Local

VIDEO +Foto | Autostrada Moldovei ajunge la porțile Vrancei: 50 de kilometri noi deschiși între Focșani și Adjud

Paul Petrache
24 dec 2025 1652 vizualizări

Vrancea, mai aproape de Capitală: aproape 250 km neîntrerupți de autostradă de la București până la Adjud

Marți, 23 decembrie 2025, o veste așteptată de ani de zile a devenit realitate pentru șoferii din Vrancea și din întreaga regiune a Moldovei. Circa 50 de kilometri noi din Autostrada Moldovei A7 au fost deschiși traficului între Focșani și Adjud, marcând un pas major pentru infrastructura rutieră a județului.

Potrivit informațiilor publicate de HotNews, deschiderea oficială a avut loc începând cu ora 11.00, fiind confirmată de reprezentanții CNAIR. Noua porțiune de autostradă permite, în premieră, parcurgerea a aproape 250 de kilometri neîntrerupți pe autostradă, din zona de nord a Capitalei până la ieșirea din Adjud.

Vrancea, conectată direct la autostradă

Cei aproximativ 50 de kilometri dați în folosință sunt împărțiți în două tronsoane importante:

– circa 35 km din tronsonul Focșani – Domnești Târg,

– aproximativ 15 km din tronsonul Domnești Târg – Adjud Nord.

Lucrările au fost realizate de compania UMB, constructor care domină în prezent șantierele Autostrăzii A7. Odată cu această deschidere, municipiul Focșani și zona de nord a județului Vrancea intră pe harta marilor conexiuni rutiere rapide din România.

Scapă șoferii de DN2/E85, dar fără spații de servicii

Asociația Asociația Pro Infrastructura subliniază impactul major al noii legături rutiere: traficul greu și de tranzit poate ocoli celebrul și periculosul DN2/E85. Drumul dintre București și Adjud poate fi parcurs în mai puțin de două ore, în condiții de siguranță sporită.

Totuși, organizația atrage atenția asupra unui inconvenient important: între Buzău și Adjud nu există, deocamdată, spații de servicii funcționale, aspect care îi obligă pe șoferi să se organizeze atent înainte de plecare.

Întârzieri pe restul Autostrăzii Moldovei

Deși momentul este unul pozitiv pentru Vrancea, rămân și nemulțumiri. Pro Infrastructura reclamă întârzieri semnificative pe tronsoanele rămase ale A7, în special dincolo de Adjud și Bacău. Termenele inițiale, stabilite pentru toamna anului 2025, au fost depășite, iar finalizarea completă a autostrăzii până la Pașcani este estimată, în scenariul optimist, abia la finalul anului 2026.

Autostrada A7, supranumită și „coloana vertebrală” a Moldovei, va avea aproape 450 de kilometri între Ploiești și Siret și este considerată esențială pentru dezvoltarea economică a regiunii. Nu întâmplător, proiectul mai este cunoscut și sub numele de „Autostrada Umbrărescu”, după antreprenorul Dorinel Umbrărescu, ale cărui companii construiesc majoritatea tronsoanelor.

Pentru Vrancea, însă, deschiderea autostrăzii până la Adjud înseamnă mai mult decât cifre și termene: înseamnă timp câștigat, siguranță și o șansă reală la dezvoltare.

Foto+VIDEO:DRDP Buzău 

Paul Petrache


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.