şi eu parte, dar ei au vrut să fie în două locuri ca să le fie bine. Şi chiar aşa s-a întâmplat. Noaptea n-am mai plecat, iar a doua zi a început rebeliunea de la Bârseşti, unde luptătorii anticomunişti i-au băgat la beciuri pe comunişti. Au dat buzna la un bal. Din întâmplare s-a declanşat o armă şi a împuşcat-o pe nevasta preşedintelui de cooperativă, un comunist înfocat. Şi din asta au început arestări în Vrancea. La Bârseşti au fost arestări mai puţine decât la noi. La Nereju a început întâi miliţia şi apoi a venit şi armata şi au înconjurat satul. Şi într-o noapte, când ninsese, le-a dat de urmă celor care fugiseră în munţi. Că era aşa un pospai de zăpadă şi ei veniseră să ia de mâncare şi i-au urmărit până la bordeiul unde se ascundeau. Şi i-au împuşcat. Liderul organizaţiei, Victor Lupşa, era din Covasna, şi el a venit să ne organizeze. Ne vedeam în munţi, în vârful Tetelei. După aceea s-a înmulţit miliţia în sat. Mulţi au fost arestaţi. Şi după un an, m-au arestat şi pe mine, în ’58. Lupşa a fost şi el ascuns la Nereju. Şi l-a căutat poliţia peste tot. Unii spuneau că el era omul securităţii, dar nu era adevărat. Când eram în închisoare, l-am văzut pe un tabel cu morţii, „mort prin împuşcare”. 

În iulie ’50, când a venit armata şi politia în Nereju, ne-am refugiat în pădure, vreo 40-50 de oameni, toţi împrăştiaţi. Pe unii i-au prins când au ieşit să bea apă. Ei au zis că se predau, dar care a ieşit primul l-au împuşcat. Când au ieşit ceilalţi i-au somat să stea cu faţa în jos. Erau 4 bărbaţi şi o femeie. Pe omul cu femeia i-au împuşcat, că era şi unul din sat care le zicea pe nume. Acolo au împuşcat trei şi pe unul l-au legat cu sârmă şi l-au dus la beci, la primărie. Pe morţi i-au îngropat fără preot, fără lumină. Cei morţi erau Crăciun Radu, Asaftei Radu şi Caba Constantin, oameni gospodari. Păcat că în locul în care au fost omorâţi nu s-a ridicat o cruce în memoria lor. Cine să o facă?" La ora actuală mai trăiesc patru dintre nerejenii care au făcut parte din lotul deţinuţilor politici de la 1950. 

Tortură pentru o rugăciune

"Securitatea şi miliţia au găsit foarte multe pistoale aduse de pe front. A început o bătaie în satul nostru pentru armament. Oamenii îşi vindeau juncanii ca să facă rost de o armă şi să poată să o predea. Când preda fiecare armă, trebuia să dea o declaraţie de alţi 5 oameni care aveau arme. La anchetă a fost greu. Ne ciomăgeau. Erau pereţii plini de sânge şi excremente. Se urcau pe ei, aşa cruzime era. Cei care ne băteau erau şi ei tot români ca şi noi. Pe mine m-au bătut în puşcărie când m-au găsit cu o bucăţică de aşchie pe care era scrisă o rugăciune. Pentru că m-a pârat unul. „Recunoaşte, măi Acsinte, că doar nu zice nica dnul sergent dacă recunoşti”, ziceau. Eram mai mulţi acolo şi nu ştiau cine şi cum. Cum au răsturnat saltelele, au găsit aşchia. M-au scos pe sală şi m-au pus să citesc de pe ea. Şi au început să dea în mine. Când am vrut să ţip m-au pălit de nu am mai putut să ţip şi am căzut. Şi apoi i-au luat şi pe ceilalţi. Şi au cerut să iasă cei care nu au fost ”cuminţi”. Au băgat vreo 10 ciubare de apă rece, de la ciuşmea, într-o celulă numită „neagra cu apă”. Apa rece era sub genunchi. Ne-au descălţat şi ne-au îmbrâncit acolo în apă, au încuiat uşa după noi şi nu aveam unde ridica picioarele pe nicăieri. Ne-au ţinut acolo 24 de ore. Când am ieşit pielea era ca hârtia şi nu mai simţeam nimic. Nu puteam nici merge, nu ne mai simţeam picioarele. Abia după vreo două-trei zile ne-am revenit. Şi mă gândeam că Dumnezeu ştie că am fost chinuit pentru rugăcine. Aşa am rezistat." 

La canal cu Călugărul Evghenie Hulea

"Am mers la canal 2 ani şi jumătate şi 3 ani la execuţie. De acolo ne-au dus la Poarta Alba şi apoi la Jilava. La Jilava curgea apă prin pământ şi o hăinuţă dacă o agăţai în cui o găseai udă. Pereţii înăuntru erau apă de sudoare. Am avut un preot de la mănăstirea Muşunoaiele, cu care am stat închis vreun an şi jumătate, Evghenie Hulea, stareţul mănăstirii. A fost cel care a dat prizonierilor nemţi de mâncare. A murit greu, săracul. El a fost condamnat în lipsă la 15 ani de închisoare. Şi când a venit la judecată el a zis judecătorului: "Onorată instanţă, dumneavostră dacă veniţi pe la noi pe la mănăstire, noi, din sărăcia noastră, vă dăm de mâncare. Aşa am dat la toţi ce am putut, mâncare fiartă, de post. Dar nu îi întrebam de buletin. Şi s-au sfătuit judecătorii şi i-au dat 5 ani. Bucuria lui. A făcut 5 ani la canal. Era greu tare la canal. Lucram cu lopata şi cu hârleţul şi cu roaba. Mai târziu, la al doilea canal, au început cu unelte aduse de prin Rusia. Şi bătaie. Nu umpleai roaba cum trebuie, luai bătaie. Au pus brigadieri români care majoritatea erau majori de armată. Şi brigadierii noştri îţi dădeau pumni în ceafă şi te puneau să încarci roaba cum trebuie. Făceam câte o rugăciune, că ştiam ordinea sărbătorilor fără calendar. Ne împărtăşeam între noi şi făceam rugăciuni. Cât am stat 3 ani la închisoare aveam şi câte un preot închis cu noi. Dar pe urmă unul a început să vorbească şi ne-a schimbat… Am stat vreo doi ani şi la Gherla. Am întâlnit şi oameni buni sufleteşte. Ne-am făcut o prietenie şi unde ne-om vedea vreodată în ţara asta ne cinstim la un pahar de vorbă, de prietenie. Am fost pe la canal şi ne-am întânit peste ani. Omenia nu a murit nici în închisoare. Au fost oameni buni şi ăştia au fost arestaţi." 

După comunism

După eliberare, Vasile Acsinte a fost trimis cu domiciliu forţat în Bărăgan, acolo unde au urmat alţi ani grei. După o viaţă trăită în frică, frig, foame, sete şi lacrimi, sânge şi dureri, la 40 de ani s-a aşezat la casa lui şi a devenit tatăl a patru copii, dar soţia i-a murit, iar la 75 de ani a luat-o de la capăt cu actuala soţie. Cum la Nereju nu mai putea trăi, a venit la Focşani, în 1965, unde a luat-o iar de la zero.

"Securiştii erau zilnic pe urmele mele. Au vrut să mă convingă să semnez angajament la Securitate dar eu nu am vrut. Chiar şi când am fost arestat am fost acuzat de 3 persoane, dar eu nu am băgat pe nimeni, am vorbit de ăia care au fost împuşcaţi şi de nimeni altceva. Cum să fac aşa ceva? Şi aici, la Focşani, au căutat continuu să mă cheme în partid. Şi eu am zis ”dacă torni pe mine smoală şi eu nu fac asta! Fă ce vrei cu mine!” Comunismul a căzut, dar nouă dreptate nu ni s-a făcut. Dl Iliescu nu şi-a scos cadrele la iveală. Nu a făcut articole de judecată pentru dânşii, care au făcut atâta rău. I-a ţinut ascunşi până acum. Cum a fost la închisorile de Râmnic, de la Galaţi. Coiciu, gardianul de la Galaţi, era o huidumă de om, cu o mutră ca Stalin. Când veneai la el, dădea ori cu pumnul ori cu piciorul. Era oră de bătaie fixată, între 9 şi 10. Găsea el pe cineva prin cameră. Te întreba cine ai fost afară şi te bătea. Pe popi îi bărbierea cu briceagul. Asta se făcea în ţara noastră …. Nişte nenorociţi! Români! Tot români erau şi cei care făceau treaba asta”.

Lupta cu sistemul la 94 de ani

De 25 de ani, Acsinte Vasile se luptă încă să-şi recupereze căsuţa de la Nereju. În odăile ridicate de mâinile lui, timp de 60 de ani, au învăţat copiii satului. În 2012, cineva a dat foc şcolii, aşa că nu a mai avut ce recupera. Între timp a obţinut în instanţă două sentinţe prin care ar trebui să primească o despăgubire de 20.000 de euro, dar ani de zile fostul primar Ion Păucă nu a vrut să-i dea nici un ban. Autorităţile aşteaptă probabil ca aceşti oameni să moară pentru a nu mai avea nicio responsabilitate faţă de ei. Preferă să le depună flori pe mormânt, decât să le dea drepturile cât sunt în viaţă, să se poată bucura de puţinii bănuţi. Executorul judecătoresc Corneliu Bercaru spune că Primăria Nereju i-au răspuns că are în cont "0 lei şi 0 bani".

"Îmi este milă de dumnealui. Demersurile legale le-am făcut în totalitate. Am reluat de două - trei săptămâni poprirea pe conturile primăriei şi acum suntem în termen de validare. Mai mult decât atât, am încercat să fac demersuri de urmărie imobiliară, dar primăria a răspuns că nu au niciun fel de bunuri în domeniul privat. Mă irită şi mă intrigă şi pe mine că oameni simpli, necăjiţi, bătrâni nu-şi pot recupera despăgubirea", ne-a declarat executorul Corneliu Bercaru. Răduţă Bozgonete, cel care a preluat atribuţiile de primar al comunei Nereju după demisia fostului edil, Ion Păucă, spune că i-ar da bani lui Vasile Acsinte dacă ar avea. 

"Eu de când am preluat funcţia am încercat să-i dau şi începând din ianuarie i-am făcut câteva plăţi, de 10.000 de lei dintr-o sumă totaă de 120.000 de lei. Nu noi i-am confiscat averea, dar a căzut pe capul nostru ce nu a rezolvat statul. Dacă aş avea de unde şi mâine i-aş da. Eu din bucăţele achit ce pot. Dacă ne-ar ajuta Guvernul cu bani am scăpa de această plată", ne-a spus Răduţă Bozgonete.Cu toate acestea, primaria a deschis inca un proces prin care contesta sentinta obtinuta de veteran in Justitie.

Cum de la Guvern răspunsul întârzie, ZdV a adus situaţia la cunoştinţa lui George Băeşu, şeful Agenţiei Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor, care a susţinut însă că problema nu ţine de instituţia pe care o conduce. "Din anul 1990 m-am judecat până astăzi din vina conducătorilor. Am fost în audienţă la cinci prefecţi, la momentul lor, dar nu m-a rezolvat nimeni, toţi nişte mincinoşi. Bine că au făcut baronii retrocedări ilegale de case şi terenuri. E mare nedreptate în România" spune prea încercatul om.

Oare cât trebuie să mai aştepte, oameni buni, acest veteran de război de 94 de ani pentru ca statul român să-i dea înapoi ce a fost al lui? Oare acest om nu s-a săturat de atâta nedreptate? "Asta a fost crucea pe care mi-a dat-o bunul Dumnezeu să o duc până la moarte", răspunde tot Vasile Acsinte.

Tâmplarul care îşi duce crucea

Vasile Acsinte este tâmplar şi continuă să lucreze şi la această vârstă. Anul trecut a inaugurat o troiţă de lemn în satul natal, lucrată cu mare greu din pricina bolilor de care suferă. Îşi doreşte ca în pădurea în care comuniştii i-au ucis camarazii să se ridice o troiţă "de neuitare". Ca şi cum greutăţile de până acum nu ar fi fost de ajuns, în urmă cu 5 ani, prins de o haită de câini în cartierul Obor, a căzut şi a suferit dublă fractură de şold şi fractură de gleznă. Din cauza arteritei, primită ”cadou” în închisorile comuniste, nu a mai putut fi operat. După câteva luni de zile de stat la pat şi-a reluat mersul ajutat de două cârje.

"Aşa voi merge, în două cârje, până la terminarea vieţii", ne spune impăcat cu soarta.Ziarul de Vrancea a aflat despre veteranul Vasile Acsinte de la poeta Camelia Ciubotaru, soţia preotului de la Biserica Profetul Samuil din Focşani.

"Este exemplul nostru, de 15 ani de când suntem în această parohie, de credinţă, dragoste de viaţă şi senin în suflet, indiferent de încercările - nu puţine - la care a fost supus. Mă impresionează la fiecare Sfântă Liturghie când, după ce ajunge cu greu în faţa icoanei Maicii Domnului (la biserica noastră sunt 4 trepte în interior pe care se coboară - lăcaşul datând de la 1754) şi i se citeşte suferinţa pe chip atunci când se apleacă şi se închină, se întoarce înseninat şi salută zâmbind...", ne-a spus Camelia Ciubotaru. Preoteasa spune că OMUL Vasile Acsinte este un exemplu de viaţă trăită cu verticalitate şi dragoste de Dumnezeu şi de semeni. (Silvia Vrînceanu)

Foto:Troita cioplita de veteranul Vasila Acsinte

Ziarul de Vrancea transmite condolențe familiei și apropiaților lui VASILE ACSINTE. Dumnezeu să îl ierte!


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.