Vrânceanul care l-a numit pe Eminescu Luceafărul poeziei românești
Pe 18 iunie 1889, cu prilejul înmormântării marelui poet national Mihai Eminescu, în ziarul „Adeverul”, nr. 252, apărea o notiță care începea astfel: „Luceafărul poeziei române, Mihai Eminescu, s-a stins. Veste dureroasă, veste sfâşietoare, pentru aceia care l-au cunoscut, l-au simţit, l-au înţeles şi l-au iubit”. Nota, mai precis un necrolog dedicate memoriei marelui poet era semnată C.B.S.
Este prima oară, în istoria literaturii române, când Mihai Eminescu este numit „Luceafărul poeziei românești”, sintagmă care în timp a devenit unul dintre cele mai uzitate șabloane, folosit atât în compunerile copiilor de clasa I cât și de marii critici literari și admiratori ai poetului.
Puțini mai știu, în ziua de astăzi, că C.B.S.erau inițialele unui gazetar de origine focșăneană, Constantin B. Stamatin, un personaj de care nu-și mai amintește aproape nimeni, dar care în epoca sa era foarte cunoscut și apreciat.
Un gazetar de viță nobilă
Fiu al uneia dintre cele mai vechi familii boierești din Focșani – Stamatin – ale cărei rădăcini duc până la neamul Movileștilor – domnitori ai Moldovei, Constantin B. Stamatin a ales cariera de gazetar în București. Așa se face că-l întâlnim în redacția ziarului „Adeverul”, alături de Gr. Ventura — prim-redactor, directorul politic al ziarului – Al. V. Beldiman, Constantin Ventura (semna Un gălăţean), I.S. Spartali — traducător de romane-foileton sau I.Hussar — redactor al părţii politice din 1889.
Dar focșăneanul, poreclit Nazone, probabil din cauza nasului, nu s-a mulțumit să fie doar unul dintre jurnaliștii „Adeverului”.
Spirit ascuțit, pamfletar de talent, C. B. Stamatin a pus bazele unei dintre cele mai gustate reviste de pamflet politic din acea perioadă, „Tocila”. Alături de colaboratorul său, caricaturistul Constantin Jiquidi, a reușit să se impună în fața cititorilor prin articolele sale usturătoare, de care n-au scăpat aproape nici unul dintre marii oameni politici ai vremii, de la Ion Brătianu, la Lascăr Catargiu, P.P.Carp,, Alexandru Lahovary și chiar până la regele Carol I și familia sa
Antimonarhist convins, Nazone și-a folosit talentul ca să scoată în evidență tarele tinerei monarhii românești și greșelile comise de reprezentanții săi.
Contribuitor la istoria gazetăriei românești
Tot lui Constantin B. Stamatin îi datorăm o scurtă (din păcate) lucrare dar extrem de valoroasă pentru istoria jurnalismului românesc. Intitulată „Profile”, broșura, care nu se întinde pe mai mult de câteva zeci de pagini, conține scurte, dar foarte expresivele portrete ale celor mai importanți gazetari români din acea perioadă. Sunt prezentați, între alții, Alecu Beldiman, fondatorul „Adeverului”, Dim Teleor, frații. Alexandru Macedonski, C. Mille, Traian Demetrescu, Mina Minovici, Mișu Văcărescu – Claymoor, Costache Bacalbașa etc.
Pe Alexandru Macedonski, îl descria ca fiind foarte „inteligent și cult” care ar fi ajuns departe dacă nu s-ar fi înconjurat de tot felul de personaje „cari au avut o influență cam nenorocită asupra lui”.
În lucrare, el amintește despre greșeala pe care a făcut-o poetul simbolist atacându-l pe Mihai Eminescu, într-o perioadă în care acesta nu putea riposta:
Epigramist de întâia mână, a făcut multe, dar a făcut una care i-a adus atâția dușmani, care a stârnit o furtună mare împotriva lui. A fost aceia lovind în Eminescu, și semnalul luptei l-a dat Ventura, prin L’Indépendance Roumaine, la care colabora atunci. Mare greșală a făcut atunci Macedonski, mai ales că Eminescu se afla în starea în care nu putea răspunde, nu se putea apăra, stare care i-a grăbit sfârșitul”.
Un monden și un boem
Provenind din lumea bună, boem și monden, Stamatin – Nazone a avut o viață socială destul de bogată, frecventând tot felul de cercuri de unde își culegea informațiile pe care le transpunea în articolele și pamfletele sale.
Alături de colaboratorul său Constantin Jiquidi, îl găsim la o masa, în celebra cafenea Capșa, alături de numeroși alți gazetari, politicieni, scriitori și oameni de lume, între care Nicu Filipescu, directorul-proprietar al ziarului „Epoca”; George Em. Lahovary, director-proprietar al ziarului „L’Indépendance Roumaine”, Nae T. Orasanu – Nichipercea, directorul unor gazete de satiră politică; Victor Ionescu (fratele lui Tache Ionescu), director-proprietar al ziarului „Actiunea”, romancierul Duiliu Zamfirescu, fratii Constantin, Ion si Tony Bacalbasa – trio-ul gazetarilor politici mai tineri sau I.L. Caragiale.
Aici se făcea schimb de informații, se dezvăluiau secrete ori se purtau aprige dispute pe teme de politică, care mai apoi erau publicate în presa vremii.
Un final trist din cauza unei boli necruțătoare
Din păcate, cariera lui Constantin B. Stamatin – Nazone, s-a încheiat destul de repede. Bolnav de ftizie – TBC, el a părăsit viața tumultuasă a Bucureștiului și s-a retras în orașul natal, Focșani. Așa cum aflăm din lucrarea „Elita unionistă din Focșaniul Unirii. Istorii. Destine. Patrimoniu” de Silvia Vrânceanu și Dan Nichita, ce urmează să fie lansate în aceste zile, Nazone a înființat „Tribuna Liberă”, o gazetă apolitică care publica, în special informații utilitare și descrieri ale orașului precum și ale personalitățlor sale, Constantin B. Stamatin s-a stins în 1896, la 33 de ani, burlac, fără soție și copii.
Moștenirea lui, nu știu dacă cea mai siguranță, dar cu siguranță cea mai cunoscută, rămâne „Luceafărul poeziei române”.
Anunțuri ZdV Premium
În categoria Local
Săptămâna verde - Polițiștii focșăneni într-o acțiune de plantare de pomi împreună cu elevii clasei I A ai Școlii Gimnaziale „Ștefan cel Mare" Focșani
De același autor
