Local

VIDEO Sfârșit de săptămână cu acțiuni pentru siguranța rutieră

Ziarul de Vrancea
12 iul 2021 1021 vizualizări

Polițiștii rutieri au desfășurat în acest sfârșit de săptămână, acțiuni pe drumurile publice din județ, pentru prevenirea evenimentelor rutiere negative și creșterea gradului de siguranță în trafic.

Astfel, polițiștii Biroului Rutier au desfășurat, vineri și sâmbătă, acțiuni pe străzile din municipiu, pentru depistarea conducătorilor auto care conduc sub influența alcoolului.

 

Au fost controlate peste 90 de autovehicule și legitimate aproximativ 100 de persoane.

În total, au fost aplicate 87 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 20 000 lei, pentru nerespectarea O.U.G. 195/2002.

11 permise de conducere au fost reținute, dintre care 5 pentru conducere sub influența alcoolului.

Pentru I.T.P. expirată și alte nereguli ale vehiculelor au fost retrase 3 certificate de înmatriculare.

Aceste acțiuni se desfășoară permanent, atât în municipiu cât și în județ, astfel că polițiștii rutieri vă recomandă să manifestați disciplină în trafic, să respectați viteza de deplasare în funcție de starea carosabilului și de vizibilitate, să nu conduceți sub influența alcoolului sau a altor substanțe, să nu vă angajați în efectuarea unor manevre riscante și să acordați prioritate tuturor celor în drept!

B.P. Nr. 325 din 11 iulie 2021


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.