Local

VIDEO | Ce a declarat la Focșani premierul Nicolae Ciucă despre finanțarea noului Spital Județean

Ziarul de Vrancea
13 apr 2023 2417 vizualizări

Aflat luni, 10 aprilie 2023, la Focșani, unde a participat la manifestările dedicate împlinirii a 140 de ani de la înființarea Brigăzii 282 Blindate ”Unirea Principatelor”, premierul a declarat, că în urma discuţiilor cu autorităţile vrâncene, a reieşit că soluţia pentru serviciile medicale de la nivelul judeţului nu este alta decât construirea unui nou spital, finanţarea pentru acesta putând fi obţinută din fonduri europene disponibile în cadrul Programului Operaţionale Sănătate şi împrumut de la Banca Europeană de Investiţii. 

Am discutat despre spitalul judeţean, chiar am zăbovit pentru detaliile tehnice. Sunt aici autorităţile locale şi am înţeles, discutăm de un spital din anii ’70. Soluţia pentru servicii medicale la nivelul judeţului Vrancea nu este alta decât un nou spital. Ca atare, împreună cu autorităţile locale, cu cele guvernamentale, avem posibilitatea ca prin Programul Operaţional Sănătate şi prin fonduri împrumutate de la Banca Europeană de Investiţii, să găsim finanţare pentru acest spital”, a declarat luni, 10 aprilie 2023, la Focșani, Nicolae Ciucă, primul ministru al României.

Reamintim că la sfârșitul anului 2022, proiectul noului spital judeţean de la Focşani, în valoare de peste 500 de milioane de euro, a fost respins de la finanţarea cu bani europeni prin Programul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR). La acea vreme, Ministerul Sănătăţii a precizat că prin PNRR pot fi finanţate investiţii de maximum 200 milioane de euro. Tot atunci, autorităţile judeţene au anunţat că vor continua demersurile pentru realizarea unui nou spital în judeţ.

Citiți și:VIDEO | Manifestări la Focșani, la 140 de ani de la înființarea Brigăzii 282 Blindată „Unirea Principatelor”


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.