VIDEO | Alarmă falsă la Mărășești: polițiști mobilizați în miez de noapte după un apel 112 făcut în joacă
Apel fals, intervenție reală, sancțiuni aplicate
Un incident petrecut marți seara, la Mărășești, a mobilizat în regim de urgență forțe importante ale IPJ Vrancea, după ce un apel la 112 a semnalat aparent o situație de violență extremă. Totul s-a dovedit însă a fi o farsă făcută de doi minori, potrivit informării transmise ieri, 26 noiembrie 2025, de purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Vrancea.
Apelul a fost preluat la ora 22:51 de către un operator S.N.U.A.U. 112. În telefon se auzeau strigăte de ajutor, iar pe fundal o voce masculină amenința cu expresia: „Gura, te omor!”. Considerând gravitatea situației, operatorul a direcționat imediat apelul către Poliție, iar mai multe echipaje au fost trimise în teren pentru verificări.
După o căutare amplă în zona indicată, polițiștii au constatat că nu există nicio victimă și că sesizarea nu se confirmă. Dispozitivul de pe care s-a sunat la 112 a fost identificat în locuința a doi minori de 14 și 15 ani, din Mărășești. Potrivit discuțiilor purtate cu familia, aceștia ar fi scos cartela SIM din telefon, ar fi distrus-o și ar fi fugit de acasă când au observat echipajele pe stradă.
Minorii au fost găsiți ulterior și au recunoscut că apelul a fost o glumă. Glumă care, însă, a determinat mobilizarea nejustificată a forțelor de intervenție — timp, resurse și oameni pregătiți pentru reale situații de urgență.
În conformitate cu prevederile OUG nr. 34/2008 privind organizarea și funcționarea S.N.U.A.U. 112, cei doi au fost sancționați contravențional cu câte 2.000 de lei. Poliția atrage atenția, încă o dată, asupra gravității alertărilor false.
„112 e pentru URGENȚE, nu pentru CURIOZITATE, DISTRACȚIE sau GLUMĂ.
112 este numărul unde fiecare secundă contează. Nu-l folosi iresponsabil.”
Autoritățile reamintesc faptul că un singur apel fals poate întârzia intervenția într-o situație reală, în care viața cuiva depinde de rapiditatea răspunsului.
Citiți și conținutul integral al informării de presă făcută publică de către purtătorul de cuvânt al IPJ Vrancea astăzi,26.11.2025, la ora 14:01 în legătură cu această știre
Informare de presă, miercuri, 26 noiembrie 2025, ora 14:01, IPJ Vrancea:APEL FALS. INTERVENȚIE REALĂ. SANCȚIUNI APLICATE.
La data de 25 noiembrie 2025, ora 22:51, un operator S.N.U.A.U. 112 a preluat un apel telefonic în care se auzeau strigăte de ajutor, iar pe fundal o voce masculină rostea amenințarea „Gura, te omor!”.
Având în vedere gravitatea situației, apelul a fost direcționat imediat către structurile de intervenție ale Poliției. Pentru verificarea aspectelor semnalate, au fost mobilizate numeroase echipaje, fiind dispuse măsuri operative urgente.
În urma verificărilor desfășurate în teren, s-a constatat că sesizarea nu se confirmă. Dispozitivul de pe care a fost inițiat apelul a fost identificat la domiciliul a doi minori, de 14 și 15 ani, din orașul Mărășești. Din discuțiile cu familia a rezultat că, la observarea echipajelor de poliție în zonă, aceștia ar fi scos cartela SIM din telefon, ar fi distrus-o și ar fi părăsit locuința.
Ulterior, minorii au fost identificați și au recunoscut că au efectuat apelul la 112 sub forma unei glume.
Pentru alertarea falsă a agențiilor de intervenție și mobilizarea nejustificată a forțelor, ambii minori au fost sancționați contravențional cu câte 2.000 de lei, conform OUG nr. 34/2008 privind organizarea și funcționarea S.N.U.A.U. 112.
112 e pentru URGENȚE, nu pentru CURIOZITATE, DISTRACȚIE sau GLUMĂ.
112 este numărul unde fiecare secundă contează. Nu-l folosi iresponsabil
Vizionați și citiți și:VIDEO | Ce au spus doi adolescenți care au sunat la 112. Au fost amendați cu 2.000 de lei fiecare










