Local

VIDEO | Judecătorii Curții de Apel Galați au hotărât definitiv: Se reia judecarea dosarului afaceristului vrâncean Liviu Jitea

Ziarul de Vrancea
20 apr 2022 5674 vizualizări

Într-o perioadă de aproape doi ani, din iulie 2020, după ce tot de judecătorii Curții de Apel Galați au dispus rejudecarea procesului, desființând soluția magistraților Tribunalului Galați (care în primă fază au dispus condamnarea la 13 ani de închisoare, pentru evaziune fiscală, a afaceristului vrâncean Liviu Jitea), dosarul a ajuns la Tribunalul Galați, dar acesta l-a declinat spre soluționare instanței de grad egal din Vrancea.

Revenit în Vrancea, conform portalului instanțelor de judecată, dosarul a fost înregistrat la Focșani în luna februarie 2021, însă a luat calea judecării de la faza de Cameră Preliminară.

După șapte termene, judecătorii vrânceni au dispus refacerea actului de acuzare, iar procurorii trebuiau să decidă dacă mențin acuzațiile sau să solicite restituirea cauzei pentru refacerea urmăririi penale.

Procurorii DIICOT au contestat, însă, soluția judecătorilor de la Tribunalul Vrancea care au dispus și eliminarea mai multor probe din actul de acuzare, iar pe 13 aprilie 2022, judecătorii Curții de Apel Galați le-au dat dreptate. Dispunând printr-o soluție definitivă reluarea judecății dosarului dosarul nr. 6413/121/2013*/a1, cu toate probele legal administrate și cu rechizitoriul legal întocmit, nr. 218/D/P/2011 din 28.08.2013 al Parchetului de pe lângă ICCJ- DIICOT-Serviciul Teritorial Galaţi.

Cei aproape doi ani de întrerupere a judecării dosarului, conform explicațiilor prezentate mai sus, vor duce însă la prescrierea unor fapte de care inculpații sunt acuzați în rechizitoriul procurorilor DIICOT în baza căruia fuseseră trimiși în judecată în anul 2013.

Citiți soluția dispusă de judecătorii Curții de Apel Galați miercuri 13 aprilie 2022 

”Ora estimata: 8:30

Complet: C-JCP5

Tip solutie: Desfiinţează hotărârea

Solutia pe scurt: Admite contestația formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Biroul Teritorial Vrancea. Desființează încheierea din data de 26 noiembrie 2021 precum şi încheierea din data de 25 ianuarie 2022, ambele pronunţate de judecătorul de cameră preliminară de la Tribunalul Vrancea în dosarul nr. 6413/121/2013*/a1 şi în rejudecare.

În baza art. 345 alin. 1 şi 2 Cod procedură penală, respinge, ca nefondate, cererile şi excepţiile formulate de inculpații Jîtea Mircea Liviu, Milea Raluca, Ionescu Florenţa Mona, Bica Neculai, Tucan Mihai Viorel, Tucan Valentina, Neagu Ciprian, Robu Nicuţa, Georgian Antoaneta Iuliana, Cristea Stoica, Bortoş Alexandru, Taranciuc Decebal Vasile, Datcu Lucian, Panciu Dănuţ, Guţan Marian, Irimia Marian Cătălin, Grăjdeanu Ionuţ Marianov, Antoniu Angi Toni și S.C. Trust LF Trade S.R.L. Focşani.

În baza art. 346 alin. 2 Cod procedură penală, constată legalitatea sesizării instanței prin rechizitoriul nr. 218/D/P/2011 din 28.08.2013 al Parchetului de pe lângă ICCJ- DIICOT-Serviciul Teritorial Galaţi privind pe inculpații:

1. Jîtea Mircea Liviu trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de: - art. 7 al. 1 din Legea nr. 39/2003; - art. 25 Cod penal rap. la art. 2961 al. 1 lit. l din Legea nr. 571/2003, cu aplic. art. 41 al. 2 Cod penal, -art. 25 Cod penal rap. la art. 2961 al. 1 lit. m din Legea nr. 571/2003, cu aplic. art. 41 al. 2 Cod penal, -art. 25 Cod penal rap. la art. 9 al. 1 lit. b şi al. 3 din Legea nr. 241/2005, cu aplic. art. 41 al. 2 Cod penal, -art. 29 al. 1 lit. b din Legea nr. 656/2002 (republicată), cu aplicarea art. 41 al. 2 Cod penal, -art. 193 al. 1 din Legea nr. 123/2012 raportat la art. 208 al. 2 Cod penal, cu aplic. art. 41 al. 2 Cod penal, -art. 208 al. 1 şi 2 raportat la art. 209 al. 1 lit. a, g, i, al. 3 lit. a şi al. 4, cu aplic. art. 41 al. 2 Cod penal;

2. Milea Raluca trimisă în judecată pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de: - art. 7 al. 1 din Legea nr. 39/2003, -art. 26 Cod penal raportat la art. 2961 al. 1 lit. l din Legea nr. 571/2003, cu aplic. art. 41 al. 2 Cod penal, -art. 2961 al. 1 lit. m din Legea nr. 571/2003, cu aplic. art. 41 al. 2 Cod penal, -art. 26 Cod penal rap. la art. 9 al. 1 lit. b şi al. 3 din Legea nr. 241/2005, cu aplic. art. 41 al. 2 Cod penal, -art. 29 al. 1 lit. b din Legea nr. 656/2002 (republicată) cu aplicarea art. 41 al. 2 Cod penal, -art. 193 al. 1 din Legea nr. 123/2012 raportat la art. 208 al. 2 Cod penal, cu aplic. art. 41 al. 2 Cod penal, -art. 208 al. 1 şi 2 raportat la art. 209 al. 1 lit. a, g, i, al. 3 lit. a şi al. 4, cu aplic. art. 41 al. 2 Cod penal.

3. Ionescu Florenţa Mona trimisă în judecată pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de: -art. 7 al. 1 din Legea nr. 39/2003, -art. 2961 al. 1 lit. l din Legea nr. 571/2003, cu aplic. art. 41 al. 2 Cod penal, -art. 2961 al. 1 lit. m din Legea nr. 571/2003, cu aplic. art. 41 al. 2 Cod penal, -art. 9 al. 1 lit. b şi al. 3 din Legea nr. 241/2005, cu aplic. art. 41 al. 2 Cod penal, -art. 29 al. 1 lit. b din Legea nr. 656/2002 (republicată) cu aplicarea art. 41 al. 2 Cod penal, -art. 193 al. 1 din Legea nr. 123/2012 raportat la art. 208 al. 2 Cod penal, cu aplic. art. 41 al. 2 Cod penal, -art. 208 al. 1 şi 2 raportat la art. 209 al. 1 lit. a, g, i, al. 3 lit. a şi al. 4, cu aplic. art. 41 al. 2 Cod penal.

4. Bica Neculai trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de: -art. 7 al. 1 din Legea nr. 39/2003, -art. 2961 al. 1 lit. l din Legea nr. 571/2003, cu aplic. art. 41 al. 2 Cod penal, -art. 2961 al. 1 lit. m din Legea nr. 571/2003, cu aplic. art. 41 al. 2 Cod penal, -art. 26 Cod penal rap. la art. 9 al. 1 lit. b şi al. 3 din Legea nr. 241/2005, cu aplic. art. 41 al. 2 Cod penal.

5. Tucan Mihai Viorel pentru comiterea infracţiunilor prevăzute de: -art. 7 al. 1 din Legea nr. 39/2003, -art. 26 Cod penal rap. la art. 2961 al. 1 lit. l din Legea nr. 571/2003, cu aplic. art. 41 al. 2 Cod penal, -art. 2961 al. 1 lit. m din Legea nr. 571/2003, cu aplic. art. 41 al. 2 Cod penal, -art. 26 Cod penal rap. la art. 9 al. 1 lit. b şi al. 3 din Legea nr. 241/2005, cu aplic. art. 41 al. 2 Cod penal, -art. 193 al. 1 din Legea nr. 123/2012 raportat la art. 208 al. 2 Cod penal, cu aplic. art. 41 al. 2 Cod penal, -art. 208 al. 1 şi 2 raportat la art. 209 al. 1 lit. a, g, i, al. 3 lit. a şi al. 4, cu aplic. art. 41 al. 2 Cod penal.

6. Tucan Valentina trimisă în judecată pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de: - art. 7 al. 1 din Legea nr. 39/2003, -art. 26 Cod penal rap. la art. 2961 al. 1 lit. l din Legea nr. 571/2003, cu aplic. art. 41 al. 2 Cod penal, art. 2961 al. 1 lit. m din Legea nr. 571/2003, cu aplic. art. 41 al. 2 Cod penal, -art. 26 Cod penal rap. la art. 9 al. 1 lit. b şi al. 3 din Legea nr. 241/2005, cu aplic. art. 41 al. 2 Cod penal.

7. Neagu Ciprian trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de: -art. 7 al. 1 din Legea nr. 39/2003, -art. 26 Cod penal rap. la art. 2961 al. 1 lit. l din Legea nr. 571/2003, cu aplic. art. 41 al. 2 Cod penal, -art. 2961 al. 1 lit. m din Legea nr. 571/2003, cu aplic. art. 41 al. 2 Cod penal, -art. 26 Cod penal rap. la art. 9 al. 1 lit. b şi al. 3 din Legea nr. 241/2005, cu aplic. art. 41 al. 2 Cod penal.

8. Robu Nicuţa trimisă în judecată pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de: -art. 7 al. 1 din Legea nr. 39/2003, -art. 26 Cod penal rap. la art. 2961 al. 1 lit. l din Legea nr. 571/2003, cu aplic. art. 41 al. 2 Cod penal, -art. 2961 al. 1 lit. m din Legea nr. 571/2003, cu aplic. art. 41 al. 2 Cod penal, -art. 26 Cod penal rap. la art. 9 al. 1 lit. b şi al. 3 din Legea nr. 241/2005, cu aplic. art. 41 al. 2 Cod penal;

9. Georgian Antoaneta Iuliana trimisă în judecată pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de: -art. 7 al. 1 din Legea nr. 39/2003, -art. 26 Cod penal rap. la art. 2961 al. 1 lit. l din Legea nr. 571/2003, cu aplic. art. 41 al. 2 Cod penal, -art. 2961 al. 1 lit. m din Legea nr. 571/2003, cu aplic. art. 41 al. 2 Cod penal, -art. 26 Cod penal rap. la art. 9 al. 1 lit. b şi al. 3 din Legea nr. 241/2005, cu aplic. art. 41 al. 2 Cod penal.

10. Cristea Stoica trimis în judecată pentru săvâr?irea infracţiunilor prevăzute de: -art. 7 al. 1 din Legea nr. 39/2003, -art. 2961 al. 1 lit. l din Legea nr. 571/2003, cu aplic. art. 41 al. 2 Cod penal, -art. 26 Cod penal rap. la art. 9 al. 1 lit. b şi al. 3 din Legea nr. 241/2005, cu aplic. art. 41 al. 2 Cod penal.

11. Bortoş Alexandru trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de: -art. 7 al. 1 din Legea nr. 39/2003, -art. 2961 al. 1 lit. l din Legea nr. 571/2003, cu aplic. art. 41 al. 2 Cod penal, -art. 26 Cod penal rap. la art. 9 al. 1 lit. b şi al. 3 din Legea nr. 241/2005, cu aplic. art. 41 al. 2 Cod penal.

12. Taranciuc Decebal Vasile trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de: -art. 7 al. 1 din Legea nr. 39/2003, -art. 2961 al. 1 lit. l din Legea nr. 571/2003, cu aplic. art. 41 al. 2 Cod penal, -art. 26 Cod penal rap. la art. 9 al. 1 lit. b şi al. 3 din Legea nr. 241/2005, cu aplic. art. 41 al. 2 Cod penal.

13. Datcu Lucian trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de: -art. 7 al. 1 din Legea nr. 39/2003, -art. 2961 al. 1 lit. l din Legea nr. 571/2003, cu aplic. art. 41 al. 2 Cod penal, -art. 26 Cod penal rap. la art. 9 al. 1 lit. b şi al. 3 din Legea nr. 241/2005, cu aplic. art. 41 al. 2 Cod penal.

14. Panciu Dănuţ trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de: -art. 7 al. 1 din Legea nr. 39/2003, -art. 2961 al. 1 lit. c din Legea nr. 571/2003, cu aplic. art. 41 al. 2 Cod penal, -art. 2961 al. 1 lit. l din Legea nr. 571/2003, cu aplic. art. 41 al. 2 Cod penal, -art. 26 Cod penal rap. la art. 9 al. 1 lit. b şi al. 3 din Legea nr. 241/2005, cu aplic. art. 41 al. 2 Cod penal.

15. Guţan Marian trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de: -art. 7 al. 1 din Legea nr. 39/2003, -art. 2961 al. 1 lit. c din Legea nr. 571/2003, cu aplic. art. 41 al. 2 Cod penal, -art. 2961 al. 1 lit. l din Legea nr. 571/2003, cu aplic. art. 41 al. 2 Cod penal, -art. 26 Cod penal rap. la art. 9 al. 1 lit. b şi al. 3 din Legea nr. 241/2005, cu aplic. art. 41 al. 2 Cod penal.

16. Irimia Marian Cătălin trimis în judecată pentru săvâr?irea infrac?iunilor prevăzute de: -art. 7 al. 1 din Legea nr. 39/2003, -art. 2961 al. 1 lit. c din Legea nr. 571/2003, cu aplic. art. 41 al. 2 Cod penal, -art. 2961 al. 1 lit. l din Legea nr. 571/2003, cu aplic. art. 41 al. 2 Cod penal, -art. 26 Cod penal rap. la art. 9 al. 1 lit. b şi al. 3 din Legea nr. 241/2005, cu aplic. art. 41 al. 2 Cod penal.

17. Creiţă Costică trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de: -art. 7 al. 1 din Legea nr. 39/2003, -art. 2961 al. 1 lit. c din Legea nr. 571/2003, cu aplic. art. 41 al. 2 Cod penal, -art. 2961 al. 1 lit. l din Legea nr. 571/2003, cu aplic. art. 41 al. 2 Cod penal, -art. 26 Cod penal rap. la art. 9 al. 1 lit. b şi al. 3 din Legea nr. 241/2005, cu aplic. art. 41 al. 2 Cod penal.

18. Grăjdeanu Ionuţ Marianov trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de: -art. 7 al. 1 din Legea nr. 39/2003, -art. 2961 al. 1 lit. c din Legea nr. 571/2003, cu aplic. art. 41 al. 2 Cod penal, -art. 2961 al. 1 lit. l din Legea nr. 571/2003, cu aplic. art. 41 al. 2 Cod penal, -art. 26 Cod penal rap. la art. 9 al. 1 lit. b şi al. 3 din Legea nr. 241/2005, cu aplic. art. 41 al. 2 Cod penal;

19. Antoniu Angi - Toni trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de: -art. 7 al. 1 din Legea nr. 39/2003, -art. 2961 al. 1 lit. c din Legea nr. 571/2003, cu aplic. art. 41 al. 2 Cod penal, -art. 2961 al. 1 lit. l din Legea nr. 571/2003, cu aplic. art. 41 al. 2 Cod penal, -art. 26 Cod penal rap. la art. 9 al. 1 lit. b şi al. 3 din Legea nr. 241/2005, cu aplic. art. 41 al. 2 Cod penal;

20. S.C. Trust LF Trade S.R.L. Focşani trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de: - art. 2961 al. 1 lit. l din Legea 571/2003 cu aplicarea art. 41 al. 2 Cod penal, - art. 2961 al. 1 lit. m din Legea 571/2003 cu aplicarea art. 41 al. 2 Cod penal, - art. 9 al. 1 lit. b şi al. 3 din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 al. 2 Cod penal, - art. 29 al. 1 lit. b din Legea nr. 656/2002 (republicată) cu aplicarea art. 41 al. 2 Cod penal, - art. 193 al. 1 din Legea nr. 123/2012 raportat la art. 208 al. 2 Cod penal cu aplicarea art. 41 al. 2 Cod penal, - art. 208 al. 1 şi 2 raportat la art. 209 al. 1 lit. a, g, i, al. 3 lit. a şi al. 4 Cod penal cu aplicarea art. 41 al. 2 Cod penal, legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală.

Dispune începerea judecății în cauză privind pe inculpaţii Jîtea Mircea Liviu, Milea Raluca, Ionescu Florenţa Mona, Bica Neculai, Tucan Mihai Viorel, Tucan Valentina, Neagu Ciprian, Robu Nicuţa, Georgian Antoaneta Iuliana, Cristea Stoica, Bortoş Alexandru, Taranciuc Decebal Vasile, Datcu Lucian, Panciu Dănuţ, Guţan Marian, Irimia Marian Cătălin, Creiţă Costică, Grăjdeanu Ionuţ Marianov, Antoniu Angi Toni și S.C. Trust LF Trade S.R.L. Focşani.

Respinge ca fiind nefondate contestaţiile formulate de inculpații Jîtea Mircea Liviu şi Ionescu Florenţa Mona împotriva încheierii din data de 26 noiembrie 2021 pronunţată de judecătorul de cameră preliminară de la Tribunalul Vrancea în dosarul nr. 6413/121/2013*/a1.

Onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 313 lei, (av. Mihăilescu Mădălina) va fi avansat către Baroul Galați din fondul Ministerului Justiției. În temeiul art. 275 alin. 2 Cod procedură penală obligă pe contestatorii inculpaţi Jîtea Mircea Liviu şi Ionescu Florenţa Mona la plata sumei de câte 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunţată în Camera de Consiliu, astăzi 13.04.2022.

Document: Încheiere finală (dezinvestire)    13.04.2022”

Reamintim că Liviu Jitea a fost acuzat într-un dosar de evaziune fiscală și contrabandă cu alcool, instrumentat de DIICOT, pentru un prejudiciu de 8 milioane de euro.

Omul de afaceri a fost trimis în judecată în august 2013 după ce rețeaua pe care a coordonat-o a fost monitorizată vreme de doi ani. Potrivit probelor existente al dosar, Liviu Jitea împreună cu 19 persoane lucrau la fraudarea statului printr-o schemă complexă. Rețeaua era structurată pe două nivele, controlate de Jitea prin intermediul colaboratoarelor sale Raluca Milea şi Florenţa Mona Ionescu. 

Gruparea a pus la punct un mecanism folosind ilegal infrastructura și capacitățile de producție Trust LF Trade SRL în vederea obţinerii unor importante cantităţi de alcool pe care le ascundeau în depozitele Vranlact Focşani. Ulterior, alcoolul era valorificat la negru unor cumpărători de încredere, fără să fie plătite accizele către stat. În acest fel, gruparea a obținut peste 1.443.000 de litri de alcool fără să-l înregistreze în evidenţele contabile. Achiziţiile şi cheltuielile nu erau evidenţiate în documentele contabile ale societăţii, dar apar în registrele paralele ţinute de Raluca Milea. 

Procurorii au arătat că Liviu Jitea și-a pus salariații să construiască un sistem de conducte prin care alcoolul era scos din fabrică fără să fie contorizat și transportat în bazine de depozitare. Instalații asemănătoare au fost montate și pe rețeaua de gaze și apă pentru a bloca echipamentele de măsurare și control. Au fost sustrase, astfel gaze naturale, destinate producției ileagale de aclool, în valoare de 2.700.000 lei. 

Din vânzarea celor 1,4 milioane de litri de alcool, produse ilegal, s-a obținut un profit de peste 13.600.000 lei, în condiţiile în care prejudiciul total cauzat bugetului de stat este estimat la suma de peste 58.400.000 lei, reprezentând accize, taxe şi impozite.

Omul de afaceri Liviu Jitea a fost trimis în judecată alături de alţi 18 învinuiţi în dosarul alcoolului produs şi distribuit ilegal. Anchetatorii au calculat un prejudiciu de peste 13 milioane euro. În privinţa alor cinci inspectori vamali din Vrancea, dar şi a altor „persoane necunoscute” din cadrul Ministerului de Finanţe, cauza a fost disjunsă la DNA Galaţi.

Procurorii au trimis în judecată nu mai puţin de 19 persoane într-unul din cele mai importante dosare din ultimii ani din Vrancea, cel al afacerilor cu alcool ale milionarului Liviu Jitea. Liviu Mircea Jitea, Raluca Milea, Florenţa Mona lonescu, Neculai Bica, Mihai Viorel Tucan, Valentina Tucan, Ciprian Neagu, Nicuţă Robu, Antoaneta luliana Georgian, Stoica Cristea, Alexandru Bortoş, Decebal Vasile Taranciuc, Lucian Datcu, Dănuţ Panciu, Marian Guţan, Marian Cătălin Irimia, Costică Creiţă, lonuţ Marianov Grăjdeanu şi Angi-Toni Antoniu sunt cei 19 inculpaţi trimişi în judecată de procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) – Serviciul Galaţi în dosarul alcoolului produs şi distribuit ilegal în cazul „lotului Jitea”. Pe lista inculpaţilor se regăseşte şi societatea la care Jitea este acţionar majoritar, respectiv Trust LF Trade SRL Focşani.

Procurorii „au dispus trimiterea în judecată a unui număr de 19 inculpaţi şi a unei societăţi comerciale, urmare a destructurării unui grup infracţional organizat, specializat în săvârşirea de infracţiuni în materia comerţului ilegal cu alcool. Din probele administrate în cauză se conturează suspiciunea rezonabilă că inculpaţii au constituit un grup infracţional organizat, în scopul obţinerii de beneficii financiare substanţiale din producerea unor mari cantităţi de alcool şi comercializarea acestora prin eludarea dispoziţiilor fiscale privind producerea, deţinerea şi marcajul produselor accizabile”, se arăta în comunicatul DIICOT din 29 august 2013.

Cum se scotea alcoolul din instalaţii

“Membrii grupării au procedat la amplasarea unor instalaţii neautorizate înaintea contoarelor unei linii tehnologice de producţie de alcool dublu rafinat şi au extras în această modalitate cantităţi de alcool necontorizate, de peste 1.443.000 de litri, fără înregistrarea în evidenţele contabile ale societăţii a operaţiunilor comerciale aferente cantităţilor de alcool produse ilegal. Membrii grupării sunt suspectaţi că, prin disimularea provenienţei cantităţii de 1.443.000 litri de alcool, produsă în mod ilegal, au obţinut şi utilizat în interes propriu suma de peste 13.600.000 lei. Prejudiciul total cauzat bugetului de stat prin activitatea infracţională este estimat la suma de 58.400.000 lei, reprezentând accize, taxe şi impozite”, au mai arătat procurorii. Anchetatorii au mai indicat că membrii grupării au săvârşit infracţiunea de furt calificat, constând în aceea că, prin blocarea funcţionării echipamentelor de măsurare a consumului de gaze naturale au sustras, în mod repetat, gaz metan în valoare de 2.700.000 lei, acesta fiind utilizat pentru funcţionarea instalaţiei ilegale de producţie alcool. Dosarul a ajuns joi pe rolul Tribunalului Galaţi, care ieri a discutat şi legalitatea măsurii de arestare preventivă. Conform încheierii de şedinţă, cei doi inculpaţi, Liviu Jitea şi Raluca Milea răman în arest, decizia putand fi atacată cu recurs la Curtea de Apel Galaţi. 

Iniţierea afacerii cu alcool ilegal, principala acuzaţie pentru Jitea

Iniţiere şi constituire de grup infracţional organizat, aceasta este pricipala acuzaţie pe care DIICOT Galaţi i-o aduce milionarului Liviu Jitea. Doar pentru această infracţiune, limita de pedeapsă este cuprinsă între 5 şi 20 de ani.

În materialul de urmărire penală care a ajuns pe rolul Tribunalului Galaţi, omul de afaceri focşănean, arestat pe 9 martie, are nu mai puţin de şapte capete de acuzare.

Procurorii îl mai acuză pe Jitea de instigare la deţinerea de produse accizabile în afara unui antrepozit fiscal (în cazul alcoolului etilic, peste limita de 40 litri), de folosirea conductelor mobile,  utilizarea rezervoarelor necalibrate, precum şi amplasarea înaintea contoarelor a unor robinete prin care se pot extrage cantităţi de alcool sau distilate necontorizate, de instigare la evaziune fiscală, cu producerea unui prejudiciu mai mare de 500.000 euro, spălare de bani, furt comis prin deteriorarea, modificarea fără drept sau blocarea funcţionării echipamentului de măsurare a consumului de gaze naturale, respectiv furt cu consecinţe deosebit de grave comis de mai multe persoane, pe timp de noapte şi în concurs de infracţiuni.

La toate aceste fapte, procurorii au adăugat circumstanţa de comitere a faptelor în formă complexă şi continuată.

„Urmărind obţinerea unor importante sume de bani prin evitarea plăţii taxelor şi impozitelor datorate bugetului de stat inculpatul Jitea Mircea Liviu a gandit un mecanism infracţional în care, prin utilizarea în mod ilegal a capacităţilor de producţie ale Trust LF Trade SRL în vederea obţinerii unor importante cantităţi de alcool pe care apoi să le păstreze în spaţiile de depozitare ale SC Vranlact SA Focşani după care să le valorifice. În acest scop inculpatul Jitea a atras în activităţile infracţionale şi alte persoane, o parte dintre aceştia avand calitatea de salariaţi la societăţile la care deţine calitatea de asociat sau acţionar majoritar ajungand astfel ca la mijlocul lunii iulie 2011 să cristalizeze un grup infracţional organizat în care fiecărui membru îi revin atribuţii clare şi specifice toate circumscrise obţinerii de sume de bani din producţia şi comercializarea ilegală de alcool. În cadrul grupului, inculpatul Jitea deţine calitatea de lider şi coordonator al membrilor grupului, asigurand şi protectia grupului infracţional prin intermediul diferitelor relaţii pe care le are şi le cultivă în randul reprezentanţilor autorităţii cu atribuţii de control fiscală şi chiar în sfera politică”, se arată în motivarea Tribunalului Galaţi la decizia prin care opt inculpaţi din acest dosar au ajuns în arest pe data de 9 martie  2013

Care sunt acuzaţiile din acest dosar?

Pe numele Ralucăi Milea, considerată a fi mana dreaptă a afaceristului Jitea, procurorii au formulat acuzaţii de complicitate la deţinerea de produse accizabile în afara unui antrepozit fiscal, de folosire a sistemelor de by-pass în vederea sustragerii de alcool, complicitate la evaziune fiscală, spălare de bani şi modificarea fără drept sau blocarea funcţionării echipamentului de măsurare a consumului de gaze.

Cea de-a doua directoare a lui Jitea, Mona Florenţa Ionescu, va fi judecată pentru deţinerea produselor accizabile în afara unui antrepozit fiscal, pentru folosirea sistemelor de by pass, evaziune fiscală, spălare de bani, modificarea fără drept sau blocarea funcţionării echipamentului de măsurare a consumului de gaze naturale şi furt.

Neculai Bica va fi judecat pentru deţinerea de produse accizabile în afara unui antrepozit fiscal şi folosirea sistemelor de by pass şi complicitate la evaziune.

Mihai Viorel Tucan, Valentina Tucan, Ciprian Neagu şi Nicuţă Robu sunt acuzaţi de complicitate la deţinerea produselor accizabile în afara antrepozitului fiscal, folosirea sistemelor de by pass şi de complicitate la evaziune fiscală. Lui Viorel Tucan, procurorii l-au mai adus acuzaţia că a modificat instalaţia de gaz în scopul sustragerii de gaze din conductă.

Antoaneta Iuliana Georgian, Stoica Cristea, Alexandru Bortoş, Decebal Vasile Taranciuc şi Lucian Datcu sunt acuzaţi că au deţinut alcool în afara unui antrepozit şi de complicitate la evaziune fiscală.

Dănuţ Panciu, Marian Guţan, Marian Cătălin Irimia, Costică Creiţă, Ionuţ Marianov Grăjdeanu şi Angi-Toni Antoniu sunt acuzaţi că au deţinut produsele accizabile în afara antrepozitului şi că au fost complici la evaziune fiscală. De asemenea, mai sunt acuzaţi că au achiziţionat alcool şi distilate vrac de la alţi furnizori neautorizaţi. 

Citiți și:Se dezintegrează acuzațiile în dosarul afaceristului vrâncean Liviu Jitea?;

Lovitură de teatru la Curtea de Apel Galați: Dosarul afaceristului Liviu Jitea a fost trimis la Tribunal pentru rejudecare;

Afaceristul a primit o gură de aer: Curtea de Apel Galați a amânat pronunțarea în dosarul Jitea;

Contrabandă ca pe vremea prohibiției.Jîtea se apără de DIICOT cu popi și măicuțe;

Culisele descinderii DIICOT la distileriile “sponsorului” Liviu Jitea şi semnalul “prietenului” Oprişan;

Cum controla Jitea caracatiţa traficului cu alcool: intervenţii la varf şi discuţii cu arma în mană;

Vizionați și VIDEO publicate în Ziarul de Vrancea despre dosarul Liviu Jitea la momnetul apariției acestuia

  


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.