Vrancea nu uită: 5 ani fără Radu-Vlad Vlăsceanu, jurnalistul focșănean care a dus „spiritul unirist” dincolo de generații
La 8 ianuarie 2026 se împlinesc cinci ani de la dispariția fulgerătoare a fostului coleg din presa vrânceană și antreprenor cunoscut în imobiliare. Comunitatea din Focșani îl pomenește cu același dor.
Astăzi, 8 ianuarie 2026, se împlinesc cinci ani de la trecerea la cele veșnice a fostului jurnalist și om de afaceri focșănean Radu-Vlad Vlăsceanu, un nume bine cunoscut în presa locală și în comunitatea „uniriștilor” din Vrancea. Plecat mult prea devreme, la numai 42 de ani, Vlad Vlăsceanu a rămas, pentru cei care l-au cunoscut, un reper de energie, profesionalism și loialitate față de locurile în care s-a format: Focșaniul și Colegiul Național „Unirea”.
Cinci ani de la noaptea care a șocat comunitatea din Focșani
Pe 8 ianuarie 2021, vestea dispariției sale s-a răspândit fulgerător în Vrancea. Potrivit informațiilor relatate atunci, decesul a survenit în urma unui stop cardio-respirator, în noaptea de joi spre vineri, după ce venise la Focșani pentru un moment de familie – să fie alături de cei dragi la aniversarea unuia dintre cei trei copii ai săi. Pentru mulți, a fost acel tip de veste care „oprește orașul”, pentru că Vlad Vlăsceanu nu era doar un nume: era un om care aduna oamenii, punea idei în mișcare și construia punți între generații.
De la jurnalismul sportiv din Vrancea la proiecte naționale
Înainte de a deveni antreprenor, Radu-Vlad Vlăsceanu și-a început drumul în jurnalism, ca membru al redacției Monitorul de Vrancea (cotidianul editat de firma editoare a actualului Ziarul de Vrancea) și ca jurnalist la Radio Uniplus Focșani, pe zona sportivă. A fost perioada în care a învățat ritmul știrii, disciplina redactării și contactul direct cu oamenii – „școala” presei locale care formează caractere.
După anii de liceu la Colegiul Național „Unirea” din Focșani, și-a continuat parcursul profesional la București, unde a devenit unul dintre cei mai cunoscuți experți în domeniul imobiliar, fiind fondator și director al Târgului Imobiliar Național – tIMOn. Pentru cei rămași acasă, reușita lui a fost mereu o mândrie discretă a Vrancei: un focșănean care a crescut „de aici” și a reușit „acolo”, fără să-și piardă legătura cu orașul și cu oamenii lui.
„Spiritul unirist” – moștenirea care se vede și azi
Dincolo de carieră, Vlad Vlăsceanu a fost un nume asociat constant cu „spiritul unirist”: implicare, coeziune, respect pentru tradiția școlii și pentru comunitate. Un moment de referință rămâne „Balul Uniriștilor” (2019), eveniment la a cărui organizare a contribuit substanțial și care a reunit generații întregi de absolvenți.
În mesajele transmise de-a lungul anilor, foști colegi, profesori și prieteni au vorbit despre el ca despre „omul care mobiliza”, „inițiatorul”, „purtătorul de steag”, cel care transforma o idee într-un proiect concret. Iar la înmormântarea din ianuarie 2021, oprirea cortegiului la CNU Focșani a rămas pentru mulți una dintre cele mai apăsătoare imagini ale acelor zile.
Durerea părinților, aceeași: „golul rămâne”
La împlinirea a patru ani de la dispariție, familia a transmis un mesaj emoționant, amintind că timpul nu vindecă absența: dorul rămâne, iar amintirea chipului său blând și a sufletului generos dăinuie în inimile celor apropiați. În fiecare an, această zi a devenit un reper de reculegere pentru familie, prieteni și pentru cei care l-au cunoscut în redacție sau în comunitate.
De ce rămâne important pentru Vrancea
Într-o vreme în care comunitățile se fragmentează ușor, povestea lui Radu-Vlad Vlăsceanu rămâne una despre apartenență: despre un om care a plecat din Vrancea, a construit la nivel național, dar a rămas conectat la Focșani prin proiecte, prietenii și respect față de locul care l-a format. Pentru presa locală, numele lui rămâne legat de o generație de jurnaliști care au trăit meseria cu ritm și pasiune. Pentru „uniriști”, rămâne omul care a știut să țină oamenii împreună.
La cinci ani de la dispariția sa, Vrancea îl pomenește nu doar cu tristețe, ci și cu recunoștință: pentru tot ce a făcut, pentru energia pe care a lăsat-o în urmă și pentru exemplul că „a fi de aici” poate însemna să construiești oriunde, fără să-ți uiți rădăcinile.
Dumnezeu să-l odihnească în pace!
