Local

VIDEO | Ce abateri au constatat polițiștii vrânceni cu prilejul activităților în sistem integrat desfășurate recent

Ziarul de Vrancea
18 oct 2021 684 vizualizări

La data de 16 octombrie a.c., polițiștii vrânceni, în colaborare cu reprezentanți din cadrul I.J.J., I.S.U., D.S.P și I.T.M. Vrancea au continuat  acțiunile în sistem integrat, în vederea limitării răspândirii COVID-19.

Toate entitățile implicate au acționat pentru prevenirea răspândirii infecţiilor cu SARS-CoV-2, menţinerea unui climat optim de ordine şi siguranţă publică şi verificarea respectării normelor legale aplicabile cu ocazia prelungirii stării de alertă, de către organizatorii de evenimente private, cum ar fi nunți, botezuri, mese festive etc., în saloanele, restaurantele, barurile, cafenelele, precum și sălile de evenimente de pe raza județului Vrancea. 

Astfel, în cursul nopții de sâmbătă/duminică, în cadrul unei acțiuni organizate de Poliția Municipiului Focșani au fost instituite filtre rutiere în intervalul 21.00-22.00 iar ulterior, în intervalul 23.00-03.00, au fost verificați aproximativ 30 de operatori economici din domeniul HORECA.

67 de persoane care nu respectau restricțiile de circulație dispuse de autorități între orele 20.00-05.00 au fost identificate, fiind aplicate sancțiuni în  valoare de 3000 lei dar și avertismente. 

Totodată, au fost efectuate controale în  medii de interes public de pe raza județului, precum restaurante, fast-food-uri, terase, pensiuni și alte spații de cazare. 

Obiectivul principal al acțiunilor a fost reprezentat de identificarea persoanelor/operatorilor economici care nu respectă prevederile Legii nr. 55/2020, privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, în cazul organizării de evenimente private, în spațiul public/privat/închis, pentru care au fost instituite anumite interdicții sau restricții.

În cadrul activității, au fost desfășurate controale la săli de evenimente, restaurante, cluburi și discoteci, fiind constatate nereguli în 4 locații. Astfel, echipele de control au stabilit faptul că cei 4 operatori economici nu au respectat obligația de a scana codul QR de pe certificatul digital privind Covid 19, în incinta localurilor fiind identificate persoane nevaccinate sau care  nu au trecut prin boală.

Pentru neregulile constatate au fost aplicate sancțiuni contravenționale.

De asemenea, au fost desfășurate activităţi de relaţionare cu organizatorii de evenimente private, în vederea transmiterii recomandărilor preventive, cu privire la normele de protecție sanitară, necesar a fi respectate pentru prevenirea răspândirii COVID-19.

Cunoaștem importanța evenimentelor din viața dumneavoastră, însă facem precizarea că prin nerespectarea restricțiilor instituite de autorități, acestea se pot transforma în evenimente de răspândire generală a virusului.

Vă recomandăm să respectați măsurile de protecție individuală și interdicțiile impuse de autorități și reiterăm faptul că scopul polițiștilor nu este acela de a sancționa, ci de a asigura aplicarea legii, pentru siguranța dumneavoastră, a noastră, a tuturor!

În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.