Local

(Update) VIDEO | Ce șanse sunt ca noul Spital Județean Focșani să mai fie finanțat prin fonduri europene după ratarea listei PNRR

Ziarul de Vrancea
18 ian 2023 3134 vizualizări

Prezent în ediția din 11 Ianuarie 2023 a emsiunii Focus News, realizată de jurnalista Cătalina Jingoiu la postul de televiziune regional Focus TV, deputatul Forța Dreptei de Vrancea, Ion Ștefan, a vorbit despre motivele ratării, în opinia sa, a finanțării prin PNRR a construcției noului Spital Județean Focșani. În aceeași emisiune politicianul vrâncean, fost Ministru al Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației în Guvernul Ludovic Orban a precizat că datorită informațiilor de care dispune, are rezerve în privința posibilității invocate a finanțării construirii noului Spital Județean Focșani prin fonduri europene alocate prin Programul de Sănătate (PS 2021 – 2027), recent aprobat de Comisia Europeană.

”Nu a existat, nu există proiect mai important pentru județul Vrancea decât noul Spital Județean Focșani. Nerealizarea lui din PNRR se datorează doar faptului că, repet, autoritățile locale nu au fost implicate la maxim, n-au negociat n-au făcut presiunile necesare pentru realizarea acelui Spital. Autoritățile de la Neamț (n.r județul Neamț) au reușit să obțină finanțare pentru un spital mult mai mare decât cel din Vrancea, de la Focșani. Deci 920 de paturi. Și ei (n.r. cei de la județeul Neamț) n-au nici măcar studiul de fezabilitate realizat. Noi suntem la etapa de proiectare. Am trecut de etapa de studiu de fezabilitate. Dar neimplicare acestor autorități locale a dus la faptul că județul Vrancea va rămâne fără noul spital”, a spus deputatul Forța Dreptei de Vrancea, Ion Ștefan, în ediția din 11 Ianuarie 2023 a emsiunii Focus News, realizată de jurnalista Cătalina Jingoiu, la postul de televiziune regional Focus TV

Prioritate pentru finanțare din Programul Operațional pe Sănătate pe 2021-2027, vor fi cele trei spitale regionale, Cluj-Napoca, Iași și Craiova.În pasul 2 eventual prin <<două mii douăzeci noaptea>>, va urma și Spitalul de la Focșani. a explicat în legătură cu posibilitatea invocată a finanțării noului Spital Județean Focșani printr-o altă linie, după ce a fost ratată includerea investiției în lista PNRR, deputatul Forța Dreptei de Vrancea, Ion Ștefan, în ediția din 11 Ianuarie 2023 a emsiunii Focus News, realizată de jurnalista Cătalina Jingoiu, la postul de televiziune regional Focus TV

În cursul zilei de vineri 13 ianuarie 2023, a apărut primul punct de vedere exprimat în presa centrală ( în presa locală din județul Vrancea nu s-a întâmplat până acum acest lucru) al președintelui Consiliului Județean și al PNL Vrancea, Cătălin Toma, după ratarea anunțată public pe 22 decembrie 2022, a finanțării prin PNRR a noului Spital Județean Focșani.Cătălin Toma susține în continuare că noul Spital Județean Focșani va fi finanțat prin Programul de Sănătate (PS 2021 – 2027), recent aprobat de Comisia Europeană.În contradicție cu fostul său partener politic, deputatul de Vrancea, Ion Ștefan, Cătălin Toma precizează că proiectul noului Spital Județean Focșani nu putea fi ”rupt în două” sau ”splitat” în valoarea pentru construcții-montaj și valoarea  pentru dotări pentru  ca valoarea pentru construcții-montaj să primească finanțare prin PNRR .”Prin PNRR suntem obligaţi să facem nu numai construirea, ci şi dotarea. Am auzit anumite intervenţii că puteam face construirea pe PNRR şi să solicităm pe altceva, nu există aşa ceva. Când vorbim de construire pe PNRR trebuie să avem finalizat obiectivul în sine. Nu dăm nişte bani pentru o clădire şi apoi mai găsim noi nişte bani pentru dotare. E gândit ca şi concept pentru a-l face în totalitate.a explicat Cătălin Toma intervievat, vineri 13 ianuarie 2023 de postul de televiziune Prima News  

”Autoritățile de la Neamț (n.r județul Neamț) au reușit să obțină finanțare PRIN pentru un spital mult mai mare decât cel din Vrancea, de la Focșani.”

Deputatul Forța Dreptei de Vrancea, Ion Ștefan: Despre județul Vrancea, îmi pare foarte rău că am avut posibilitatea să finanțăm noul Spital Județean care este” oul de aur ce a rămas pentru a fi clocit de administrație și această admninistrație a răcit oul de aur.” Deci noi facem autostrăzi, vom face drum expres, vom realiza stațiunea și multe alte lucruri dar avem nevoie în județul Vrancea și de un nou Spital. Faptul că autoritățile județene nu au făcut presiunea ncesară pentru realizarea acestui spital este o bilă neagră, neagră pentru ei. Nu a existat, nu există proiect mai important pentru județul Vrancea decât noul Spital Județean Focșani. Nerealizarea lui din PNRR se datorează doar faptului că, repet, autoritățile locale nu au fost implicate la maxim, n-au negociat n-au făcut presiunile necesare pentru realizarea acelui Spital. Autoritățile de la Neamț (n.r județul Neamț) au reușit să obțină finanțare pentru un spital mult mai mare decât cel din Vrancea, de la Focșani. Deci 920 de paturi. Și ei (n.r. cei de la județeul Neamț) n-au nici măcar studiul de fezabilitate realizat. Noi suntem la etapa de proiectare. Am trecut de etapa de studiu de fezabilitate. Dar neimplicare acestor autorități locale a dus la faptul că județul Vrancea va rămâne fără noul spital.

Realizatorul emisiunii Focus News difuzată de postul de televiziune regional, Focus TV, Cătălina Jingoiu: Bun, auzim declarații care arată c-ar putea intra pe o altă linie de finanțare spitalul acesta. Dar vă întreb așa domnule deputat

”Șansele ca noul Spital de la Focșani să fie finanțat printr-o altă linie de fonduri europene după ratarea PNRR, sunt eventual prin <<două mii douăzeci noaptea>>!” 

Deputatul Forța Dreptei de Vrancea, Ion Ștefan: Ați ridicat problema! Dar stați așa o clipă! Ați ridicat o problemă! Aș vrea să o lămurim. Vorbim despre o altă linie de finanțare. Vorbim de Programul pe Sănătate din exercițiul financiar 2021-2027. Aș vrea să vă spun în felul următor. În primele 3 luni pe care le-am avut în funcția de Ministru, am semnat contractele de finanțare pentru studiu de fezabilitate și proiectare pentru cele trei spitale regionale, Iași, Cluj-Napoca și Craiova. Vă dați dumneavoastră seama că din Programul Operațional pe Sănătate va trebui să finanțăm construirea acestor spitale regionale. Deci prioritate pentru finanțare din Programul Operațional pe Sănătate pe 2021-2027 vor fi cele trei spitale regionale, Cluj-Napoca, Iași și Craiova. În pasul 2 eventual prin „două mii douăzeci noaptea!”, va urma și Spitalul de la Focșani. Faptul că autoritățile locale nu au schițat acest proiect așa cum le permitea programul, adică proiect pentru construcții montaj o sumă și proiect pentru dotări o altă sumă (n.r. i-a dus la reaprobarea finanțării noului Spital Județean Focșani prin PNRR). Deci acest lucru de ”splitare a proiectului” se putea realiza. Autoritățile locale de la Focșani nu au făcut acest lucru.

Realizatorul emisiunii Focus News difuzată de postul de televiziune regional, Focus TV, Cătălina Jingoiu: Deci dumneavoastră spuneți așa. Că nu s-a făcut ”splitarea” aceasta și din cauza aceasta a picat la finanțare. Eu zic așa.Că dacă existau discuții cu Ministrul Sănătății. Și mă gândesc așa, că dacă prefect PSD sau președinte de Consiliu Județean PNL poți să te duci să discuți cu Minsitrul Sănătății că ești într-o alianță la guvernare. Eu zic așa că era o soluție. O discuție din aceasta putea să rezolve problema. Eu nu cred aici o eroare tehnică în sensul că nu s-au „splitat” investițiile astea au dus la excluderea din lista spitalelor finanțate prin PNRR a noului Spital al Vrancei.

Deputatul Forța Dreptei de Vrancea, Ion Ștefan: Să știți că acesta-i singurul motiv. Pentru faptul că Hotărârea de Guvern dată toamna trecută de Guvernul României cu sprijinul Ministerului Sănătății preciza că vor aloca o sumă maximă de 200 de milioane de euro pentru fiecare proiect. Deci cu alte cuvinte dacă ”rupeau”proiectul sau ”splitau”, împărțeau proiectul în două proeictul tehnic contrucții- montaj într-o sumă de până în 300 de milioane sau cât au ei în studiul de fezabilitate aceasta înseamnă că putea primi un sprijin de 200 de milioane de euro, partea celaltă veneau și o completau de la Consiliul Județean. Așa cum fac și cei de la Piatra Neamț. Legea le permite și Hotărârea de Guvern este dată în acest sens. 

”De posibilitatea <<ruperii>> în două a proiectului noului Spital Județean Focșani (construcții montaj+dotări) președintele CJ Vrancea și fostul prefect au aflat înainte de scrierea PNRR -ului”

Mai departe problema ce din ține de dotări, pasul 2  din proiect din Programul Operațional pe Sănătate pe 2021-2027 puteau finanța aceste dotări. Unde nu-i norocul să fi fost noi gata în 2026 cum ne obligă PNRR-ul cu construcții-montaj pentru Spital, să fie gata clădirea și să n-avem noi dotări în 2026! Până în 2027 este cale lungă apărea la finanțare exact cum spuneți dumneavoastră Programul Național pe Sănătate.Programul Național pe Sănătate are un subcapitol pentru dotări. Acolo veneau cu proiectul de la Vrancea pentru dotarea noului spital și puteam obține de finanțare pentru așa ceva. Dacă dumneavoastră înțelegeți lucrurile, cred că și ei ar fi trebuit să înțeleagă să„rupă” mai abitir! Domnul președinte al Consiliului Județean împreună cu fostul prefect au fost personal înainte de scrierea PNRR -ului. Și am avut această sugestie. La sugestia mea s-au „rupt” aceste proiecte în două! Că inițial se înțelegea prin proiect realizat construcții-montaj plus dotări. Și atunci în negociere cu secretarul de stat care s-a ocupat de PNRR i-am cerut c-ar fi mult mai OK să separe aceste lucruri. Adică să putem considera un proiect finalizat doar construcții-montaj.

”Atât președintele PSD cât și președintele PNL din Vrancea <<au fost tratați cu flit>> de la nivel central”

Realizatorul emisiunii Focus News difuzată de postul de televiziune regional, Focus TV, Cătălina Jingoiu: Dar stați puțin! Ați ajuns într-un punct  care cumva confirmă ce spuneam mai devreme. C-aici nu e vorba de o chestiune tehnică ci e vorba de negocieri. Și că soarta acestui spital cu siguranță a fost discutată dicolo de ceea ce avem noi din declarații publice, la o negociere. Care a fost probabil cu niște niște oficiali din Ministerul Sănătății. Nu știu dacă a fost cu Ministrul Rafila sau cum s-au purtat negocierile și sigur că nimeni nu ne spune. Dacă aveți dumneavoastră informații vă rog să le faceți publice!

Deputatul Forța Dreptei de Vrancea, Ion Ștefan: Eu înțeleg că organizația PSD Vrancea nu reprezintă nimic pentru PSD Central de la București, cum dealtfel a ajuns și organizația PNL Vrancea să nu reprezinte nimic pentru PNL Central de la București. Dacă ei reprezentau aceste organzații, reprezentau o valoare pentru nivelul central atunci cu siguranță forțele politice de la nivel central îi luau în seamă pe cei doi conducători. Atât președintele PSD cât și președintele PNL din Vrancea „au fost tratați cu flit” de la nivel central.

Neincluderea noului Spital Județean Focșani pe lista celor finanțate prin PNRR este un eșec politic care trebuie asumat și explicat public vrâncenilor

Realizatorul emisiunii Focus News difuzată de postul de televiziune regional, Focus TV, Cătălina Jingoiu: Eu înțeleg așa. Că e un eșec politic. Și aici pot să fiu de acord cu dumneavoastră că este un eșec politic. O să vedem probabil în perioada următoare cum se repliază oamenii aceștia pentru că nu mai este mult până vine 2024 când este și un moment electoral. Și atunci... 

Deputatul Forța Dreptei de Vrancea, Ion Ștefan: Așa cum s-a repliat și Marian Oprișan! Toată viața ne-a făcut aeroport la Focșani. Toată viața ne-a făcut autostradă. În 2016 trecea (n.r. autostrada promisă de Marian Oprișan) prin Focșani și așa mai departe. Ei or să înceapă cu alte minciuni, cu alte vorbe 

Realizatorul emisiunii Focus News difuzată de postul de televiziune regional, Focus TV, Cătălina Jingoiu: Nu vreau ca emisiunea aceasta să fie o tribună pentru declarații politice, ci exact cum am discutat în cazul Autostrăzii la fel vreau să o facem foarte aplicat și având informații și în cadrul altor proiecte. Și vă invit de îndată ce veți avea informații noi în legătură cu proiectul acesta al noului Spital Județean de la Focșani. Dar informații clare, venite din surse oficiale pe care să reușim să le dezbatem aici. Să înțelegem care este „buba” și de ce nu se poate concretiza așa cum l-ați promis dumneavoastră (n.r. Realizatorul emisiunii Focus News difuzată de postul de televiziune regional, Focus TV, Cătălina Jingoiu i se adresează deputatului Ion Ștefan) fostul dumneavoastră partener politic de la PNL (n.r. președintele CJ și al PNL Vrancea, Cătălin Toma) 

Deputatul Forța Dreptei de Vrancea, Ion Ștefan: Așa este. Aș vrea să organizați o asemenea întâlnire cu președintele PNL Vrancea, cu președintele PSD Vrancea în emisiune la dumneavoastră. Să vedem care este punctul lor de vedere. Nu este suficient să te ascunzi în spatele unui comunicat de presă. Vrâncenii nu vor doar comunicate de presă, ei au nevoie de Spital.I ar dacă în 2020 rezultatul alegerilor ar fi fost cu totul altul și PNL-ul făcea singur Guvern așa cum s-a angajat Ludovic Orban în Vrancea, aveam și Canalul Siret-Bărăgan început, alocasem 6,2 miliarde de euro în PNRR în care aproape 3 miliarde erau pentru Canalul Siret-Bărăgan, aveam acum alocare financiară și pentru Spitalul Județean Focșani așa cum ne-am înțeles, așa cum „am bătut palma”. Iar astăzi asta este! Nu mai avem nici Canalul Siret-Bărăgan nici Spitalul Județean Focșani, nici nimica. 

Realizatorul emisiunii Focus News difuzată de postul de televiziune regional, Focus TV, Cătălina Jingoiu: Am ajuns la irigații. Mulțumesc foarte mult domnule deputat! 

Deputatul Forța Dreptei de Vrancea, Ion Ștefan: Sărut mâna! 

Realizatorul emisiunii Focus News difuzată de postul de televiziune regional, Focus TV, Cătălina Jingoiu:Cu siguranță vom mai discuta despre subiectele acestea.Știu că Spitalul este un subiect de maxim interes pentru vrânceni mai ales că le-a fost promis ani la rând și sigur că este o promisiune care trebuie asumată.Și dacă ea nu se întâmplă trebuie să vină și explicațiile de ce nu se întâmplă.       

Citiți și:VIDEO | Dezbatere publică: De ce a fost ratată finanțarea prin PNRR a noului Spital din Focșani. Ce mai este de făcut?

Știre actualizată, vineri 13 ianuarie 2023, ora 12:30, a apărut primul punct de vedere exprimat în presa centrală ( în presa locală din județul Vrancea nu s-a întâmplat până acum acest lucru) al președintelui Consiliului Județean și al PNL Vrancea, Cătălin Toma, după ratarea anunțată public pe 22 decembrie 2022, a finanțării prin PNRR a noului Spital Județean Focșani.Cătălin Toma susține în continuare că noul Spital Județean Focșani va fi finanțat prin Programul de Sănătate (PS 2021 – 2027), recent aprobat de Comisia Europeană.În contradicție cu fostul său partener politic, deputatul de Vrancea, Ion Ștefan, Cătălin Toma precizează că proiectul noului Spital Județean Focșani nu putea fi ”rupt în două” sau ”splitat” în valoarea pentru construcții-montaj și valoarea  pentru dotări pentru  ca valoarea pentru construcții-montaj să primească finanțare prin PNRR .”Prin PNRR suntem obligaţi să facem nu numai construirea, ci şi dotarea. Am auzit anumite intervenţii că puteam face construirea pe PNRR şi să solicităm pe altceva, nu există aşa ceva. Când vorbim de construire pe PNRR trebuie să avem finalizat obiectivul în sine. Nu dăm nişte bani pentru o clădire şi apoi mai găsim noi nişte bani pentru dotare. E gândit ca şi concept pentru a-l face în totalitate.a explicat Cătălin Toma intervievat, vineri 13 ianuarie 2023 de postul de televiziune Prima News   

Astfel preşedintele Consiliului Judeţean Vrancea, Cătălin Toma, a anunţat că noul Spital Judeţean Focşani, care nu a fost inclus în lista unităţilor medicale finanţate prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, va fi realizat cu alte fonduri, menţionând că valoarea investiţiei se ridică la 500 de milioane de euro. Termenul de finalizare pentru acest spital ar fi trebuit să fie, conform PNRR, 30 august 2026, cu o posibilitate de prelungire de numai şase luni, ceea ce înseamnă foarte puţin timp, a mai spus Toma, informează News.ro.

Proiectul pentru construirea Spitalului de Urgenţă Focşani alături de cele pentru Spitalul Clinic de Urgenţă Judeţean Sibiu şi Spitalului Regional de Urgenţă Braşov au fost respinse încă din prima etapă a evaluării proiectelor depuse prin PNRR pentru spitale, deoarece depăşeau bugetul permis de HG privind aprobarea programului naţional de investiţii în infrastructura de sănătate.

Preşedintele CJ Vrancea Cătălin Toma a fost întrebat, vineri, 13 ianuarie 2023, la Prima News, de ce noul Spital Judeţean Focşani nu a fost inclus în lista PNRR.

E vorba de un proiect care doreşte să relocheze actualul spital judeţean, care, din păcate, are o vechime considerabilă, din 1970, deja orice protocol am institui acolo nu mai face faţă normelor şi standardelor în sănătate. De aceea, ne-am propus să facem acest spital. Acest proiect l-am preluat în momentul când am preluat acest mandat de preşedintele al CJ Vrancea şi vă asigur că va fi dus la îndeplinire. Noi am dorit foarte mult pe PNRR să obţinem finanţarea, dar termenul de finalizare pentru acest spital ar fi trebuit să fie, conform PNRR, 30 august 2026, cu o posibilitate de prelungire de numai şase luni. Asta înseamnă foarte puţin timp, având în vedere toate demersurile pe care le-am început noi, vorbim de 2018 – 2019 – 2020, cu aprobarea Studiului de fezabilitate. Noi suntem în situaţia pentru realizarea unui spital cu patru module, cu tot ceea ce înseamnă compartimente, ATI, cardio-vascular, undeva la 720 de paturi, exact cât are actualul spital”, a afirmat preşedintele CJ Vrancea.

El a precizat că nu înţelege de ce a fost stabilit acel prag în PNRR de 200 de milioane de euro.

Valoarea este undeva la 500 de milioane de euro. Cele patru module înseamnă pentru construirea lor 250 de milioane, iar pentru dotarea acestor module – 250 de milioane. Într-adevăr, ne-am dorit foarte mult să obţinem această finanţare, cu riscul de a obţine doar 200 de milioane, cât s-a impus acel prag. Acel prag, dacă mă întrebaţi pe mine, nu prea înţelegem cum a fost stabilit, ţinând cont că proiectul meu cel puţin este extrem de matur. Suntem cu licitaţia terminată pentru proiectarea tehnică. La sfârşitul lunii ianuarie vom semna proiectarea tehnică, urmând să dăm drumul la execuţie”, a explicat Cătălin Toma.

El a adăugat că spitalul de la Focşani va fi construit cu altă finanţare.

Prin PNRR suntem obligaţi să facem nu numai construirea, ci şi dotarea. Am auzit anumite intervenţii că puteam face construirea pe PNRR şi să solicităm pe altceva, nu există aşa ceva. Când vorbim de construire pe PNRR trebuie să avem finalizat obiectivul în sine. Nu dăm nişte bani pentru o clădire şi apoi mai găsim noi nişte bani pentru dotare. E gândit ca şi concept pentru a-l face în totalitate. Cum şi noua linie de finanţare care urmează pe POS să asigure la fel şi construirea, şi dotarea. (...) Pentru construirea spitalului este clar că trebuie să aşteptăm această linie de finanţare care urmează să apară la începutul lunii februarie concret în ceea ce înseamnă date şi termene”, a mai declarat Cătălin Toma.

Text informații:stiripesurse.ro


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.