Decizii strategice pentru dezvoltarea județului Vrancea: investiții, locuri de muncă și modernizarea serviciilor publice, aprobate în ședință extraordinară de marți 31 martie 2026
Consiliul Județean Vrancea a aprobat, marți, 31 martie, într-o ședință extraordinară, o serie de proiecte esențiale pentru dezvoltarea județului, toate adoptate în unanimitate. Inițiativele propuse de președintele Nicușor Halici vizează investiții strategice, modernizarea serviciilor publice și valorificarea patrimoniului local.
Una dintre cele mai importante decizii privește declararea de interes public județean a obiectivului „Reglementare zonă industrială” din Mărășești. Proiectul presupune dezvoltarea unei zone industriale pe aproximativ 300 de hectare, amplasată strategic la intersecția unor axe importante de transport. Autoritățile estimează că investiția va atrage capital privat și va genera noi locuri de muncă pentru vrânceni.
Tot în cadrul ședinței, a fost aprobată închirierea, prin licitație publică, a fostei Policlinici stomatologice din Focșani, pentru o perioadă de 10 ani. Clădirea va fi utilizată pentru servicii medicale sau activități conexe, contribuind astfel la creșterea accesului populației la servicii de sănătate de calitate și la valorificarea unui imobil important din centrul municipiului.
Un alt punct important a fost actualizarea cheltuielilor pentru proiectul „Consolidare și restaurare Casa Apostoleanu”, un obiectiv de patrimoniu din Focșani, propus spre finanțare prin Programul Regional Sud-Est. Proiectul are ca scop reabilitarea și punerea în valoare a unei clădiri istorice reprezentative pentru județ.
De asemenea, consilierii județeni au aprobat acordarea unui mandat special pentru reprezentantul județului în cadrul Asociației de Dezvoltare Intercomunitară „Vranceaqua”, în vederea aderării comunei Tănăsoaia. Măsura vizează extinderea și îmbunătățirea serviciilor publice de utilități în zonă.
În plan administrativ, Consiliul Județean Vrancea a stabilit și numărul maxim de posturi la nivelul instituției, urmărind eficientizarea activității în domenii-cheie precum infrastructura, educația, urbanismul și sănătatea. Totodată, a fost aprobată reorganizarea Centrul Cultural Vrancea, printr-o nouă organigramă și un regulament actualizat, adaptat cerințelor actuale ale comunității.
Președintele CJ Vrancea, Nicușor Halici, a subliniat importanța acestor proiecte:
„Facem pași concreți pentru dezvoltarea județului Vrancea. Zona industrială de la Mărășești este un proiect strategic care va atrage investiții și va genera locuri de muncă. În același timp, ne concentrăm pe eficientizarea administrației și creșterea calității serviciilor publice.”
Prin aceste decizii, administrația județeană își propune să accelereze dezvoltarea economică a Vrancei și să îmbunătățească nivelul de trai al locuitorilor.
Citiți și conținutul integral al comunicatului de presă făciut public, marți 31 martie 2027 ora 18:08 de Biroul de presă al Consiliului Județean Vrancea în legătură cu acestă știre
COMUNICAT DE PRESĂ
Ședință extraordinară la Consiliul Județean Vrancea – proiecte esențiale pentru dezvoltarea județului
Consiliul Județean Vrancea s-a reunit astăzi într-o ședință extraordinară, în cadrul căreia au fost aprobate în unanimitate o serie de proiecte strategice inițiate de președintele Nicușor Halici, menite să susțină dezvoltarea durabilă a județului.
Hotărârile adoptate astăzi vizează:
• Declararea de interes public județean și de utilitate publică a obiectivului „Reglementare zonă industrială” din orașul Mărășești. Proiectul vizează dezvoltarea unei zone industriale pe un teren de aproximativ 300 de hectare, preluat în domeniul public al județului, amplasat strategic la intersecția principalelor axe de transport, cu potențial major de atragere a investițiilor și de creare a locurilor de muncă.
• Închirierea prin licitație publică a imobilului Policlinica stomatologică din municipiul Focșani, pe o perioadă de 10 ani, pentru desfășurarea de servicii medicale sau conexe actului medical, măsură care va duce la creșterea accesului populației la servicii medicale de calitate și la valorificarea eficientă a acestei clădiri din centrul municipiului, aflată în patrimoniul public.
• Actualizarea cheltuielilor pentru proiectul „Consolidare și restaurare Casa Apostoleanu - C1 și C2”, din municipiul Focșani, un obiectiv important depus spre finanțare prin Programul Regional Sud-Est, care vizează valorificarea patrimoniului local.
Acordarea unui mandat special reprezentantului Județului Vrancea în Adunarea Generală a Asociației de Dezvoltare Intercomunitară „Vranceaqua”, în vederea aprobării aderării comunei Tănăsoaia, contribuind astfel la extinderea și îmbunătățirea serviciilor publice de utilități.
• Aprobarea numărului maxim de posturi pentru Unitatea Administrativ Teritorială Județul Vrancea, în vederea eficientizării activității administrative și orientării către rezultate concrete în domenii esențiale precum infrastructura, urbanismul, educația și sănătatea.
• Reorganizarea Centrului Cultural Vrancea, prin aprobarea unei noi organigrame, a statului de funcții și a regulamentului de organizare și funcționare, pentru creșterea eficienței și adaptarea la nevoile actuale ale comunității.
Președintele Consiliului Județean Vrancea, Nicușor Halici:
„Prin aceste proiecte, facem pași concreți pentru dezvoltarea județului Vrancea. Zona industrială de la Mărășești reprezintă un proiect strategic, care va atrage investiții importante și va genera locuri de muncă pentru vrânceni. De asemenea, dorim să punem în valoare și în funcțiune un spațiu important din centrul municipiului Focșani, fosta Policlinică stomatologică, pe care o scoatem la licitație pentru închiriere, cu destinația de clădire pentru servicii medicale. În același timp, ne concentrăm pe eficientizarea administrației și pe creșterea calității serviciilor publice. Obiectivul nostru este clar: o administrație performantă și o comunitate dezvoltată.”
Biroul de Presă al Consiliului Județean Vrancea
În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere
Ziarul de Vrancea nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Raporteaza comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea raporta un comentariu.
Apreciaza comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea aprecia un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.
Calendar creștin-ortodox:
17 D Sf. Ap. Andronic și soția sa, Iunia; Sf. Cuv. Nectarie și Teofan
Duminica a VI-a după Paști (Vindecarea orbului din naștere);
Calendar romano-catolic:
17 D † DUMINICA a 7-a a Paştelui
Sf. Pascal Baylon, călug.; Fer. Ioan Scheffler, ep. m.
Maxima zilei: „Fiţi tari, fiţi statornici în credinţă… Închinaţi-vă sincer Domnului Dumnezeului părinţilor voştri, aşa precum vă învaţă sfânta Biserică, Maica noastră! (…) Ascultaţi deci, iubiţii mei fii sufleteşti, cu inima primitoare cuvintele şi sprijiniţi-mi străduinţele mele slabe cu rugăciunile voastre din toate zilele: iar voi, prea cucernicilor fraţi preoţi, daţi-mi fără preget colaborarea voastră; astfel încât în ziua marii judecăţi să putem da seamă, cu toţii fără frică, înaintea Mielului dumnezeiesc, supremul Păstor al sufletelor şi Judecătorul tuturora, Domnul şi Dumnezeul nostru Isus Cristos! (…) Păzeşte-ne, Doamne; călăuzeşte-ne spre fericirea ta, ca să se împlinească pentru noi cuvântul dumnezeiesc: Fericit poporul, al cărui Dumnezeu este Domnul! (Ps 143,15) Pogoară peste noi toţi binecuvântarea ta…” Episcopului martir Anton Durcovici
Accident mortal pe Autostrada Moldovei, pe sensul Buzău – Vrancea. O autoutilitară condusă de un bărbat din Vrancea s-a izbit violent de glisiera mediană, iar impactul a fost devastator
Criza politică de la București are ecouri și în Vrancea: liberalii au decis, marți seară, să intre în opoziție, după moțiunea PSD-AUR care a dus la demiterea Cabinetului Ilie...
Intervenție de amploare a ISU Vrancea, cu 8 autospeciale și echipaje SMURD, pentru a limita extinderea incendiului.Forțele ISU Vrancea au fost suplimentate în Rucăreni – peste 13...
Accident mortal pe Autostrada Moldovei, pe sensul Buzău – Vrancea. O autoutilitară condusă de un bărbat din Vrancea s-a izbit violent de glisiera mediană, iar impactul a fost devastator
Intervenție de amploare a ISU Vrancea, cu 8 autospeciale și echipaje SMURD, pentru a limita extinderea incendiului.Forțele ISU Vrancea au fost suplimentate în Rucăreni – peste 13...
Alertă de inundații în Vrancea: risc major pe râul Putna, RO-ALERT emis pentru Biliești și Mirceștii Vechi
Codurile hidrologice GALBEN și PORTOCALIU pun în...
Intervenție de amploare a ISU Vrancea, cu 8 autospeciale și echipaje SMURD, pentru a limita extinderea incendiului.Forțele ISU Vrancea au fost suplimentate în Rucăreni – peste 13...
Alertă de inundații în Vrancea: risc major pe râul Putna, RO-ALERT emis pentru Biliești și Mirceștii Vechi
Codurile hidrologice GALBEN și PORTOCALIU pun în...
Cristian Popovici a vorbit la finalul sezonului despre presiunea ultimelor etape și despre obiectivul îndeplinit de echipa din Adjud, care va continua să reprezinte Vrancea în Liga a...
Fotbalul vrâncean continuă la nivelul Ligii a III-a și în sezonul viitor, după ce CSM Adjud 1946 a învins cu 1-0 formația CSM Vaslui în ultima etapă din play-out-ul Seriei...