Local

VIDEO | Protest al angajaților HORECA, amestecați cu negaționiști ai existenței COVID-19, marți, în Piața Unirii din Focșani

Ziarul de Vrancea
29 oct 2020 5694 vizualizări

Marți, 27 octombrie 2020, câteva zeci de persoane, lucrători din HORECA (industria hotelieră și a serviciilor alimentare, în special a unităților care pregătesc și servesc alimente și băuturi. Termenul HORECA este o abreviere silabică a cuvintelor Hotel / Restaurant / Cafenea. Alte surse informează ca termenul vine de la cuvintele Hotel / Restaurant / Catering), s-au adunat pentru a protesta în Piața Unirii din Focșani.

Între protestatarii de marți din Piața Unirii din Focșani, alături de lucrătorii HORECA s-au mai aflat și angajați care se ocupă cu activități conexe, precum: organizarea de evenimente, cântăreți, dj-i dar și negaționiști ai existenței COVID-19.

Protestatarii s-au arătat nemulțumiți de toate restricțiile impuse de autorități din cauza pandemiei de coronavirus. Lucrătorii din sectoarele amintite au avut și au în continuare cel mai mult de suferit din cauza acestor restricții. Se știe că în toată această perioadă nu s-au mai organizat deloc sau au fost permise cu un număr restrâns de persoane evenimente precum nunți, botezuri, aniversări, petreceri private etc.

Cei mai mulți dintre participanții la protestul de marți din Piața Unirii din Focșani s-au dovedit a fi cântăreți, organizatori de evenimente și cei care se ocupă cu diverse activități colaterale. Unii protestatari au cântat și imnul național, fiind dotați inclusiv cu stegulețe tricolore. S-au scandat lozinci, precum: Libertate / Vrem să muncim / Jos dictatura / Vrem să cântăm, nu vrem să furăm ș.a.

Printre protestatari a putut fi observat și un grup de negaționiști ai existenței COVID-19. Aceștia au promovat mesaje precum: ”La noi e pandemie, la alții este boierie / Ați prostit o lume-ntreagă, cu această gripă banală ”.

VIDEO:vrancea atlastv

 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.