Local

VIDEO Activitate preventivă pentru siguranța celor mici și celor mari, desfășurată în Crângul Petrești

Ziarul de Vrancea
20 dec 2022 550 vizualizări

Inspectoratul de Politie Județean Vrancea derulează în luna decembrie 2022 campania de informare pentru prevenirea infracțiunilor specifice  sărbătorilor de iarnă „ SĂRBĂTORI ÎN SIGURANȚĂ”.

Prin intermediul acestei campanii, cetățenii sunt sfătuiți cu privire la măsurile pe care trebuie să le cunoască și să le adopte pentru a nu deveni victime ale infractorilor și pentru a preveni evenimentele negative.

Sâmbătă, 17 decembrie a.c., polițiștii au desfășurat o activitate de informare și prevenire în Crângul Petrești, venind în mijlocul cetățenilor cu sfaturi specifice perioadei sărbătorilor de iarnă, astfel încât să conștientizeze și să acorde atenție situațiilor care pot genera riscuri specifice.

Celor mici le-au fost prezentate regulile de circulaţie şi importanţa abordării unui comportament corect ca pietoni, pentru prevenirea evenimentelor rutiere.

Micuţii au învăţat să nu se joace pe drumurile publice sau în apropierea acestora, să se deplaseze doar pe trotuar și să traverseze strada doar pe trecerea pentru pietoni, fără a alerga.

Totodată, aceştia au învățat semnificaţia indicatoarelor rutiere adresate traficului pietonal și semnificația culorilor semaforului, fiindu-le prezentat și laboratorul mobil de educație rutieră, din cadrul Serviciului Rutier.

Cu ocazia activităților desfășurate, preșcolarii au participat și la un concurs organizat de către polițiști, în cadrul căruia cei mici au răspuns la întrebări adresate de polițiști fiind recompensați cu dulciuri și broșuri pentru siguranță.

Copiii au fost foarte receptivi şi activi în cadrul lecţiilor predate de poliţişti și foarte încântați de întâlnirea cu partenerul nostru de nădejde, TEM.

În perioada următoare, vom prezenta situații specifice, astfel încât să reușim să ne bucurăm din plin, împreună, de aceste sărbători.

Pentru a evita victimizarea copilului dv. atunci când se află la colindat vă recomandăm:

•        Însoțiți copilul mai ales dacă pleacă pe timp de seară sau noapte la colindat!

•        Stabiliți exact locațiile și traseul pe care urmează să-l parcurgă atunci când merge la colindat!

•        Stabiliți și verificați cu ce copii se va deplasa să colinde!

•        Impuneți-le copiilor să plece la colindat doar pe timp de zi și recomandați-le să evite zonele izolate!

•        Este bine să le reamintiți să nu se lase niciodată invitați de necunoscuți într-un loc, la o petrecere sau la o plimbare cu mașina.

Totodată, amintiți-le copiilor ca în cazul în care li se întâmplă ceva rău, lor sau prietenilor lor, să informeze imediat părinții sau Poliția!

 

Nr. 370 din 19 decembrie 2022


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.