Local

VIDEO | Disputele politice din ședința CL Focșani l-au adus pe diplomatul originar din Vrancea, Vasile Soare, într-o postură jenantă

Ziarul de Vrancea
18 iul 2021 3048 vizualizări

S-a întâmplat acest lucru după ce în ședința ordinară de joi 15 iulie 2021 a Consiliului Local Focșani, proiectul de hotărâre inițiat de primarul Cristi Valentin Misăilă, prin care  se propunea  ” conferirea titlului de cetățean de onoare al Municipiului Focșani Excelenței Sale, domnului Ambasador Vasile Soare” a fost respins de majoritatea PNL-USR-PLUS.

Vasile Soare este fostul ambasador al României în Rusia și este originar din comuna Vulturu județul Vrancea . 

Postura în care a fost pus ambasadorul originar din satul Maluri, comuna Vulturu, județul Vrancea, Vasile Soare a fost una cu atât mai jenantă,cu cât aceasta a fost lăsat să mulțumescă pentru onoarea care i s-a făcut prin acordarea titlului de cetățean de onoare al Municipiului Focșani, iar ulterior a urmat votul prin care majoritatea PNL-USR-PLUS din Consiliul Local a respins proiectul.Probabil doar pentru că a fost inițiat de primarul Cristi Valentin Misăilă!Se pune desigur întrebarea: oare chiar merita diplomatul originar din Vrancea o astfel de umilință?Este, categoric,dreptul majorității din CL Focșani să voteze ceea ce consideră că se încadrează cu principiile, promisiunile și programele sale.Problema este însă că se puteau găsi modalități, ca  exercitarea acestui drept, să nu aibă consecințe generarea unor situații jenante, precum cea în care a fost pus diplomatul originar din Vrancea, Vasile Soare, în ședința de joi 15 iulie 2021 a Consiliului Local Focșani.Orbirea cauzată de ura disputelor politice nu justifică deloc astfel de comportamente. 

Urmăriți în VIDEO de mai jos înregistrarea integrală a ședinței Consiliului Local Focșani de joi 15 iulie 2021 în care diplomatul originar din Vrancea, Vasile Soare a fost pus într-o postură jenantă. 

VIDEO:Primăria Municipiului Focșani

Citiți mai jos câteva din articolele publicare în ultimii ani în Ziarul de Vrancea în legătură cu activitatea și despre diplomatul originar din Vrancea,Vasile Soare:

Ambasadorul vrâncean Vasile Soare: Douăsprezece monumente dezvelite în 2019 în memoria militarilor români morți în lagărele NKVD;

VIDEO | Ansamblul Folcloric „Țara Vrancei”, în turneu în Rusia, la invitația ambasadorului vrâncean Vasile Soare;

Ambasadorul Vasile Soare, originar din comuna Vulturu, primește astăzi titlul de Doctor Honoris Causa;

Vrânceanul Vasile Soare, ambasadorul României în Federația Rusă, a parcurs 5000 de km pentru sfințirea a 7 monumente ridicate în memoria prizonierilor români;

Ambasadorul Vasile Soare, originar din Vulturu - Vrancea, dă o replică acidă diplomaților ruși de la București;

De Ziua Armatei României, în Volgograd, Rusia | În prezența ambasadorului vrâncean Vasile Soare, se repetă al 4-lea an la rând o ceremonie emoționantă;

Ambasadorul Vasile Soare, originar din Vulturu, a lansat ”Societatea Culturală Română” din Moscova;

Ambasadorul României în Federația Rusă, vrânceanul originar din Vulturu, Vasile Soare, alături de olimpicii noștri, concurenți la Olimpiada Europenă de Fizica (EUPhO);

Vrânceanul Vasile Soare, ambasador 7 ani, 1 lună, 2 săptămâni și 2 zile (oct.2013-dec.2020);

Vrânceanul originar din Vulturu, Vasile Soare, ambasadorul României în Federația Rusă, alături de naționala de artfootball a țării noastre;

Vrânceanul Vasile Soare, propus ambasador în Republica Azerbaidjan;

Foto | Vestea ambasadorului originar din Vrancea pentru urmașii prizonierilor români de război care nu s-au mai întors din lagărele NKVD;

Vrânceanul Vasile Soare, ambasadorul României în Federația Rusă, a publicat numele a peste 10.000 de prizonieri români în fosta Uniunea Sovietică;

Cu ocazia Zilei Eroilor, Ambasada României în Rusia a sfințit monumentele ridicate în memoria prizonierilor români de război;

Caravana Folclorului Românesc | Ansamblul Țara Vrancei, invitat special al ambasadorului vrâncean al României la Moscova -Partea I-a;

Vrânceanul Vasile Soare, ambasadorul României în Federația Rusă, a inaugurat Cimitirul Militarilor Români de la Apsheronsk, Ținutul Krasnodar;

Un vrâncean a pus umărul la înfiinţarea primului cimitir pentru ostaşii romani căzuţi în Rusia;

Primarul din Vulturu a participat la inaugurarea unui monument în Rusia;

Ansamblul folcloric “Ţara Vrancei” merge cu mărţişoare muzicale la românii de peste Prut

 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.