Local

VIDEO Recomadăridin partea polițiștilor vrânceni pentru sărbători în siguranță

Ziarul de Vrancea
22 dec 2022 614 vizualizări

În contextul sărbătorilor de iarnă, numărul poliţiştilor vrânceni care vor acţiona în stradă, în perioada următoare, a fost suplimentat, în vederea asigurării un climat de ordine şi siguranţă publică, astfel încât toţi cetăţenii să îşi petreLA DATORIE, PENTRU SĂRBĂTORI ÎN SIGURANŢĂacă sărbătorile în linişte.

În perioada Crăciunului, zilnic, peste 200 de polițiști vrânceni vor fi angrenați în acțiuni menite să crească gradul de siguranță a cetățeanului, prin menținerea ordinii publice, la nivelul județului Vrancea.

Poliţiştii care vor acţiona în stradă în această perioadă fac parte din structurile operative, respectiv poliţişti de ordine publică, poliţie rutieră, transporturi, investigaţii criminale, investigarea fraudelor, arme, explozivi şi substanţe periculoase şi luptători de Serviciul pentru Acțiuni Speciale.

Polițiștii de la rutieră vor fi prezenți în trafic, scopul principal al acestora fiind acela de a preveni accidentele rutiere. Aceștia vor folosi zilnic  aparatura radar, aparatele etilotest și Drug Test, în vederea depistării șoferilor care încalcă regulile de circulație.

Totodată, polițiștii atrag atenția asupra riscurilor la care se expun copiii atunci când sunt lăsați să utilizeze materiale pirotehnice!

Consecințele utilizării necorespunzătoare a articolelor pirotehnice sunt dintre cele mai grave - arsuri, desfigurare, afectarea auzului sau a văzului, iar uneori se poate ajunge chiar și la amputarea degetelor.

Așadar, modul de comercializare și folosire a articolelor pirotehnice reprezintă o prioritate, având în vedere consecințele deosebit de grave pe care le poate avea folosirea improprie a acestora.

Sfaturi și recomandări pentru sărbători în siguranță:

În preajma Sărbătorilor de Iarnă, răufăcătorii pot profita de buna-credinţă a cetăţenilor şi pot sustrage bunuri din locuinţele ale căror uşi le sunt deschise sau din locuinţele pe care le găsesc descuiate.

Acordaţi maximă atenţie persoanelor care sună la uşa dumneavoastră sau cărora le permiteți accesul în casă!

Obişnuiţi copiii să nu deschidă uşa nimănui în lipsa dumneavoastră, ca să nu trădeze faptul că sunt singuri în casă!

Nu consumaţi în exces băuturi alcoolice, comiterea faptelor antisociale poate fi înlesnită de consumul de alcool!

Șoferii sunt sfătuiţi să adopte o conduită preventivă în trafic şi să respecte indicaţiile şi recomandările poliţiştilor rutieri.

Şi pietonilor le recomandăm să-şi sporească atenţia, să evite pe cât posibil folosirea părţii carosabile, mai ales după lăsarea întunericului şi în condiţii de vizibilitate redusă, să se asigure temeinic înaintea traversării drumurilor şi să procedeze la efectuarea acesteia numai după ce sunt siguri că o pot face în condiţii de siguranţă.

În caz de nevoie sau dacă aţi asistat ori aveţi cunoştinţă despre comiterea vreunei fapte antisociale, apelaţi cu încredere la cel mai apropiat poliţist, ori sunaţi la 112 - Apelul Unic de Urgenţă!

Polițiștii  vrânceni urează tuturor sărbători fericite, în liniște și în siguranță!


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.