Local

VIDEO +Foto | IPJ Vrancea explică la câteva ore distanță de Ziua Poliției Române de ce să alegi meseria de polițist

Ziarul de Vrancea
25 mar 2023 1264 vizualizări

La această întrebare au încercat să răspundă polițiștii vrânceni, în cadrul unei activități desfășurate cu elevii claselor din anii terminali ai liceelor din județul Vrancea.

 

Pentru unii a fi poliţist... este un vis din copilărie. Pentru alţii... o simplă profesie, iar pentru noi, această profesie este o vocaţie, o onoare manifestată prin devotament.

La activitățile desfășurate ieri la Dumitrești iar astăzi în municipiul Focșani, municipiul Adjud (unde a avut loc și manifestarea ”Ziua porților deschise” la sediul Poliției Municipiului Adjud) și orașul Odobești au participat polițiști din cadrul mai multor structuri (Criminalistică, Resurse Umane, Serviciul pentru Acțiuni Speciale, Biroul Siguranță Școlară, Compartimentul de Analiză și Prevenire a Criminalității, Relații Publice), astfel încât elevii să cunoască specificul  mai multor linii din munca de poliție.

La biblioteca Liceului Teoretic ”Grigore Gheba” din Dumitresti polițiștii Biroului Siguranță Școlară au realizat activitatea ”Carte vie - noblețea profesiei de polițist" la care au participat elevi din clasa a XII –a.

Polițiștii le-au prezentat diversele activități pe care le desfășoară, care sunt drepturile, dar și obligațiile polițiștilor,  precum și condițiile pe care trebuie să le îndeplinească pentru admiterea în instituțiile de învățământ ale Ministerului Afacerilor Interne.

Alături de polițiști, au fost și elevi ai Școlii de Agenți de Poliție ”Vasile Lascăr” Câmpina, aflați în stagiul de practică în cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vrancea care, prin puterea exemplului (unii fiind absolvenți ai liceelor unde au  avut loc activitățile), le-au arătat liceenilor că se poate. Ei le-au povestit despre ce a presupus pregătirea pentru examenul de admitere în cadrul școlii de poliție, dar și despre cât este de frumoasă viața de elev în cadrul unei asemenea instituții de învățământ.

Mâine, în cadrul manifestării ”Ziua porților deschise”, în intervalul 11.00-14.00, la sediul IPJ Vrancea se va afla și colegul nostru, Alin Moldoveanu, campion olimpic la tir, în prezent, ofiţer specialist în cadrul Biroului Pregătire Profesională, care va folosi dispozitive de simulare pentru a dezvălui câteva dintre tainele tragerii cu armamentul.

Pe lângă lecții de educație civică și rutieră, autospeciale, demonstrații de dresaj canin vor avea loc și exerciții demonstrative ale luptătorilor Serviciului pentru Acțiuni Speciale și ale colegului nostru, Nicolae Enache, ofițer specialist -educație fizică și autoapărare.

Polițiștii vrânceni desfășoară, permanent,  activități de promovare a profesiei de polițist, județul nostru fiind unul dintre județele din care provin cei mai mulți absolvenţi ai instituțiilor de învățământ ale Ministerului Afacerilor Interne.

 

Nr. 91 din 23 martie 2023


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.