VIDEO | Proteste în fața sediului Primăriei Focșani - Ziua a II-a
Câteva zeci de persoane s-au adunat marți dimineață, pentru a doua zi, în fața sediului Primăriei Focșani. Cei mai numeroși au fost de data aceasta angajații DDSP Focșani, așa cum se vehicula cu o zi în urmă. Și protestatarii de astăzi au reclamat neplata salariilor.
Acestea sunt deja întârziate cu 8 zile în urma disputelor dintre primarul Cristi Misăilă, pe de o parte, și consilierii majorității PNL-USR-PLUS, de cealaltă parte.
Marți dimineață, 16 iunie 2021, în mijlocul protestatarilor și-au făcut apariția primarul Cristi Valentin Misăilă și viceprimarul Ana Maria Dimitriu (PNL). Prezența celor doi s-a concretizat cu o discuție în contradictoriu, în mijlocul protestatarilor angajați ai DDSP, care solicitau imperativ plata salariilor.
Schimbul de replici s-a manifestat în privința responsabilului pentru semnarea ordinelor de plată, primarul refuzând acest lucru pe motiv că bugetul municipiului Focșani nu a fost validat de Finanțe. De cealaltă parte, consilierii majorității PNL-USR-PLUS din CL Focșani, prin vocea viceprimarului Dimitriu, sunt de părere că banii ar fi în Trezorerie, iar virarea salariilor angajaților Primăriei și ai instituțiilor subordonate nu ar fi în pericol.
La protestele de marți, până la urmă, primarul și viceprimarul au intrat în birou, pentru o nouă discuție lămuritoare în prezența unor reprezentanți ai protestatarilor. Tot marți a fost programată și ședința comisiei de buget-finanțe a CL Focșani, care ar putea să stabilească soluția deblocării bugetului municipiului reședință a județului Vrancea pe 2021, inclusiv plata salariilor care face obiectul protestelor.