Local

VIDEO | Primăria Focșani a finalizat etapa a II-a de reabilitare a sistemului de termoficare în zona Cartierului Bahne

Ziarul de Vrancea
31 mar 2021 1118 vizualizări

Marți, 30 martie 2021, a avut loc Conferința finală a Proiectului “Reabilitarea sistemului de termoficare urbană la nivelul Municipiului Focşani pentru perioada 2009-2028 în scopul conformării la legislaţia de mediu şi creşterii eficienţei energetice - Etapa a II-a”.

VIDEO:Primăria Municipiului Focșani 

 

Valoarea totală a Proiectului a fost de 70.030.293,09 lei, fiind finanțat din Fondul European de Dezvoltare Regională prin Programul Operațional de Infrastructură Mare – Axa Prioritară 7: “Creşterea eficienţei energetice la nivelul sistemului centralizat de termoficare în oraşele selectate”, Obiectiv Specific 7.1: “Creşterea eficienţei energetice în sistemele centralizate de transport şi distribuţie a energiei termice în oraşele selectate”.

Contractul de finanțare a fost semnat în august 2018, termenul de finalizare asumat prin contract fiind în luna mai 2021.

Dintre beneficiile proiectului amintim: creșterea eficienței energetice, reducerea emisiilor de carbon și a efectelor schimbărilor climatice, creșterea confortului, a calității apei calde și încălzirii, reducerea costurilor de producție și a consumului de resurse, precum și accesul la servicii publice de calitate.

Indicatorii de realizare care au fost îndepliniți sunt:

1.    Infrastructură de transport agent termic

Asumat prin proiect - 2,807 km traseu, cu 5,614 km de conducte preizolate în rețele primare

Realizat dupa implementarea proiectului - 2,835 km traseu, cu 5,671 km de conducte preizolate în rețele primare

2.    Infrastructura de distribuție agent termic

Asumat prin proiect - 10,977 km traseu, cu 43,908 km de conducte preizolate în rețele secundare

Realizat dupa implementarea proiectului - 10,983 km traseu, cu 44,960 km de conducte preizolate în rețele secundare

3.    Puncte termice

Asumat prin proiect - 9 puncte termice reabilitate

Realizat dupa implementarea proiectului - 9 puncte termice reabilitate  (6 puncte termice reabilitate și 3 puncte termice nou construite).

Primarul Cristi Valentin Misăilă a mulțumit la finalul proiectului tuturor celor implicați în realizarea acestuia, de la echipa de implementare până la constructori, avantajele fiind mai mult decât evidente pentru focșănenii care locuiesc în zonele în care au fost reabilitate rețelele termice.

În acest proiect au fost executate următoarele lucrări:

-    Reabilitarea rețelelor de transport a energiei termice (2,807 km) pe  traseul:  SC ENET – Sens giratoriu Comcereal – Str. 1 Decembrie 1918– Str. Bucegi – Str. Cuza Vodă (până la clădirea fostului Tribunal) – Str. Cezar Bolliac până la Punctul Termic nr. 21 (la Inspectoratul Județean de Poliție), inclusiv traseul cuprins între intersecția B-dul Unirii cu Str. Unirea Principatelor până la Școala „Stefan cel Mare”

-    Reabilitarea și modernizarea a 9 Puncte Termice (dintre care 3 Puncte termice noi):

-    Punct termic nr. 5 – Str. Unirii - în spatele fostului Restaurant Central

-    Punct termic nr. 23 – Aleea Căminului – în spatele fostului Bloc G2

-    Punct termic nr. 38    - Strada Bucegi – în spate la fostul Gerald

-    Punct termic nr. 43    - Strada Panduri – lângă Grădinița nr 16

-    Punct termic nr. 44    - Strada Rarău

-    Punct termic nr. 46    - Strada Vlahuță – în spatele Casei Armatei (Centrul Militar)

-    Punct termic nr. 110 - Strada 1 Decembrie 1918– în curtea Colegiului Tehnic „Edmond Nicolau” (PT nou)

-    Punct termic nr. 24    - Str. Alecu Sihleanu – în clădirea Atelier a Colegiului Tehnic „Valeriu D. Cotea” (PT nou)

-    Punct termic nr. 41    - Str. Moldova – în curtea Colegiului Tehnic „Gh. Asachi” (PT nou)

-    Reabilitarea retelelor de distributie a energiei termic de la Punctele Termice pana la fiecare scara de bloc (10,977Km):

-    Rețele termice secundare aferente PT 5

-    Rețele termice secundare aferente PT 6A

-    Rețele termice secundare aferente PT 23

-    Rețele termice secundare aferente PT 24

-    Rețele termice secundare aferente PT 38

-    Rețele termice secundare aferente PT 41

-    Rețele termice secundare aferente PT 43

-    Rețele termice secundare aferente PT 44

-    Rețele termice secundare aferente PT 46

-    Rețele termice secundare aferente PT 110.

De asemenea, edilul a punctat și faptul că, odată cu finalizarea etapei a II-a de reabilitare a sistemului de termoficare, municipalitatea focșăneană bifează încă o reușită în portofoliul proiectelor finanțate din fonduri europene, alte 24 de asemenea proiecte fiind în momentul de față în diverse etape de derulare.

Totodată, Primarul Misăilă a ținut să mulțumească și focșănenilor pentru înțelegerea de care au dat dovadă pe toată desfășurarea lucrărilor, susținerea cetățenilor fiind de asemenea o componentă importantă în întreg procesul de implementare a unui proiect de o asemenea anvergură.  

În completarea acestui proiect va veni cel ce vizează etapa a III-a de reabilitare a sistemului de termoficare din Focșani, cererea de finanțare, în valoare de  52.762.719,48 lei fiind depusă în luna decembrie 2020.

Următorul proiect vizează extinderea rețelei de conducte termice la cartierele de ANL Sud și Democrației și reabilitarea conductelor pe B-dul Unirii, Str. Ștefan cel Mare, Str. Republicii, Str. Peneș Curcanul, Str. Greva de la Grivița, B-dul Independenței, Str. Aurora, Str. Culturii, Str. Scarlat Tîrnăvitu, Str. Fulger, Str. Cuza Vodă, Str. Al. Vlahuță, Str. Pictor Grigorescu, Aleea Căminului, Str. Mihail Kogălniceanu, Str. Piața Victoriei, Str. Gh. Magheru, Str. Arh. I. Mincu, Str. Constructorului, Aleea Stadionului, Str. Ulmului, Str. Bradului, Str. Pinului, Str. Brăilei, Calea Munteniei, Str. Democrației.

Tot în cadrul aceluiași proiect vor fi reabilitate și 6 puncte termice:

-    Punct termic nr. 19 - Piața Independenței

-    Punct termic nr. 29 - Str. Profesor Caian

-    Punct termic nr. 45 - Str. Slt. Tănăsescu

-    Punct termic nr. 47 - Str. Unirea Principatelor

-    Punct termic nr. 48 -  Str. Cpt. Stoenescu

-    Punct termic nr. 57 - Str. Fulger.  

Biroul de Presă al Primăriei Municipiului Focșani


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.