Local

VIDEO | Al doilea urs împușcat în mai puțin de 24 de ore în Vrancea. Primul a fost la Vidra, următorul la Tulnici

Ziarul de Vrancea
9 aug 2023 7437 vizualizări
Ursul din imagine, care își făcuse obiceiul să-și caute hrană în tomberoanele pline de gunoaie din localitatea Lepșa, comuna Tulnici, amplasate la răscrucea drumului spre Cheile Tișiței, a fost împușcat marți seară, 1 august 2023. În aceeași zi la primele ore, o ursoaică în vârstă de aproximativ un an și jumătate a fost împușcată în satul Cucuieţi, comuna Vidra. Fotografie preluată de pe contul de facebook al specialistului Silviu Chiriac de la Agenția de Protecția Meciului (APM) Vrancea
Ursul din imagine, care își făcuse obiceiul să-și caute hrană în tomberoanele pline de gunoaie din localitatea Lepșa, comuna Tulnici, amplasate la răscrucea drumului spre Cheile Tișiței, a fost împușcat marți seară, 1 august 2023. În aceeași zi la primele ore, o ursoaică în vârstă de aproximativ un an și jumătate a fost împușcată în satul Cucuieţi, comuna Vidra. Fotografie preluată de pe contul de facebook al specialistului Silviu Chiriac de la Agenția de Protecția Meciului (APM) Vrancea

Un urs gunoier, care avea obiceiul să-și caute hrana în tomberoanele amplasate la răscrucea drumului spre Cheile Tișiței, a fost împușcat marți. Informația a fost făcută publică pe Facebook miercuri seară (n.r. 2 august 2023), în jurul orei 22:00, de specialistul vrâncean în protecția mediului și animalelor ​Silviu Chiriac, de la Agenția de Protecția Meciului (APM) Vrancea. Tot marți, 1 august 2023, la primele ore ale zilei, o altă ursoaică, în vârstă de aproximativ un an și jumătate a fost împușcată în satul Cucuieţi, comuna Vidra. 

Silviu Chiriac:”Ieri (n.r. luni 31 iulie 2023) era viu! Astăzi (n.r. marți 01 august 2023) e mort!

A fost împușcat pentru vina de a pofti la gunoaiele noastre de la Lepșa, județul Vrancea, unde de ani de zile am fost incapabili să gestionam deșeurile astfel încât să nu invităm urșii din pădure la noi in sat! Am strigat, am țipat, am trimis imagini cu tomberoanele pline de la răscrucea drumului spre rezervația fanion a județului Vrancea, Cheile Tisitei....dar degraba. Ieri (n.r. marți 01 august 2023) seară, o pușcă a țipat scurt și greu de patru ori, s-a mai auzit un geamăt, un oftat și ursul s-a prăvălit gemând spre apa Putnei. Da...echipa de intervenție tantoziană este acum liniștită pentru că pentru câteva zile va fi liniște, dar tomberoanele sunt la fel de pline și la fel de apetisante și invită la <<masă>> următorul urs, care probabil va fi reclamat la 122 și va urma să moară pentru vina de a fi poftit la resturile noastre! Să ne fie rușine! Mie că nu am țipat mai tare, vouă tuturor celor care aveați datoria sa luați gunoiul de acolo și nu ați făcut-o și mai ales celui pe care acum 2 săptămâni l-am rugat să facă ceva și nu a făcut, pentru că nu are o sesizare oficială!”

Postarea specialistul vrâncean ​Silviu Chiriac de la Agenția de Protecția Meciului (APM) Vrancea, în care au fost detaliate metodele aplicate în alte țări pentru îndepărtarea ori descurajarea venirii urșilor în zonele locuite de oameni, a stârnit miercuri, 2 august, 58 de comentarii în 60 de minute.​ 

Iată câteva dintre ele:

C.V.F:”Cea mai simplă cale de rezolvare pentru <<autorități>>. Pe de altă parte sunt mulți împușcați pe <<neve>> Recunosc în inconstiența lor chiar vânătorii.”

M.C.: „E atât de dureros acest text încât imi vine să blestem intreaga Moldovă!... Să aibă parte de și mai multă sărăcie și nefericire, pe masura sufletului celor care o locuiesc!....”

G.S.:„Suntem cea mai periculoasă specie de pe planetă.”

L.U.:”Toate aceste lucruri ordinare se vor întoarce împotriva oamenilor indolenți și egoiști, există o lege nescrisă a compensării în viața asta !!

Aurel Boțu-primarul comunei Tulnici: „De ce nu ați pus o fotografie din curtea celor care le-a pus viața în pericol a celor care au sunat la 112 sau a celor care le-a distrus locuințele și care au fost terorizați de ceva ani de zile...Pentru noi pe prim plan este viata oamenilor a celor care sunt sufocați de atacurile urșilor!”

S.M.: ”Aurel Boțu Mai bine vezi câți au murit în azilele groazei”

Aurel Boțu-primarul comunei Tulnici:”S.M. vorbim de alt subiect...la Lepșa nu avem azile pentru animale ..locul lor este în pădure nu în intravilanul comunelor !!!”

Specialistul vrâncean în protecția mediului și animalelor, ​Silviu Chiriac de la Agenția de Protecția Meciului (APM) Vrancea:” Aurel Boțu casele de aici, din jurul acestor containere? La astea vă referiți? La aceste case din Lepșa, din mijlocul Parcului Putna Vrancea?”

Aurel Boțu-primarul comunei Tulnici:”Silviu Chiriac Porcu în intravilan... ”

R.P.:”Silviu Chiriac nu e vorba de gunoaie domeniul Silviu e vorba de oameni.Eu nu pot merge singură la proprietatea mea unde am muncit o viață! Chiar ne facem că nu ne cunoaștem? Chiar vreți să vă bateți joc de noi?”.

V.U.:”D-le Chiriac văd că-i plângeți (n.r. pe urși). Vă înțeleg ,,suferința"! Serviciul, salariu. Dar pe bieții oameni omorâți și mușacați de urși de ce nu i-ați plâns? Pe oile, bovinele, caii, chiar și porcii din cotețe, de ce nu le-ați plâns? Domnule Silviu Chiriac, dar livada mea și nu numai a mea, de pruni, nuci rupte de urși care nu-și mai revine ați plâns-o? De munca țăranului român care a ajuns să-i fie frică să meargă la bucata lui de pământ ce spuneți? Luați-i în supraveghere că nu vă zice nimic nimeni! Faceți gard că țăranul nu are bani sa-și împrejmuiască bucățile de pământ. Acesta este adevărul domnule mare iubitor și cunoscător de urși... din poze.”

R.B.:”V.U.Cereți la autorități sa împuște urșii, dar de ce nu cereți să nu le taie pădurile, de ce nu cereți să le dea mâncare???

C.G.I:”Suntem o nație tare rea, cu suflet negru, când vine vorba de alte viețuitoare în afară de noi: OMUL. Fac pariu că în afară de noi ăștia câțiva care plângem după urs, în rest cred că eventual oamenii se și bucură, că a mai murit un urs. Și fira'ar a naibii de nație, că toți au sute de icoane prin casă și sunt <<buni creștini>>. Nu sunteți măi, nu sunteți! Erați, dacă puneați mână de la mână să cumparați tomberoane din alea pe care ursul să nu le poată deschide! Ca să o zic pe românește, fiindcă urăsc să citesc știri din astea, unde din cauza lipsei de educație, a lipsei de umanitate, moare un animal nevinovat, care are același drept să trăiască pe pământul ăsta ca și noi, ne doare în c..r! Ăsta e adevărul! Și nu numai pe autorități! Pe noi ca români în general, ne doare în c..r de orice altceva în afară de noi, oamenii. Mă doare, mă doare nespus să aud astfel de știri și sunt frecvente. Dacă pot ajuta cu ceva, să îmi spuneți, cu orice, ca astfel de nenorociri să nu se mai întâmple.”

Citiți și:VIDEO | Ursoaică împușcată marți în Vrancea, după ce ar fi intrat în repetate rânduri în curtea unei familii din comuna Vidra

Reamintim că tot marț1 august 2023, o ursoaică în vârstă de aproximativ un an și jumătate a fost împușcată în satul Cucuieţi, comuna Vidra. Potrivit declarațiilor făcute de autoritățile locale, măsura a fost luată după ce apariția animalului a fost semnalată în repetate rânduri în gospodăria unei familii cu patru copii din localitate.

Conform primarului comunei Vidra, Silviu Pintilie, animalul obișnuia să viziteze frecvent curtea familiei respective și, deși autoritățile locale ar fi gonit în trecut ursoaica, situația nu s-a îmbunătățit, iar animalul continua să se apropie de gospodărie, punând în pericol siguranța familiei.

„Luni seara ( n.r. 31 iulie 2023), prezenţa ursului a fost semnalată în satul Cucuieţi, de un cetăţean tată a patru copii, care se afla cu soţia şi copiii în curte, iar ursul a intrat până în spatele casei lor. Ursul îşi făcuse un obicei de a veni în zona locuită, mai ales către acea gospodărie. Altădată am mai organizat goane de alungare, cu trompete, nu s-au tras focuri de armă, dar acum s-a impus această decizie", a declarat primarul comunei Vidra, Silviu Pintilie.

Potrivit reprezentanţilor Gărzii Forestiere Focşani, ursul punea în pericol integritatea familiilor din zonă. Reprezentanții Gărzii Forestiere Focșani au analizat situația și au ajuns la concluzia că, întrucât ursul nu a răspuns la măsurile de alungare non-violente, reprezenta în continuare un pericol pentru integritatea familiilor din zonă. Astfel, au decis să împuște animalul pentru a preveni eventualele incidente neplăcute și pentru a proteja comunitatea locală.

„În dimineaţa zilei de marţi, în jurul orei 01,00, pe raza comunei Vidra, judeţul Vrancea, a fost semnalată prezenţa unui urs în intravilanul satului Cucuieţi, drept pentru care primarul comunei Vidra a convocat comisia, în conformitate cu Ordonanţa de Urgenţă, 81/2021, s-au deplasat la faţa locului în intravilanul satului Cucuieţi, unde se semnalase prezenţa ursului în curtea unei persoane. Când au ajuns la faţa locului, ursul părăsise incinta şi au luat decizia de a face o goană de alungare, după care au plecat. La scurt timp, locuitorii au fost din nou alertaţi că ursul a revenit. Atunci s-a întrunit comisia şi s-a luat decizia uciderii ursului, deoarece s-a constatat că prezenţa ursului punea în pericol integritatea fizică a familiilor din zona respectivă. Gestionarii Fondul Cinegetic 25 Măgura au executat foc, iniţial ursul a fost rănit, iar apoi împuşcat letal", a precizat Ionică Checiu, inspector şef al Gărzii Forestiere Focşani.

Edilul comunei Vidra susţine că urşii au devenit o ameninţare pentru populaţie în ultima vreme, aceştia coborând tot mai des către sat în căutare de hrană.

„Şi noi suntem iubitori de animale, dar cred că lucrurile au scăpat uşor de sub control, în sensul că au crescut foarte mult efectivele de urs, iar comportamentul lor, în unele cazuri, a devenit agresiv. Fiind o specie protejată multă vreme, nu s-a urmărit o selecţie naturală, astfel că am ajuns în această situaţie. Din dorinţa de a găsi hrană, urşii coboară destul de mult către sat. În acea zonă, oamenii nu mai au linişte de cel puţin trei luni de zile. Avem oameni răniţi, animale mâncate. Într-o seară un alt urs umbla prin centrul oraşului. S-au învăţat să coboare în gospodării şi să mănânce chiar şi mâncarea câinilor. Oamenii sunt foarte speriaţi. La ultima intervenţie, bărbatul care ne-a sesizat nici nu mai putea vorbi de teamă. Ne-a arătat ursul, care se afla la circa cinci metri de casa lui, prin semne", a povestit primarul comunei Vidra, Silviu Pintilie, conform Agepres .

Ursul împuşcat era o femelă în jur de un an şi jumătate, cu o greutate de 90 kg. Conform legii, blana va fi transmisă către Garda Forestieră, iar carnea va fi valorificată.

Aparițiile urșilor s-au intensificat în ultima vreme în judeţul Vrancea, tot mai mulţi localnici reclamând prezenţa ursului în zonele locuite.

Conform unui raport prezentat în şedinţa Colegiului prefectural, la acest moment, populaţia de urşi depăşeşte de cinci ori numărul optim de exemplare.

Citiți și: Pe contul de facebook al primarului comunei Vidra, Silviu Pintilie, sunt făcute publice prin intermediul unor postări activate în zilele anterioare uciderii ursoaicei, un „raport de eveniment” întocmit pe data de 29 iulie 2023, în care era consemnată prezența acesteia (a ursoaicei) și două filmulețe efectuate pe timp de noapte cu animalul surprins în conținutul lor.

Citiți și:A fost împușcată ursoaica ce intra regulat în curtea unei familii din Vidra, județul Vrancea;

O ursoaică a fost împușcată după ce a intrat în curtea unei familii din Vrancea;

O ursoaică a fost împușcată după ce a intrat în curtea unei familii din Vrancea. Ce se va întâmpla cu carnea și blana ei

VIDEO | Citițiți și și vizionați cum explica specialistul vrâncean în protecția mediului și animalelor, ​Silviu Chiriac de la Agenția de Protecția Meciului (APM) Vrancea, în iulie 2022 într-o ședință ținută la Prefectura Vrancea, că ar trebui procedat, conform tehnicilor care se aplică în întreaga lume civilizată, cu urșii care coboară în localități. Din păcate, așa cum rezultă din dialogurile înregistrate în montajul VIDEO, pe care-l puteți consulta în continuare, înregistrare din cadrul întâlnirii care a avut loc joi 7 iulie 2022, la Prefectura Vrancea, nici una din aceste tehnici nu se aplică în cele 32 de localitățile din județul nostru, care au probleme cu urșii.

Specialistul vrâncean în protecția mediului și animalelor, ​Silviu Chiriac de la Agenția de Protecția Meciului (APM) Vrancea, explicând în iulie 2022 într-o ședință ținută la Prefectura Vrancea cum ar trebui procedat, conform tehnicilor care se aplică în întreaga lume civilizată, cu urșii care coboară în localități. : ”Ursul este o specie destul de isteață și destul de oportunistă. Dacă noi nu analizăm fiecare incident care se întâmplă la nivel de UAT și nu aplicăm măsuri pentru condiționarea agresivă a acelor exemplare, vom face același lucru timp de zeci de ani de acum încolo. Practic, sunt două soluții: ori îndepărtezi respectivul animal prin împușcare și atunci ai eliminat problema și riscul de a apărea în viitor mai multe exemplare de genul respectiv. Fie aplici o tehnică de condiționare agresivă foarte puternică pentru că este un reflex pavlovian. Noi trebuie să facem acei, de exmplu acum spunea Horia (n.r. Horia Sandu directorul Asociației de Vânătoare Valea Râmnicului) că vrea să prindă un urs la Vitileasca. Dacă acel urs este doar capturat și mutat la 20 km mai încolo, fără să sufere mici traume dintr-astea psihice care să-l facă să asocieze de exemplu accesul în sat cu o condiționare dintr-asta agresivă, nu se va întâmpla nimic. În fapt, ce fac celelalte țări. Ai prins un urs. Că l-ai dus 5 km, nu contează unde l-ai dus. Dar în momentul în care i-ai dat drumul din cușcă, atunci când s-a trezit, trebuie impregnat tot cu un șpray din acela mare de piper. Trebuie ca Jandarmeria în măsura în care legea le dă posibilitatea, să împuște cu gloanțe de cauciuc toți acești urși. Și acestea sunt tehnicile care se folosesc pe toată planeta, chit că sunt sună un pic ciudat. Dar dacă doar suni din goarnă și țipi la urs, acela nu va învăța. El nu va învăța că pățește ceva rău ori de câte ori vine în sat. El va învăța că domnule apare cineva în uniformă, țipă ceva, un sunet, se învârt niște luminițe, s-a îndepărtat, nici nu mai fuge de cele mai multe ori. Dar dacă se folosește muniție din aceasta non-letală, adică gloanțe de cauciuc, acelea sunt foarte, foarte dureroase și întradevăr produc efecte. După aceea, așa cum am zis, ursul trebuie capturat, dat mai încolo și-n momentul în care i-ai dat drumul trebuie impregnat cu șpray ditr-ălă cu capsaicină, care este foarte iritant. Ursul are cea mai mare suprafață olfactivă din toate animalele. În momentul în care a luat în față un astfel de șpray ditr-ălă cu piper, practic este o chestie foarte, foarte, foarte dureroasă. Și va asocia de fiecare dată acel eveniment și spune „băi nu mă mai întorc sat! Sau sunt de condiționare agresivă: spre exemplu se impregnează alimente pe care le mănâncă ursul cu clorură de litiu. E o tehnică folosită peste tot. Toate chestiiile acestea trebuiesc făcute concentrat, trebuiesc făcute de la situație la situație. Plus că trebuie să folosim tot timpul tot felul de echipamente din acestea, pentru a limita accesul ursului în zonele în care sunt.

Citiți și:Interviu cu specialistul vrâncean în protecția mediului și animalelor, ​Silviu Chiriac, publicat de „Ziua Ursului”, în revista Formula AS;

AUDIO + VIDEO | Urșii tot mai des prezenți prin UAT-urile județului, au băgat prefectul, primarii și autoritățile din Vrancea în ședință

 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.