Local

VIDEO | CJ Vrancea a aprobat noile valori pentru modernizarea drumurilor județene, DJ 204 D și DJ 205 E

Ziarul de Vrancea
27 ian 2021 1141 vizualizări

În ședință extraordinară convocată marți 26 ianuarie 2021 consilierii județeni au aprobat noile valori pentru modernizarea a două drumuri județene, DJ 204 D Vulturu – Hângulești – Maluri și DJ 205 E Vizantea – Câmpuri.

VIDEO:Consiliul Județean Vrancea

DJ 204 D Vulturu – Hângulești – Maluri are o lungime de 9,6 km și este finanțat prin Programul Național de Dezvoltare (PNDL), etapa a II-a. Constructorul stabilit inițial nu și-a îndeplinit obligațiile contractuale și contractul a fost reziliat în vara anului trecut, după ce s-au realizat doar o mică parte din lucrările prevăzute. Lucrările rămase trebuie scoase din nou la licitație.

Valoarea actualizată a întregii investiții se ridică la 28 milioane lei (cu TVA), din care 17,5 milioane lei (cu TVA) de la bugetul de stat. În prima etapă au fost realizate lucrări în valoare de 1,984 milioane lei (cu TVA), iar în etapa a II-a au rămas de realizat lucrări în valoare de 26,031 milioane lei (cu TVA), din care 25,411 milioane lei (cu TVA) pentru construcții. Termenul pentru realizarea investiției este de 24 de luni.

Consiliul Județean Vrancea a aprobat la ședința de joi și actualizarea devizului general și a indicatorilor tehnico – economici pentru modernizarea DJ 205 E Vidra – Vizantea – Livezi Câmpuri. Investiția a primit finanțare prin etapa I a PNDL, iar termenul pentru contractele de finanțare a fost prelungit cu doi ani de Ministerul Dezvoltării.

Valoarea  toată a proiectului de modernizare a DJ 205 E este de 87,297 milioane lei (cu TVA), din care 68,228 milioane lei reprezintă finanțare de la bugetul de stat, iar diferența de la bugetul județului. Până acum s-au decontat lucrări în valoare de 20,401 milioane lei. În continuare, mai trebuie executate lucrări valoare de 66,329 milioane lei.

Potrivit referatului proiectului de hotărâre, lucrările la DJ 205 E au început în anul 2009, atunci când a fost încheiat un contract cu Vega 93 Galați și Euro Proiect în valoare de 23,968 milioane lei (inclusiv TVA). Ulterior, drumul a fost inclus în PNDL etapa I. În perioada 2009 – 2014 au fost realizate lucrări în valoare de peste 20 milioane lei, reprezentând 85% din investiție. După aceea, Vega 93 Galați nu mai continuat lucrările. În 2016, Consiliul Județean Vrancea a dat în judecată Vega și a obținut despăgubiri de 28.403,28 lei.

Valoarea lucrărilor rămase de executat din contractul cu Vega este de 3,643 milioane lei. Ministerul Dezvoltării a anunțat în prima lună a acestui an că au fost prelungite contractele de finanțare cu doi ani pentru obiectivele realizate prin PNDL I. Consiliul Județean a făcut o nouă evaluare și a rezultat că pentru modernizarea drumului este necesară o sumă totală de 66.329 milioane lei, din care 3,643 milioane  lei din contractul cu Vega.

Diferența de 62,685 milioane lei reprezintă ”valoarea lucrărilor de stabilizare a zonei ca urmare a alunecărilor de teren, precum și a serviciilor aferente, sume care sunt prevăzute în Devizul general actualizat, ce va sta la baza solicitării care va fi înaintată către finanțator”, după cum se arată în referatul proiectului de hotărâre.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.