Local

VIDEO | Peste 200 de polițiști vrânceni vor acționa zilnic pentru ca trecerea dintre ani să se defășoare în siguranță

Ziarul de Vrancea
1 ian 2022 832 vizualizări

La nivelul Inspectoratului de Poliție Județean Vrancea au fost luate măsuri suplimentare pentru a preveni producerea de incidente în ultima zi a acestui an și în primele zile ale anului 2022.

Peste 200 de polițiști vor acționa în medie, zilnic, în perioada Anului Nou, în sistem integrat, împreună cu celelalte instituții cu atribuții în asigurarea ordinii și liniștii publice.

Cei peste 200 de polițiști se vor afla în teren şi vor acționa cu peste 80 de autospeciale.

Dintre aceștia, aproximativ 110 polițiști sunt de la structurile de ordine publică,  restul fiind de la: rutieră, transporturi, investigaţii criminale, investigarea criminalităţii economice, luptători de la acțiuni speciale şi poliţişti de la arme, explozivi şi substanţe periculoase.

O atenție deosebită va fi acordată menținerii climatului de siguranță publică în Noaptea dintre Ani. Forțele de ordine vor fi suplimentate pentru a preveni comiterea de fapte ilegale și pentru a putea acționa rapid în sprijinul cetățenilor.

Atragem din nou atenția asupra pericolului pe care îl pot reprezenta articolele pirotehnice. Utilizarea acestora poate provoca vătămarea corporală a persoanei care le folosește sau a celor din jur. Pentru a preveni producerea unor accidente grave, este mai bine ca articolele pirotehnice să fie utilizate în mediu securizat de personal specializat.

 


În cadrul acțiunii ”Foc de artificii”, prin care începând cu 22 noiembrie au fost efectuate controale în tot județul pentru a se verifica legalitatea operațiunilor comerciale cu articole pirotehnice, polițiștii vrânceni au indisponibilizat, în vederea confiscării, peste 1400 de kilograme de articole pirotehnice în valoare de peste  32 000 lei.

Au fost constituite 21 de dosare penale, în cadrul cărora s-au constatat 24 de infracțiuni, și s-au aplicat sancțiuni contravenționale, în valoare de 5500 lei.

Având în vedere că mulți cetățeni vor alege să petreacă aceste zile departe de domiciliu, Poliția Rutieră va lua măsuri pentru a asigura fluidizarea traficului și evitarea blocajelor pe cele mai intens circulate drumuri în astfel de perioade.

În fiecare zi, vor acționa în medie 30 de polițiști rutieri, mobilizarea maximă fiind astăzi și duminică când ne așteptăm la valori mari de trafic.

Pe sectoarele de drum cu risc crescut de accidente, echipajele rutiere vor acționa cu  aparate de radar.

Dacă alegeți să petreceți trecerea dintre ani în altă locație, circulaţi cu viteză adaptată condiţiilor din trafic şi nu uitaţi de politeţea rutieră! Pentru un plus de siguranţă în mers, măriţi distanţa dintre vehicule!

Viteza excesivă și cea neadaptată la condițiile de drum sau trafic reprezintă una dintre principalele cauze ale accidentelor rutiere în România! 

Anvelopele de iarnă sunt obligatorii pe drumurile publice acoperite cu zăpadă, gheață sau polei. 

Este interzisă conducerea vehiculelor sub influența alcoolului sau a substanțelor psihoactive, astfel că recomandăm utilizarea mijloacelor de transport în comun și a vehiculelor în regim taxi sau de închiriere.

Le recomandăm pietonilor să traverseze drumul numai după ce sunt siguri că o pot face în siguranță. Este recomandat să evite folosirea părții carosabile, mai ales după lăsarea întunericului și în condiții de vizibilitate redusă!

Atunci când vă însoțesc copii, nu îi lăsați nesupravegheați și învățați-i că pot să plece doar cu permisiunea dumneavoastră!

În caz de nevoie sau dacă ați asistat ori aveți cunoștință despre comiterea unei fapte antisociale, apelați la cel mai apropiat poliţist, ori sunaţi la 112 - Apelul Unic de Urgenţă!

Poliţiştii din Vrancea adresează tuturor cetăţenilor urări pentru un An Nou mai bun, cu sănătate și binecuvântări!

BULETINUL DE PRESĂ Nr. 573 din 31 decembrie 2021, transmis de IPJ Vrancea


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.