VIDEO | Au născut ,,nasc și la Vrancea oameni", dar mai și pleacă, din păcate!
VIDEO | Măriuța Niță din hotarul vestic al Vrancei, Roșchila, învecinată cu Soveja povestind ce a pățit ea în anul 1990 cu ursul
Iar dacă, pe ici pe colo, prin câte un cătun, ori pe la vreo ,,odaie", ( cum spun vrâncenii sălașurilor lor singuratice din munte) mai stăruie câte unii, iată, ca și acestora vremea plecării le vine, tot ca rânduială a Celui de Sus, pleacă. Și rar de tot, vreun cineva cu drag de comorile trecutului, a mai veșnicit viitorimii mărturii, puse in fotografii, în cuvinte, în filme.
Așa, mai dineaori, când iarna, pe nepusă-n masă, s-a întors în plaiul vrâncean, a mai plecat un OM al Vrancei. Și nu știam că se întorsese să mai fure un suflet de pe aste meleaguri de legendă, si așa să adauge străvechii legende a Tudorei, o altă legendă - cea a Măriuței Niță, din Negrilesti, o vrânceancă aparent simplă, ce mi-amintea mereu, de câte ori o vedeam, de bunica mea de după mamă, tot Măriuța, din Sârbii Țifeștiului, originară din Irești, cu care semăna în multe. Dar câți oameni simpli, dar de valoare umană, neștiută, nescrisă, se ascund sub haina simplă de țăran?! Și, Doamne, anonimi rămân! De fapt, mai bine zis, Măriuța Niță din hotarul vestic al Vrancei, Roșchila, învecinată cu Soveja - era. Și, pentru mulți sovejeni, cunoscută era! Că acolo o știam mulți pe ,,tanti Măriuța (cum, asemeni, mulți îi ziceam) de-o viață. Și de acolo, ades cobora în Soveja.
Acolo în micul bordeiaș din Roșchila, ctitorit în timp după reguli simple țărănești, din străvechi timpuri, a trăit în tihna, în frumusețea alpestră, în taina muntelui, mai aproape de Dumnezeu, până mai ieri, ajunsă o nonagenară, la cei 93 de ani ai săi. Ani, ce nici acum nu erau ai tihnei, nici ai trudei, ci ai împăcării, prin credință si iubire, cu oamenii ce nu au uitat-o, cu Dumnezeu. Si oamenii nu numai ca nu au uitat-o, ba mai mult au prețuit-o pentru curățenia sufletului ei, ce împrumutase ceva sfânt din sihăstria muntelui, din liniștea si sfințenia acestuia, înfrățită cu cerul, cu izvoarele, cu fânețele înmiresmate, dătătoare de sănătate, cu cântecul pădurii, toate într-o comuniune,ocrotite în poala albastră a Domnului. Și păzită a fost toatî viața, până mai ieri.
Și oameni de suflet, i-au fost pavăză, fiindcă i-au ușurat, au adăugat ceva din frumosul modern, din cer coborât - caldură solară, convertită în lumină de noapte, prin panou solar, prin multe altele. Si locul lămpii, al opaițului l-a luat becul, alături de tanica lumină a lunii, sub care vara dormea afară sub cerul înstelat, depănând doine, basme, înfiripând Morița.
Și tanti Măriuța, cobora ades, pe poteci numai de ea știute, de Domnul deschise, la biserica din Soveja, la Rucăreni, spre rugă și închinăciune, aprinzănd o lumânare pentru cei duși, ai săi. Si asta si acum la cei peste 90 de ani.
Si Domnul a ocrotit-o, i-a dat putere să trăiască, să muncească, să sfințească prin gând curat și faptă demnă, smulgănd roadele muntelui prin muncă. Mai mult a ajutat-o să învingă, pe la 65 de ani chiar ursul, ce o atacase în zorii unei zile, când își pŕășea grădina de sub poala pădurii, cum în filmulețul făcut de un cineast, cu rădăcini sovejene, povestește chiar ea.
Semnificative și grăitoare sunt cuvintele sovejanului, ing. Gheorghiță Tepsanu, patron al SC WOODEN DORS, Focsani, un apropiat prieten al lui tanti MARIUȚA, dezinteresat, de mare ajutor Măriuței ( citez):
„Azi, 11 aprilie 2025, tanti Măriuța a ales să ne părăsească, lăsând în inima noastră un mare pustiu!Pentru că nu numai ea a plecat, dar a luat cu ea un mod de viață al unor generații care au dimensionat și au înnobilat un mod de viață, cu tradiții, cu o anume moralitate, universul spiritual, dar nu numai, al Vrancei.
„Tanti Măriuța” - ăsta a fost modul de adresare de când te-am cunoscut. De astăzi, ești ” MĂRIUȚA” - Măriuța de la Vrancea. Ești un simbol, o frumoasă amintire, ești modelul omului de la munte vrednic de urmat, vrednic de laudă. Ești femeia tămăduitoare a amarului vieții. Asta ești pentru mine! Și cu nimic nu se schimbă repectul față de matale. Rămân între valorile mele, cinstea, onoarea, hărnicia și evlavia care ți-au fost crez și călăuză.
Drum lin către ceruri, Măriuță, și nu ne uita!”
Am cunoscut-o și eu, i-am admirat vorba ei blândă, cuvântul ei înțelept și îmbelșugat, din care am cules, cum de la toți bătrânii, învățătură. O amintire frumoasă, pildă de înțelepciune și de trăire frumoasă a adevăratului OM DE LA MUNTE, băsmuitor, făuritor de frumos, în cuvânt rostit, făuritor de Mioriță, a rămas și pentru mine.
Da, ,,nasc și la Vrancea oameni!". Dar, pleacă la ceruri si de la VRANCEA, OAMENI. Și întrebări să ne punem:
- Învățături de la ei păstrăm? Amintirea le-o veșnicim? Ș-apoi, golul lăsat îl umplem cu noi, cu faptele noastre, pe măsura demnității faptelor lor simple?! Că,... de uităm si tot uităm, de Decebal, de Mircea și de Ștefan, si de Vrâncioaia noi uităm, de ai ei oameni, de-ale lor fapte si valori, uităm...uităm, uităm..., cine mai suntem? Ce suntem? Nu avem demnitatea, nu voința, ca sacralitatea faptelor simple ale omului de rând să o vedem măcar. Că să o urmăm...
Drum lin, Măriuță, la ceruri, în steaua în care sigur ai urcat, si veghea-vei la odăița-ți dragă din Roșchila, de azi pusti fi-va, și-n colțul acela de răsărit, spre care îngenuncheai zilnic o dată cu zorile, înainte de a porni la treabă, a rămas icoana sfântă a Maicii Domnului, de azi singură. Veghea-vei, știu, la plaiurile Vrancei tale, cărora te-ai adăugat, ca o nouă legendă simplă, neeroică, aproape necunoscută, chiar anonimă, istoriei ei. Fiindcă modestia și simplitatea fac parte din ceea ce Emil Cioran numea ,, tot ce este mai original țăranului român”.
Odihnă veșnică si ușoară! Fie-ți ușoară țărâna legendarului Negrilesti, în care te-ai întors pentru somnul de veci. Veșnică fie-ți amintirea, asemenea fie-ți pomenirea în gândurile celor ce te-am cunoscut și te-am prețuit. Și iertată fii de păcate, Măriuță!
Cu onoare, tuturor asemenea,
Prof. Ctin MACARIE, jurnalist
