Local

VIDEO | Acțiune cu efective mărite a polițiștilor vrânceni, sâmbătă seară, 28 septembrie 2024

Ziarul de Vrancea
29 sep 2024 1342 vizualizări

Amănunte au fost făcute publice prin intermediul unei informări de presă transmisă de către purtătorul de cuvânt al IPJ Vrancea

I.P.J Vrancea, 28.08.2024, ora 22,23 În această seară, începând cu ora 22:00, în mediul rural, pe raza a 7 localități, este în desfășurare o acțiune cu efective mărite, pentru asigurarea unui climat optim de ordine și siguranță publică.

 

În cadrul acțiunii sunt angrenați polițiști din cadrul structurilor de ordine publică, poliție rutieră, investigații criminale, investigarea criminalității economice, luptători ai Serviciului pentru Acțiuni Speciale, precum și jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Vrancea.

Polițiștii  acționează în zonele în care au fost înregistrate fapte care au tulburat ordinea și liniștea publică, scopul fiind prevenirea și combaterea oricăror fapte cu violenţă, depistarea persoanelor urmărite în temeiul legii, prevenirea și combaterea migrației ilegale, traficului și consumului de droguri sau traficului de persoane, prevenirea infracționalității economice, dar și pentru depistarea participanților la traficul rutier care încalcă normele legale privind circulația pe drumurile publice.

În funcție de aspectele constatate cu ocazia activităților, vom reveni cu rezultatele obținute în urma acțiunii.

Astfel de activități vor continua și în perioada următoare, în întreg județul, pentru asigurarea unui climat corespunzător de ordine și siguranță publică pentru toți cetățenii


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.