Local

VIDEO | Toate discuțiile din ședința CL despre tarifele pentru salubrizare stradală în municipiul Focșani

Ziarul de Vrancea
8 feb 2025 2977 vizualizări
Proiectul de hotărâre privind „ modificarea anexei la Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Focșani nr. 542/2017 privind aprobarea tarifelor pentru activitatea de salubrizare stradală în Municipiul Focșani, cu modificările și completările ulterioare”  inițiat de primarul Cristi Valentin Misăilă a stârnit dezbateri în ședința de joi 30 ianuarie 2025 a Consiliului Local al Municipiului Focșani.Vizionați în continuare înregistrarea VIDEO integrală a dezbaterilor menționate desfășurate în ședința de joi 30 ianuarie 2025 a Consiliului Local al Municipiului Focșani, precum și transcrierea acestora. 

Consilierul Local PSD Traian Negulescu, viceprimar al Municipiului Focșani în mandatul 2024-2028, președintele de ședință: Proiectul numărul 8, proiect de hotărâre, privind modificare anexe la hotărârea Consiliului Local al Municipiului Focșani, numărul 542 pe 2017,  privind aprobarea tarifelor pentru activitatea de salubrizare stradală în municipiul Focșani, cu modificările și completările ulterioare.Inițiator primar Cristi Valentin Miseilă. Dacă sunt discuții.Vă rog, domnule consiliar.

Consilierul local PNL, Liviu Macovei: Da, mulțumesc, domnule președinte!Un proiect pe care l-am discutat în comisie, ceva mai lung. Domnul director Marin( n.r fostul deputat de Vrancea Daniel Luarențiu Marin, directorul general interimar la S C Salubrizare și Servicii Publice Focșani SA) nu a fost prezent, dar e bine că a venit și acum.  E un proiect pe care am încercat să-l citesc. Îmi pare rău că proiectul pe care a fost trimis către noi nu este foarte citibil.Dacă vă uitați cu atenție, foarte greu distingem niște cifre de acolo. Un proiect care trebuie să spunem că din nou mărim taxe și impozite care indirect ajung să fie plătite de locuitorii Municipiului Focșani. Domnule Marin, sunteți noul director al acestei societăți.Aș vrea să avem în vedere, nu aș vrea să luăm toate discuțiile contradictorii din comisie, ca în următoarea perioadă să încercați să aduceți această societate pe linia de plutire.Pentru că se pare că în anii din urmă, dar și mai ales în anul 2024, ea are mari probleme. Și mă refer foarte mult la reorganizarea ei, la reducerea cheltuielilor, la găsirea unor altor modalități de a face venituri, nu știu, o altă activitate.Pentru că știm foarte bine că această societate a rămas fără activitatea de colectare a gunoiului menager.Pentru că situația pentru anul 2024 nu arată foarte bine. Și dacă cu siguranță știți și cred că ați avut timp să vă uitați pe situațiile financiare pe care probabil le-ați discutat și în Consiliul de Administrație.Pentru situația anului 2024, la final de an, de decembrie, avem datorii bugetării de stat, bugetul asigurării sociale în jur de 2.396.030.Avem către furnizori un 6.024.000 de lei.Avem tot către stat 1.808.365 lei.Avem alte datorii la salariile curente de 1.500.000 lei.Avem și o datorie către bancă care este linie de credit și probabil că nu poate să mai stea linie de credit și se va face împrumut. În total sunt 13.935.912 lei datorii către aceste entități. În același timp, cu siguranță, mai aveți și zona de încasare, cum m-a atenționat domnul director Vulpoiu, că, într-adevăr, mai avem și acolo de încasat și este bine să încercați să vă încasați aceste sume, pentru că situația nu este roză deloc! Mai mult de atât, în anul 2024, se mă refer strict la anul 2024, cifra de afaceri este de în jur de 45.000.000 de lei,  numai că cheltuielile sunt mai mari decât veniturile.Și aveți un profit net cu minus 1.805.000 lei sau ceva de genul acesta. Deci am rugămintea că în următoarea perioadă și fac un apel la dumneavoastră, dacă sunteți amabili, să facem anumite discuții chiar săptămâna viitoare sau peste două săptămâni, când vă faceți timp.Noi suntem la dispoziție.Eu, cel puțin în calitate de preșdinte al Comisiei de Buget, mă sunt dator să particip la aceste discuții pe care dumneavoastră cu siguranță le faceți acolo.Astfel încât această societate să nu ajungă în situația celorlalte societăți. Mă refer la Parking, mă refer la Enet și alte societăți care, din păcate, s-au desfințat și au mari datorii. Cred că este o responsabilitate a noastră a tuturor să fim corecți față de furnizării noștri.Și sunt convins că sumele de acolo sunt de foarte mult timp.Și nu putem să pretindem să încasăm, domnile primar, taxe și impozite la timp, dacă noi, la rândul nostru, nu reușim să ne respectăm angajamentele pe care le avem.Chiar sub și această formă.Mă refer la o societate care este în subordinea Consiliului Local.Eu atât am avut de spus, ceea ce am spus am spus în Comisie( n.r. ședința comisiei de buget -finanțe a CL Focșani care a avut loc înainte de desfășurarea ședinței ordinare a CL Focșani de joi 30 ianuarie 2025).Și știu că poate am deranjat și poate nu e obiectul, dar noi, consilierii locali PNL( n.r. din CL Focșani), nu vom fi de acord cu aceste măriri.Mi se păreau normale și ferești ca discuțiile să aibă loc până la această dată, în legătura cu această societate.Și în urma discuțiilor care, cu siguranță, puteau fi constructive și cred și sper să fie constructive, cel puțin în următoarea perioadă,  să găsim o soluție să nu ajungem în situația în care să ajungem cu această societate iar în insolvență sau în faliment.Vă mulțumesc mult! 

Consilierul Local PSD Traian Negulescu, viceprimar al Municipiului Focșani în mandatul 2024-2028, președintele de ședință: Da, mulțumesc și eu, domnul președinte( n.r. comisiei de buget -finanțe a CL Focșani).Știu că aveți o apetență deosebită să îl provocați pe domnul primar la dezbateri. Sper să nu aveți o apetență pentru a manipula. Știți foarte bine că nu e vorba de taxe și impozite. Așa că o să-i dau domnului primar cuvântul. Mulțumesc! 

Primarul Municipiului Focșani, Cristi Valentin Misăilă: Mulțumesc, domnule președinte de ședință, domnule viceprimar!Iarăși încurcăm merele cu perele!Nu este vorba despre o majorare a impozitelor și taxelor percepute de la cetățeni.Este vorba despre o actualizare a tarifelor în directă concordanță cu ceea ce se întâmplă în acest moment în România.Vorbim aici de o majorare a salariului minim pe economie.Vorbim aici de o creștere a prețurilor la combustibil, pentru că a crescut acciza aplicabilă la combustibil.Vorbim aici de o creștere a tarifului practicat de Ecosud, societatea care gestionează groapa de gunoi de la Haret. Sunt tarife impuse prin legislație și dacă un cost pentru un anumit serviciu în loc să fie, dau un exemplu, să fie un leu, este un leu și 50, și eu facturez cu un leu, înseamnă că ăia 50 de bani reprezintă o pierdere pentru societatea aceasta. Aveam pretenția de la dumneavoastră, domnule consilier( n.r. Liviu Macovei, consilier local PNL în CL Focșani), în calitate de, așa cum vă știu eu, informatician și cu societate de contabilitate, că înțelegeți lucrurile mai mult decât oricine altcineva de aici dintre consilierii locali. Dar s-ar părea că le gândiți doar politic, puneți lucrurile într-o lumină care nu este reală!Da, într-adevăr, sunt anumite probleme legate de activitatea acestei societăți. Unele dintre ele, ca să nu spun chiar toate, toate aceste pierderi, sunt din cauza acestei modalități de abordare a actualizării acestor tarife.Pentru că de-a lungul mandatului 2020-2024( n.r. în Consiliul Local al Municipiului Focșani) au fost ani în care s-a tergiversat, la fel populist, neactualizarea.Nu vorbim de o creștere, vorbim de o actualizare.  A crescut salariul minim pe economie la 4.050 de lei! Nu putem să plătim măturătorul de pe stradă cu vechiul salariu minim pe economie. Asta înseamnă să plătim cu mai puțin de 12,5% cât a crescut salariul minim pe economie toți angajații acestei societăți care au mai rămas, după ce o parte considerabilă din activitatea de colectare a gunoiului menager de la populaței și agenții economici a fost trecută către o altă societate, Polaris, care în acest moment colectează gunoiul Municipului Focșani. Și nu numai. Dar, repet, este vorba despre o actualizare a tarifelor și nu despre o majorare.Și nu este o majorare suportată de către cetățeni. Este o majorare care va fi suportată din bugetul local.Și dacă vreți să revenim la o discuție mai veche și tot ceea ce s-a tot dezbătut în această perioadă în Municipul Focșani,.Este, dacă vreți vă pun la dispoziție, v-am mai pus și altădată la dispoziție și o să vă mai fac și acest lucru până când poate înțelege și dumneavoastră.Că au existat perioade în care Curtea de Conturi a venit să ne oblige să instituim acea taxă.Nu numai pe iluminat și pe salubrizare.Să recuperem toate aceste cheltuieli de la populație.Ori eu m-am opus vehement, am găsit soluția de a acționa în instanță și am acționat în instanță.Și până la urmă, nu numai în instanță am acționat, am și solicitat tuturor organismelor competente, Parlamentului României, Guvernului României, modificarea legislației pe salubrizare și pe iluminat.Am reușit în anul 2022 să eliminăm această obligație expresă a autorităților publice locale de a introduce o taxă specială pentru recuperarea cheltuielor de salubrizare.Ceea ce înseamnă măturat stradal, colectarea gunoiului stradal, dezăpezire. Am reușit, printr-o modificare legislativă, să lăsăm la latitudinea Consiliilor Locale, dragi consilieri, să se stabilească dacă această cheltuială cu salubrizarea stradală va fi recuperată doar din impostele și taxele colectate de la cetățeni sau dacă se va institui o taxă specială. De fiecare dată când am pus în discuție acest subiect, nu am fost de acord și nu s-a impus acea taxă de salubrizare sau acea taxă de habitat cum am numit-o în 2017. Dar nu putem să nu înțelegem un fenomen economic care presupune doar o actualizare a tarifelor practicate de această societate către, atenție, nu către Primărie în primul rând, este către ADI, Focșani- Golești Salubrizare.Sunt tarife pe care această societate le practică, de fapt, în toate localitățile unde dumnealor prestează această activitate. Deci, cu alte cuvinte, societatea noastră a Consiliului Local este văduvită de recuperarea cheltuielilor, reprezentând, repet, salarii, combustibil și taxa de depozitare  a gunoiului în groapa de gunoi a județului Vrancea. Dacă dumneavoastră considerați că nu este necesar să facem această actualizare, vin eu și întreb, cum credeți că vom putea, măcar să nu mai ajungem în situația în care să înregistrăm și alte pierderi, care se vor adăuga pierderilor din anii precedenți? Rezultate, repet, mare parte din ele, nu 100%, dar cred că 90%, datorate aceleiași abordări populiste. Că nu creștem tarifele, dar, în schimb, suntem bucuroși că a crescut salariul minim pe economie.? Suntem bucuroși, nu știu dacă suntem bucuroși, eu nu sunt bucuros când văd că a crescut prețul la combustibil și așa mai departe.Dar asta este realitatea oamenii buni și cu asta trebuie să trăim în acest moment. Și, repet, nu este o taxă impusă populației și nici agențelor economici. Este o taxă care se recuperează din costurile, din prestațiile de serviciu de la populație. Asta ar însemna ca noi să prestăm mai puțin.În loc să măturăm, eu știu, o dată pe săptămână, să măturăm, o dată la două săptămâni pe strada respectivă. Sau deloc. Ca să nu mai avem cheltuieli nerecuperate! Dacă dumneavoastră așa considerați că stau lucrurile și înțeleg supărarea dumneavoastră.Doar din punct de vedere politic.Dar eu cred că aici nici n-ar fi fost cazul, dacă era o legislație corectă și o legislație normală, să vină de la sine această creștere de tarife.Fără să mai fie nevoie de o aprobare a Consiliului Local, pentru că nu își are rostul. Și o altă informație falsă pe care ați lansat-o în discursul dumneavoastră, domnule consilier.Vă atrag atenția că cei de la Parking nu înregistrează obligații restante către furnizori. Nu are nici obligații restante.Am luat noi decizia să desființăm această societate și să transferăm toată această activitate către Direcția de Dezvoltare. Poate nu vă mai amintiți ce ați votat în mandatul trecut, domnule consilierI

Consilierul Local PSD Traian Negulescu, viceprimar al Municipiului Focșani în mandatul 2024-2028, președintele de ședință:O secundă!Înainte să vă dau dreptul la replică, întreb dacă mai este cineva care dorește să ia cuvântul.  Mulțumesc. Da. Doamna Tătaru. Doamna consilier Tătaru. 

Consilierul local USR Alexandra Tătaru: Mulțumesc, domnule președinte! L-am auzit adineaori pe domnul primar, spunând că ar vrea să achite datoriile acumulate de Societatea de Salubrizare și Servicii Publice. Deci, practic, ne spune că prin acest proiect vrea doar să ajusteze tarifele pentru ca suma, să zicem, suma alocată de la bugetul local în plus față de cea inițială să acopere câteva datorii. Bineînțeles că aici recunoaște indirect că managementul a fost defectuos.Și că aceste datorii au fost acumulate, evident, din incompetența managementului respectiv a acelei societăți.Pe de altă parte, dacă mi-am imitesc eu bine, în iulie s-au mărit aceste tarife pentru salubrizarea stradală. Deci, noi vorbim de salubrizare stradală. Nu vorbim de preț la motorină, decât dacă avem nevoie să dezăpezim. Avem un tabel cu vreo 42 de poziții acolo, cu tot felul de servicii care aproape că nu se justifică. Deci, noi acum mărim tariful cu 25% în medie!Și văd un proiect cu 28% măturatul stradal pe timp de noapte! Pe care străzI?Pe alea unde nu este iluminat public?Care s-a dovedit, evident, ineficient.Și pentru care plătim, mai nou, foarte multe taxe? Deci, să înțeleg că mărirea acestor tarife nu sunt suportate de cetățeni?Și apoi, bugetul local, oare nu este constituit din taxele și impozitele percepute cetățenilor? Deci, ne contrazicem noi, așa? Mai nou, domnul primar, văd că își reconsideră discursul în ceea ce îl privește pe domnul consilier Macovei.Care, până de unăzi, era foarte competent și foarte priceput în ale finanțelor.Brusc, acum nu se mai pricepe la nimic și dezinformează! Pe de altă parte, eu tot consider că, dumneavoastră, în loc să desființați așastă Societate de Salubrizare și Servicii Publice, care nu mai are obiect de activitate și ar trebui să înființați un departament,  probabil pe lângă Direcția de Dezvoltare și Servicii Publice. Dați o gură de oxigen noii conduceri! Evident instalată pe criterii politice, semn că n-ați învățat nimic din votul românilor!

Consilierul Local PSD Traian Negulescu, viceprimar al Municipiului Focșani în mandatul 2024-2028, președintele de ședință: Ce ziceți, vă dau dreptul la replică pentru doamna Tătaro? Nu, haideți să continuăm cu domnul Tănase și ulterior, da? Mulțumesc!

Consilierul local al Partidului Mișcarea Populară(PMP), Nicu Tănase: Vă mulțumesc, domnule președinte!Domnule primar, stimați colegi!Eu vreau să vă spun că asistăm la niște discuții care nu trebuiau să aibă loc. Adică toată supărarea asta este provocată, îmi pare rău să vă spun, de Guvern.Deci Guvernul a crescut prețul la accize, la combustibil, Guvernul a crescut salariul minim de la 3.700 la 4.050.Deci s-au crescut prețurile la depozitarea gunoiului. Deci e o problemă pe care noi o discutăm, care nu trebuia să o discutăm. Dar, în același timp, eu vă spun, nu putem să avem un oraș curat pe aceiași bani. N-ai cum!Deci acum, nu știu cum este acum, eu vă spun în perspectivă. Trebuie să fim un pic practici aici. Este adevărat că trăim momente dificile, complicate. Nu știu ce să zic. Vă mulțumesc! 

Consilierul Local PSD Traian Negulescu, viceprimar al Municipiului Focșani în mandatul 2024-2028, președintele de ședință: Mulțumesc și eu. Da, domnul Macovei, vă rog. 

Consilierul local PNL, Liviu Macovei: Mulțumesc! Mulțumesc, doamnele președinte! O să fac câteva precizări la ceea ce a spus domnul primar.Și anume că aceste tarife, dacă se măresc, domnule primar,  așa cum a spus și doamna Tătaru, ele sunt suportate de Consiliul Local. Bugetul Consiliului Local are în componență și taxe și impoezitele pelătite de populație. Deci, indirect, aceste cheltuieli ajung până la urmă tot în buzunarul societăților comerciale sau al cetățenilor Municipiului Focșani.În al doilea rând.Ați precizat că din cauza noastră, pentru că n-am votat în anii precedenți  și ați pus un procent de 90% din cauza noastră, această firmă a ajuns unde a ajuns.Eu vă fac un simplu calcul. Vă rog frumos, dacă nu reușiți să-l faceți în minte, vă rog să luați un creion. Și anume, suntem consilieri de patru ani de zile. 90%, dacă-i vina noastră, am început discursul precedent prin a spune că doar în anul 2024 această Societate Comercială are pierderi.Nepunând în calcul pierderele de anul trecut. Cel puțin, puteați să precizați, 75%, dar nu 90%. Apropo, de cine și ce vorbește. Și pe cine duce în eroare aceste lucruri. Bun, lăsăm la o parte acest lucru.Am spus, eu nu am venit în intervența precedentă și am avut rugămintea, aș fi vrut că aceste discuții în legătură cu noua sau vechea firmă care prelua gunoiul menajer din Municipiul Focșani, să avem o discuție constructivă.Și bineînțeles, să ajungeam și la această discuție.Și cred că eram foarte lămuriți. Vă rog frumos să luați și dumneavoastră acest proiect de hotărăre care ne-a fost trimis.Și dacă dumneavoastră puteți citi, eu nu am ce să vă zic! Sunt 2000 de pagini, între care cred că peste 500 doar la acest proiect sau 300, dar nu se vede nimic! Dacă dumneavoastră considerați că așa trebuie să votăm noi, că doar dumneavoastră aveți dreptate, mi se pare anormal. Vă mai precizez ceva. În acest preț intră și anumite cheltuieli indirecte. Sunt și acele cheltuieli care sunt făcute de această Societate la compartimentul TESA. Dacă compartimentul TESA are o valoare mare de cheltuiale, este normal și crescă și costul.Și componenta de majorare a acestui tarif va avea un preț mult mai mare. Lăsăm la o parte aceste lucruri. Încă o dată, vă invit la discuții și fac un apel, că văd că de fiecare dată spuneți că noi nu dorim.I-am făcut invitația domnului director la precedenta intervenție. Îl rog să țină cont de ea și noi suntem deschiși la următoarea ședință de Consiliu Local să votăm în cunoștință de cauză toate aceste lucruri.Care considerați și considerăm până la urmă, sunt normale și ferești să se întâmple.Mulțumesc mult!

Consilierul Local PSD Traian Negulescu, viceprimar al Municipiului Focșani în mandatul 2024-2028, președintele de ședință: Mulțumesc și eu. Dacă nu mai sunt alte discuții, mai sunt. Domnul Gheoca, vă rog frumos. 

Consilierul local PNL Corneliu Gheoca: Rog să consemnați că nu particip la vot. Vă mulțumesc!

Consilierul Local PSD Traian Negulescu, viceprimar al Municipiului Focșani în mandatul 2024-2028, președintele de ședință: Eu vreau să trag o concluzie.Indiferent dacă cetățenii plătesc direct sau indirect aceste servicii, vor beneficia direct de serviciile de salubritate pe care societatea le prestează de fiecare dată.Și de cele mai multe ori și mecanizat, adică folosind motorină. Mulțumesc!Haideți să votăm. Cine este pentru? Cine se abține? Cine este împotrivă? Vă mulțumesc!Cu 10 voturi pentru proiectul a trecut.

Citiți și:Cine sunt membrii Conducerii executive și ai Consiliului de administrație ai S C Salubrizare și Servicii Publice Focșani SA


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.