VIDEO | Bătaie între elevi în Focșani, chiar lângă școli, „acompaniată” de tăcerea nefirească despre agresiune a IPJ și IȘJ Vrancea
Incident grav în centrul educațional al Focșaniului. Doi adolescenți s-au luat la pumni într-o stație de autobuz, sub privirile trecătorilor și ale altor elevi. Inspectoratul Județean de Poliție( IPJ) și Inspectoratul Școlar Județean (IȘJ) Vrancea n-au considerat necesar să facă până acum vreo comunicare, despre această agresiune produsă, autoamăgindu-se probabil că aceea ce nu comunică ei oficial, nu există.
.Un incident violent petrecut în municipiul Focșani a stârnit îngrijorare în rândul părinților și al cadrelor didactice din Vrancea, după ce doi adolescenți au fost surprinși într-o altercație fizică în plină stradă, chiar în apropierea mai multor unități de învățământ.
Potrivit unei postări publicate miercuri, 14 ianuarie 2026, pe contul de Facebook al TVR Iași, cei doi elevi, ambii de la Liceul cu Program Sportiv Focșani, s-au bătut într-o stație de autobuz situată într-o zonă extrem de circulată, aflată în vecinătatea Colegiului „ Edmond Nicolau” și a Colegiului „ Ion Mincu” din Municipiul reședință al județului Vrancea .
De la jigniri la pumni, în câteva secunde
Imaginile difuzate în materialul video arată cum conflictul a izbucnit spontan, cei doi adolescenți trecând rapid de la agresiuni verbale la lovituri. În urma unei lovituri puternice, unul dintre elevi a suferit un traumatism facial considerat destul de sever.
Mai mulți liceeni aflați în stația de autobuz au intervenit și au reușit să îi despartă, evitând, astfel, escaladarea conflictului. Trecătorii au povestit că scenele au fost șocante, mai ales având în vedere locul și ora la care s-au petrecut.
Ancheta școlii, în lipsa unei sesizări oficiale
Conducerea Liceului cu Program Sportiv Focșani a demarat o anchetă internă pentru identificarea elevilor implicați. Directorul unității de învățământ, Mihai Petruț, a declarat că școala nu a primit, până în prezent, o informare oficială din partea organelor de anchetă.
„În urma celor declarate de colegii elevului în cauză, vom transmite acest caz către Comisia de Disciplină și Comisia de Violență, care vor analiza situația și vor dispune măsurile legale ce se impun”, a precizat directorul.
Fără plângere la Poliție, deocamdată
Conform informațiilor prezentate de TVR Iași, incidentul nu a fost raportat oficial la Poliția Municipiului Focșani, iar adolescentul rănit nu a solicitat îngrijiri medicale de specialitate. Totuși, în funcție de concluziile anchetei interne desfășurate de Consiliul Profesoral, elevii implicați riscă sancțiuni disciplinare severe.
Cazul readuce în atenție problema violenței în rândul adolescenților și necesitatea unor măsuri de prevenție mai ferme, mai ales în zonele intens circulate din Focșani, frecventate zilnic de sute de elevi din Vrancea.
Este totuși greu de crezut că Inspectoratul Județean de Poliție( IPJ) și Inspectoratul Școlar Județean (IȘJ) Vrancea n-au aflat până acum de această gravă agresiune produsă în preajma a trei unități de învățământ, având ca victimă și repesctiv agresor doi elevi.Cert este că respectivele instituții din județul nostru n-au considerat necesar să facă vreo comunicare, despre această violență stradală cu elevi în roluri principale, autoamăgindu-se, probabil, că aceea ce nu comunică ei oficial, nu există.














