Local

VIDEO | Ce s-a întâmplat la ședința extraordinară a Consiliului Județean Vrancea de luni, 30 martie 2020

Ziarul de Vrancea
31 mar 2020 1396 vizualizări

Consilierii județeni s-au întrunit luni, 30 martie 2020, în şedinţă extraordinară, prin sistem videoconferinţă. Printre cele 27 de puncte conținând proiecte de hotărâri, aleșii au aprobat și crearea unui depozit de 11 milioane de lei, aflat la dispoziţia Spitalului de Urgenţă Sf. Pantelimon din Focşani, pentru dotarea cu aparatură specială necesară tratării virusului Covid 19.

VIDEO:vrancea atlastv

O parte din bani vor fi folosiţi pentru achiziţionarea, în regim de urgenţă, a unui aparat Real Time PCR şi a kit-urilor aferente în vederea testării permanente a cazurilor conform procedurilor.

“Aparatul pe care îl va cumpăra Consiliul Judeţean va fi funcţional în patru săptămâni, pentru că mai repede nu se poate”, a spus Marian Oprişan, preşedintele Consiliului Judeţean Vrancea, citat de adevarul.ro.

Trebuie menționat că în urmă cu două săptămâni, când i s-a solicitat să renunțe la parangheliile din Piața Unirii și să finanțeze o astfel de achiziție, Oprișan a refuzat.

Dacă ar organizat ședința când i s-a cerut, iar spitalul ar fi demarat achiziția la vreme, poate astăzi nu mai era nevoie ca medicii și celelalte cadre medicale din Focșani să fie testate prin alte părți. Toate acțiunile din ultimele zile ale lui Oprișan, ”acompaniat” de managerul spitalului județean Focșani, Constantin Mîndrilă, trebuie privite cu rezerva că ele ar putea fi mai curând acțiuni propagandistice cu pronunțată tentă electorală.

Fondurile alocate în ședința de luni, 30 martie 2020, a CJ Vrancea ar trebui să fie teoretic disponibile şi pentru continuarea identificării şi achiziţionării, fie de la producători, fie de la furnizori, a concentratoarelor de oxigen, dar şi pentru achiziţionarea de ventilatoare, situaţie mai sensibilă având în vedere că toate fabricile producătoare din Europa sunt angajate ca producţia lor să fie livrată către alte state pentru următoarele cel puţin 6-8 luni.

“Este nevoie de aparatură pe terapie intensivă. Avem 17 aparate de ventilaţie fixe şi două mobile, încercăm să montăm aceste aparate de ventilaţie şi pe celelalte paturi”, a spus managerul Spitalului, Constantin Mîndrilă, într-o intervenţie telefonică.

Tot în cadrul ședinței CJ Vrancea de luni, 30 martie 2020, a fost menționată încheierea unui contract, în regim de urgenţă, cu Institutul Cantacuzino pentru testarea cadrelor medicale implicate în tratarea Covid-19, în baza unei proceduri realizate de medicii epidemiologi şi infecţionişti ai spitalului.

Măsura apare după ce la nivelul spitalului se vorbeşte că mai mulţi medici sunt infectaţi cu virusul chinezesc, informaţii despre care autorităţile judeţene refuză să vorbească. Deşi o parte din consilierii judeţeni au solicitat retragerea unor sume de la alte capitole, cum ar fi spectacolele, pentru suplimentarea fondurilor Spitalului de Urgenţă, amendamentele acestora au fost respinse, fiind preferată varianta diminuării cheltuielilor în bugetul Consiliului Judeţean Vrancea. 

Citiți și:Consilierii PNL Vrancea au aprobat astăzi 11 milioane de lei pentru Spitalul Județean ”Sf. Pantelimon” din Focșani

Consilierii județeni ai Partidului Național Liberal Filiala Vrancea au aprobat astăzi, în ședința extraordinară desfășurată online, suma de 11 milioane lei (110 miliarde lei) pentru finanțarea Spitalului Județean Județean din Focșani.

Ședința derulată astăzi vine după câteva săptămâni în care consilierii PNL și președintele PNL Vrancea, senatorul Cătălin Toma, au solicitat administrației județene renunțarea la banii de paranghelii (gen Festivalul Bachus) și direcțioanrea acestora către unitatea spitalicească din municipiul reședință de județ. Iată că eforturile derulate de reprezentanții liberali din Consiliul Județean au dat roade, presiunea publică spunându-și și ea cuvântul în ceea ce privește reacția conducerii CJ.


Din banii alocați către Spitalul Județean se vor achiziționa medicamente, aparatură medicală, dezinfectanți, materiale sanitare, aparate de ventilație, dar și un aparat Real Time PCR, de testare a cazurilor de COVID-19. Consilierii PNL și-ar fi dorit ca această ședință să aibă loc mai repede, însă conducerea CJ a reacționat cu întârziere la solicitările noastre. Până la urmă, important este că a fost alocată suma respectivă, cu precizarea că achizițiile pe care Spitalul Județean Focșani le va face în perioada următoare vor fi atent monitorizate de consilierii noștri.

Departament Comunicare PNL Vrancea, 30 martie 2020


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.