Local

VIDEO | ÎPS Ciprian, din Catedrala de la Focșani: „Jurnaliștii pot deveni virusul care corupe mintea, mai periculoși decât COVID-19”

Ziarul de Vrancea
18 oct 2021 4337 vizualizări

La finalul predicii de joi, 14 octombrie 2021, la hramul Catedralei Ortodoxe „Cuvioasa Parascheva” din Focşani, Înaltpreasfinţitul Ciprian al Buzăului şi Vrancei nu le-a spus credincioșilor - care au umplut până la refuz biserica, în ciuda pandemiei - cum să se păzească de virus, ci de ziariştii care au îndrăznit să scrie despre banii publici alocaţi pentru biserici.

Îndemnul înaltului prelat îi viza evident pe jurnaliştii de la Recorder, care au realizat recent o anchetă, pe firul căreia au intrat şi procurorii DNA, în care jurnaliștii au deconspirat o întreagă „reţea secretă în care oameni de afaceri, politicieni şi prelaţi de la vârful Bisericii lucrează împreună într-o megaafacere: construcţia şi reabilitarea de biserici din bani publici”.

În partea din predică de peste șapte minute, Înaltpreasfinţitul Ciprian al Buzăului şi Vrancei a rostit un întreg proces de intenţie jurnaliştilor și a sfătuit enoriașii prezenți  în Catedrala Ortodoxă „Cuvioasa Parascheva” din Focşani, de sărbătoarea hramului lăcașului de cult, să se ferească de cei care le corup minţile, consideraţi mai periculoşi decât COVID-ul.

„Îmi pare rău că trebuie să dau expresie cu mâhnire unei revolte pe care am trăit-o, probabil şi dumneavoastră sunteţi în cunoştinţă de cauză în legătură cu un material pregătit de nişte jurnalişti, chipurile de investigaţii, care au insinuat la nivelul Patriarhiei Române că s-au cheltuit banii publici netransparent. Ca unul care ştie cum s-a început Catedrala Mântuirii Neamului, fiind încă la Bucureşti, cunosc foarte bine neliniştea pe care părintele patriarh a depus-o să-şi asocieze toţi oamenii de bună credinţă şi de calitate în jurul domniei sale pentru a se realiza un vis de ani. Şi aş vrea să reţinem dragii mei că după revoluţie, cu tot respectul faţă de cei care au mai construit câte ceva, singura construcţie care s-a realizat cu maximă responsabilitate şi pe bani puţini, comparativ cu cât se construieşte în alte zone, este Catedrala Neamului. Dar atunci când faci un lucru bun acest lucru stârneşte invidie, însă catedrala neamului este emblema creştinismului românesc. Şi iată că datorită patriarhului Daniel s-a ajuns în acest moment de s-a sfinţit într-o primă fază, în 2018, catedrală naţională.

Şi de aceea să nu aplecaţi urechea la răutăţile pe care le împroaşcă în spaţiul public diferite persoane care îl urăsc pe Dumnezeu, urăsc biserica şi pentru că nu-l put ucide pe Dumnezeu îşi ţintesc atenţia pe slujitorii lui. Să nu vă mire că noi suntem totdeauna ţinta atacurilor care nu îi iubesc pe oamenii credincioşi. De aceea eu interpretez că orice tentativă de a ponegri biserica este îndreptată împotriva frăţiilor voastre, a credincioşilor care constituiţi biserica. Trebuie să înţeleagă tot poporul că asemenea lucruri măreţe, cum este Catedrala Naţională din Bucureşti, precum Catedrala din Focşani, nu se pot realiza doar din bani credincioşilor. Trebuie să fim cinstiţi cu noi înşine şi de acea este nevoie de sprijinul legal al autorităţilor de stat, pornind de la guvern, apoi consiliul judeţean, primărie. În ceea ce mă priveşte, întotdeauna am dat garanţia că orice bănuţ, fie că a venit din partea autorităţilor, fie că a venit de la dumneavoastră, s-a cheltuit cu folos şi în plus s-au adăugat şi sume importante de bani din partea instituţiilor bisericeşti. Să aveţi grijă dragii mei, la cele ce auziţi. Vor urma şi altele. Este nu întâmplător că în preajma pelerinajului de Sf. Parascheva şi Sf. Dumitru, slujitorii unuia, căruia nu-i spunem numele, tot încearcă să lovească în biserică. Şi în inconştienţa lor nu îşi dau seama că vă jignesc pe dumneavoastră, pe drept credincioşii creştini care înfrumuseţaţi şi înnobilaţi biserica, cu prezenţa, cu rugăciunile şi cu dragostea frăţiilor voastre. Mi-am permis să mă refer şi la acest aspect, pentru că este proaspăt. Din păcate, vrăjmaşul extinde răul cu foarte multă uşurinţă, mai ales prin mijloacele de comunicare. Păziţi-vă mintea şi sufletul de orice fel de contaminare. Nu virusul acesta este cel mai cumplit, ci acela care corupe mintea”, a spus Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei Ciprian, joi 14 octombrie 2021 la hramul Catedralei Ortodoxe „Cuvioasa Parascheva” din Focşani, citat de adevarul.ro.

Vizionați mai jos partea VIDEO a materialului realizat de jurnaliștii Recorder care a determinat reacția  ÎPS Ciprian Arhiepiscopul Buzăului şi Vrancei, joi 14 ocotombrie 2021 pe parcursul predicii rostite în în Catedrala Ortodoxă „Cuvioasa Parascheva” din Focşani, de sărbătoarea hramului lăcașului de cult

VIDEO:Recorder

 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.