Local

VIDEO | Spitalul Județean „Sfântul Pantelimon” Focșani se confruntă cu probleme grave

Ziarul de Vrancea
22 mar 2022 5189 vizualizări
Problemele deosebit de grave cu care se confruntă Spitalul Județean Focșani au fostă făcute publice în cadrul ședinței Consiliului Județean Vrancea de joi, 17 martie 2022, de către consilierul județean, dr. Cristian Onia. Iată ce a spus acesta: „Vreau doar să atrag atenția și să trag un semnal de alarmă atât colegilor mei cât și conducerii Consiliului Județean în legătură cu un fapt deosebit de grav care s-a petrecut la spital în ultimele 2 săptămâni. Din cauza unor sincope în aprovizionare, bolnavii au rămas fără niciun fel de proteină în dieta lor. Asta înseamnă fără carne, fără ouă, fără orice altă proteină.”
Problemele deosebit de grave cu care se confruntă Spitalul Județean Focșani au fostă făcute publice în cadrul ședinței Consiliului Județean Vrancea de joi, 17 martie 2022, de către consilierul județean, dr. Cristian Onia. Iată ce a spus acesta: „Vreau doar să atrag atenția și să trag un semnal de alarmă atât colegilor mei cât și conducerii Consiliului Județean în legătură cu un fapt deosebit de grav care s-a petrecut la spital în ultimele 2 săptămâni. Din cauza unor sincope în aprovizionare, bolnavii au rămas fără niciun fel de proteină în dieta lor. Asta înseamnă fără carne, fără ouă, fără orice altă proteină.”

Problemele grave cu care s-a confruntat recent Spitalul Județean de Urgență „Sfântul Pantelimon” Focșani, în privința asigurării corespunzătoare a hranei bolnavilor, au fost făcute publice în ședința de joi, 17 martie 2022 a Consiliului Județean Vrancea. Deși așa cum se știe, Consiliului Județean Vrancea are reprezentant în Consiliul de Administrație al Spitalul Județean, două lucruri cel puțin curioase ies la iveală. Primul este acela că președintele Consiliului Județean Vrancea, Cătălin Toma, a afirmat că a luat cunoștință de problemele grave în privința asigurării corespunzătoare a hranei bolnavilor de la Spitalul Județean chiar în cadrul ședinței de joi a miniparlamentului Vrancei. Al doilea lucru nu doar curios, dar cu totul anormal este că nu reprezentantul Consiliului Județean Vrancea în Consiliul de Administrație al Spitalul Județean a făcut publice problemele grave, ci consilierul județean PSD dr.Cristian Onia. O altă întrebare care se mai pune în legătură cu aceste problemele grave cu care s-a confruntat recent Spitalul Județean în privința asigurării corespunzătoare a hranei bolnavilor este dacă ele au ajuns și la urechile noului prefect de Vrancea. Sau și acestea, la fel cu cele pe care le implică următoarea întâmplare  ”În data de 9 martie 2022, la Colegiul Tehnic <<Gheorghe Balș>> Adjud, un elev care a pătruns în stare de ebrietate în incinta unității de învățământ a lovit pe directorul liceului și pe un alt cadru didactic”?, nefiind utilizabile în campania electorală, nedeclarată, nu prezintă interes?!

Revenind la problemele grave cu care s-a confruntat recent Spitalul Județean de Urgență „Sfântul Pantelimon” Focșani în privința asigurării corespunzătoare a hranei bolnavilor, făcute publice în ședința de joi, 17 martie 2022 a Consiliului Județean Vrancea, iată ce a precizat consilierul județean PSD, dr. Cristian Onia, în respectiva întrunire.

Intervenția consilierului județean, dr. Cristian Onia a fost făcută înaintea discutării și votării proiectului cu nr 14 de pe ordinea de zi a ședinței Consiliului Județean Vrancea de joi, 17 martie 2022: <<Aprobarea documentației tehnico-economice (faza Studiu de Fezabilitate și Proiect Tehnic) și a indicatorilor tehnico-economici pentru obiectivul de investiții Executarea rețelei de distributie oxigen medical pentru 50 posturi la secția Pneumoftiziologie a Spitalului Județean de Urgență Sf. Pantelimon Focşani”>>

Intervenția mea nu este legată de proiect. Eu vreau doar să atrag atenția și să trag un semnal de alarmă atât colegilor mei cât și conducerii Consiliului Județean în legătură cu un fapt deosebit de grav care s-a petrecut la spital în ultimele 2 săptămâni. Și anume, din cauza unor sincope în aprovizionare, bolnavii au rămas fără niciun fel de proteină în dieta lor. Asta înseamnă fără carne, fără ouă, fără orice altă proteină. Drept urmare, cred că ar trebui să ne reaplecăm asupra bugetului și să regândim bugetul și ajutorul pe care Consiliul Județean Vrancea îl oferă Spitalului Județean, ca să nu mai apară astfel de sincope. Acestea pot reapărea începând de mâine. Știu că de ieri (n.r. joi 16 martie 2022) s-a rezolvat această problemă, dar gândiți-vă că poate să fie doar o chestiune de 2 săptămâni. Luna viitoare suntem în aceeași situație. Pentru că Spitalul Județean Focșani din punct de vedere financiar este într-o fază destul de precară. Drept urmare, cred că ar trebui să regândim fondurile alocate de la buget pentru această unitate”, a spus consilierul județean, dr. Cristian Onia. După dr. Cristian Onia, a cerut să se înscrie la cuvânt pe același subiect Marian Oprișan, vicepreședinte al Consiliului Județean Vrancea: „Domul consilier (n.r. a spus Oprișan adresându-se colegului său de partid, medicul dr Cristian Onia), a cui e vina? Aruncăm pisica în curte la Consiliul Județean? În primul rând să o spunem încă odată. Eu nu pot să mă dezic. Spitalul este în managementul Ministerului Sănătății. Eu v-am pus o întrebare, dacă vreți să îmi răspundeți la ea. Dacă nu, eu închid microfonul și am terminat. Nu m-ați lămurit, domnul consilier. Domnul președinte (n.r. Oprișan adresându-se lui Cătălin Toma) eu vă rog să luați act de această chestiune și să-l invitați pe managerul Spitalului Județean Focșani să ne expună situația pe larg. Cu cifre și cu motive. Mulțumesc!”

Ce a spus Cătălin Toma, președintele Consiliului Județean Vrancea, după intervențiile consilierului județean, dr. Cristian Onia și a vicepreședintelui CJ Marian Oprișan: ”Înțeleg că există o problemă. Cu siguranță vom găsi calea legală în așa fel încât să susținem acest Spital. Dar întradevăr, țin și eu să menționez că din partea Consiliului Județean indiferent de vremurile care au fost, s-a avut susținere totală și va fi și în continuare. Asta cu proteina chiar nici eu n-am știut-o. Dar știu doar că există o problemă în ceea ce privește sustenabilitatea financiară. Trebuie să avem grijă și noi din punct de vedere economic și legal dacă putem susține efectiv financiar. Cu siguranță vom găsi o cale de mijloc. Asta vă asigur.”

Urmăriți toate intervențiile pe acest subiect între minutele 23:29-27:10 din înregistrarea VIDEO a ședinței Consiliului Județean Vrancea de joi 17 martie 2022

VIDEO:Consiliul Județean Vrancea

Pe același subiect deputatul de Vrancea, Ion Ștefan fost la PNL, trecut la formațiunea politică nou înființată Forța Dreptei, a solicitat prin intermediul unei postări activată pe contul său de facebook, demisia managerului Spitalului Județean Focșani, Constantin Mîndrilă

Demisia, Mândrilă!

Solicit autorităților județene și Ministerului Sănătății să clarifice situația aprovizionării cu alimente de la Spitalul Județean de Urgență ”Sfântul Pantelimon” din Focșani. Se pare că nici PSD și nici PNL nu cunosc cu exactitate ce se întâmplă în cea mai mare unitate spitalicească din județ, acolo unde managementul este asigurat, cu insucces, iată, de Constantin ”Conservă” Mândrilă, omul pus de Oprișan și PSD.

”Buna” gestionare a treburilor din spital a pesediștilor a dus la situația cinică în care pacienților de la Spitalul ”Sfântul Pantelimon” nu li se mai oferă porții de mâncare consistente, proteina (carne, ouă) dispărând din farfuria bolnavilor! Mândrilă a ținut pacienții din spital cu apă cu zahăr și pâine goală!

Această situație strigătoare la cer a fost ascunsă până acum opiniei publice de către managerul Mândrilă-PSD, cel care, de altfel, era extrem de generos în a scurge informații despre fosta conducere a Spitalului.

Se cuvine, în aceste condiții, ca măcar acum, după ce a făcut un dezastru la Spital, Constantin Mândrilă să își prezinte demisia!

De asemenea, solicit Consiliului Județean Vrancea să dispună o anchetă serioasă la Spital, iar președintelui Cătălin Toma să decidă una din două, ori la bal ori la spital, cu incompetenții pesediști din unitatea spitalicească.

Am văzut că în ședința CJ de astăzi, vechiul prieten în coțcăreli al lui Mândrilă, Oprișan, dă vina pe Ministerul Sănătății pentru lipsa mâncării din Spitalul de la Focșani. De când cu revenirea la guvernare în noul USL, Oprișan pare că a scos iar capul la lumină și începe să reîncălzească textele vechi prin care pasează responsabilitatea la alții deși vina aparține exclusiv oamenilor din PSD pentru care el a garantat. Și, aceștia, după ce au furat din conservele sinistraților de la inundații, acum pun în pericol sănătatea vrâncenilor și ascund cu bună știință acest lucru.

Acest lucru trebuie să înceteze iar la Spitalul din Focșani să vină o conducere competentă”-Ion ȘTEFAN

În urmă cu 2 ani PSD și PNL se băteau în Vrancea pe controlul conducerii Spitalului Județean Focșani.Acum și unii și ceilalți par a-l fi lăsat în brațele echpei lui Mîndrilă 

Reamintim că în 2020 Ziarul de Vrancea a publicat mai multe articole despre situația de la Spitalul Județean Focșani și încercările disperate ale gruplui de interese din jurul lui Constantin Mîndrilă, managerul în funcție al unității sanitare amintite, de a-și păstra neperturbate influența și decizia, în joc fiind mize financiare imense. Pus și menținut politic, timp de șapte ani, de un grup de interese cu putere de decizie la vârful PSD Vrancea, în fotoliul bănos și influent de director general al Spitalului Județean „Sfântul Pantelimon” din Focșani, deși fusese condamnat penal cu acuzația că a furat din alimentele sinistraților după inundațiile din 2005, Mîndrilă a acționat cum era de așteptat imediat ce a aflat din conferințele de presă ale PNL Vrancea că este vizat de schimbarea din post. Concret, Mîndrilă a acționat pe filiera Marian Oprișan-Consiliul Județean Vrancea care la acea vreme avea majoritate PSD-ALDE.

Astfel, ca să-l apere pe directorul Mîndrilă de demitere, Oprișan președinte al CJ Vrancea pe atunci a inițat un proiect de hotărâre care a fost supus votului consilierilor județeni în ședința Consiliului Județean Vrancea, din 10 decembrie 2019: preluarea de către Consiliul Județean Vrancea a managementului Spitalului Județean ”Sfântul Pantelimon” Focșani. Consilierii judeţeni au și votat marți,10 decembrie 2019, cum era de așteptat, în ședința CJ Vrancea aprobarea transmiterii solicitării de preluare a managementului asistenţei medicale a Spitalului Județean Sfântul Pantelimon din Focșani. Spitalul de Urgenţă „Sf. Pantelimon” Focşani era pe atunci și este la ora actuală singurul din ţară care nu se află în subordinea autorităţii judeţene, ci este finanţat de Ministerul Sănătăţii. Asta, deoarece în repetate rânduri CJ Vrancea a refuzat acest lucru, condiţionându-l de îndeplinirea mai multor cerințe.

Chiar dacă au votat și ei propunerea lui Marian Oprișan, consilierii liberali din CJ Vrancea prin vocea lui Adrian Crețu precizaau  în 2019 despre ce-i vorba în realitate, după părerea lor cu acest proiect:”Această preluare a spitalului este din punctul meu de vedere depăşită. Am ratat foarte multe ocazii prin care Consiliul Judeţean, care an de an a avut excedent bugetar, putea să folosească aceşti bani pentru binele vrâncenilor, dar de fapt Consiliul Judeţean a dat atunci când a avut chef pentru renovarea unor secţii ale spitalului sau dotarea cu aparatură. De data aceasta se doreşte preluarea managementului spitalului pentru salvarea postului domnului Mîndrilă, nu din alt motiv”

Răspunsul la cererea Consiliului Județean Vrancea de preluare a administrării spitalului județean Focșani a venit prin adresa nr VSC 811/1/376 din 29.01.2020 prin care se spune clar ”Ministerul Sănătății, care nu consideră în acest moment oportună solicitarea CJ Vrancea” Iată conținutul integral al  adresei

Tot atunci a apărut , surprinzător și un al doilea răspuns de acceptare de la Ministerul Sănătății privind preluarea de către Consiliul Județean Vrancea a administrării Spitalului de Urgență Focșani.Iată ce scris cotidianul nostru la acea vreme despre acest lucru:”Având  însă în vedere miza financiară foarte mare pe care o are grupul de interese constituit în jurul  cuplului Mîndrilă-Oprișan o are în păstrarea controlului asupra principalei unități sanitare din județul Vrancea, acesta nu s-a lăsat impresionat și nici intimidat de răspunsul primit de la Ministerul Sănătății prin adresa DIN 29.01.2020, semnată de ministrul  Victor Sebastian Costache. Din informațiile noastre, grupul amintit și-a pus în funcțiune tot sistemul de relații și de influență. Și când a găsit punctul slab chiar în interiorul Ministerului Sănătății al Guvernului Ludovic Orban, a atacat fulgerător, cum se spune! Surselor noastre spun, că ”veriga slabă” găsită a fost secretarul de stat Horațiu Moldovan. Acesta este fost coleg de facultate cu medicul Valentin Ochean, ex-directorul medical al spitalului din Focșani și actual consilier județean PSD. Valorificând la maxim acest ”traseu”, grupul de interese constituit în jurul  cuplului Mîndrilă-Oprișan a obținut următoarea adresă semnată de secretarul de stat din Ministerul Sănătății,  Horațiu Moldovan.”

Ce reacție a avut Consiliul Județean Vrancea condus pe atunci de Marian Oprișan la acest ”război” al adreselor privind preluarea Spitalului Județean Focșani

”În cazul în care Ministerul Sănătății va ceda jocurilor lui Grindă&Co și nu va continua procedurile privind transferul Spitalul Județean de Urgență ”Sf. Pantelimon”, așa cum se angajează în adresa VSC 3416/04.02.2020, Consiliul Județean Vrancea va solicita acest lucru în instanță și va analiza dacă ministrul sănătății și cei care au interese în această cauză nu se fac vinovați de abuz în serviciu.” 

Situația actuală a Spitalului Județean ”Sfântul Pantelimon” din Focșani în privința conducerii

Așa cum Ziarul de Vrancea a informat recent prin intermediul articolelor VIDEO | După postul de prefect de Vrancea, liberalii autohtoni predau „fără luptă” și funcția de director medical al Spitalului Județean Focșani și respectiv Liberalii vrânceni nu mai au nici majoritate în CA al Spitalului Județean Focșani, devenind simpli spectatori în conducerea acestuia liberalii vrânceni au rămas cu un singur om din 4, câți aveau în Consiliul de Administrație al Spitalului Județean „Sfântul Pantelimon” Focșani, respectiv consilierul județean Cristinel Bălosu. Ceilalți trei, dr. Dragoș Cătălin Cozma (fost președinte al CA), dr. Janina Nicoleta Lazăr și dr. Constantin Gavriloiu (foști membri ai CA) au fost schimbați.

Vă mai aduceți aminte cum făceau liberalii în anii 2019-2020 conferințe de presă după aproape fiecare ședință a CA-ului Spitalului Județean „Sfântul Pantelimon” Focșani? Și cum, în acele ieșiri publice, „își rupeau cămășile de pe ei”, angajându-se, fără să-i oblige cineva, că vor schimba radical activitatea și modul de funcționare din principala unitate sanitară a județului?

Ce a rămas din toate acele angajamente publice și promisiuni? Acum, la mai puțin de 2 ani de când au ajuns la putere, liberalii vrânceni au ajuns cu 1 om din 4 în Consiliului de Administrație și-au rămas „simpli spectatori” în principalul organism de conducere al Spitalului Județean „Sfântul Pantelimon” Focșani.

Pe de altă parte, în Comitetul Director, să ne amintim, liberalii vrânceni își impuseseră după preluarea puterii directorul medical, dr.Gabriel Negoiță, precum și directorul economic (sau financiar-contabil), ec. Liviu Laurențiu Vlad. Acum, aceștia nu mai fac parte din Comitetul Director al Spitalului Județean „Sfântul Pantelimon” Focșani, în locul lor fiind aduși oameni cel mai probabil agreați de managerul revenit în funcție, Constantin Mîndrilă.

Faptul că șefii liberalilor vrânceni n-au găsit de cuviință să anunțe ori să facă vreo referire despre această nouă realitate din structurile de conducere ale Spitalului Județean „Sfântul Pantelimon” Focșani aduce în discuție 2 variante posibile, nu tocmai favorabile, cu privire la imaginea publică a liberalilor vrânceni.

Au predat, de bunăvoie, la înțelegere cu șefii locali ai PSD Vrancea, conducerea Spitalului Județean „Sfântul Pantelimon” Focșani echipei lui Constantin Mîndrilă. Ei, șefii liberalilor vrânceni, urmând să dobândească, în compensație, alte avantaje la împărțirea posturilor de conducere în instituțiile descentralizate din județ, în perioada următoare.

Schimbările din structurile de conducere ale Spitalului Județean „Sfântul Pantelimon” Focșani s-au făcut peste capul lor. Ei, șefii liberalilor vrânceni nemaiavând forța, ori capacitatea de a discuta și rezolva în favoarea lor asemenea probleme la București, nici în conducerea națională a partidului, nici la Ministerul Sănătății.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.