Local

VIDEO + Foto | Viitorii agenţi de poliție originari din Vrancea au depus Jurământul militar

Ziarul de Vrancea
29 mai 2020 1497 vizualizări

În cursul zilei de astăzi, 29 mai 2020, elevii vrânceni ai Şcolii de Agenţi de Poliţie ,,Vasile Lascăr” – Câmpina, care au susținut concursul de admitere la începutul acestui an, au depus Jurământul militar, în cadrul unei ceremonii organizate la sediul Inspectoratului de Poliție Județean Vrancea.

12 băieți și 5 fete au jurat credință țării și profesiei de polițist, în fața șefului inspectoratului, fiind prezentat cu această ocazie mesajul transmis de către domnul inspector general al Poliției Române. 

Această promoție a susținut examenul de admitere în ianuarie 2020, a început cursurile în februarie și va avea ceremonia de absolvire la sfârșitul acestui an. Au fost momente emoționate, atât pentru elevi, cât și pentru conducerea inspectoratului, familiile și prietenii viitorilor polițiști neputând fi însă prezenți, așa cum se întâmpla întotdeauna la astfel de ceremonii.

Cei 17 elevi au început stagiul de practică la data de 18 mai a.c., fiind repartizați la nivelul subunităților și al secțiilor de poliție rurală din cadrul inspectoratului.

Le adresăm tinerilor elevi felicitări pentru depunerea Jurământului militar şi le dorim succes în procesul de pregătire profesională!

Informații + foto+ VIDEO transmise de purtătorul de cuvânt al IPJ Vrancea

În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.