VIDEO + Foto | Tudoriţa şi Pavel Lupaşc, meşterii populari din Nereju care duc tradiţia străbună, din Vrancea Arhaică, mai departe
Vrancea Arhaică şi-a păstrat nealterate tradiţiile şi obiceiurile pe care le-a moştenit din moşi strămoşi, dar şi îndeletnicirile meşteşugăreşti, care au făcut-o celebră în Europa. Numai în Nereju, localitate aproape izolată între păduri negre de dese ce sunt, îşi duc traiul familiile unor celebri meşteri populari, deveniţi „Tezaure Umane Vii”. Ceea ce face specială această localitate este complexitatea actuală a patrimoniului etnologic al locului, compus din cunoştinţe şi practici culturale transmise din generaţie în generaţie şi concretizate în ocupaţiile, meşteşugurile şi formele de artă tradiţionale, specifice locului.
Unul dintre tezaurele umane vii din Nereju este Pavel Caba, cioplitor în lemn, ai cărui urmaşi, fiica şi ginerele, lucrează în lemn măşti tradiţionale pentru sărbătorile de iarnă, linguri, cofiţe tipare şi păpuşare din lemn, în care se face caşul afumat, dar şi multe alte adevărate „bijuterii”, pe care le vând la târgurile unde sunt invitaţi. Dar, important pentru ei este acum şi să transmită tradiţia mai departe. De câţiva ani lucrează cu copii din comună, care deprind în atelierul lor tainele lemnului, modelele ancestrale folosite şi respectul pentru obiectul din lemn care iese din mâinile lor. Tudoriţa Lupaşc spune că nu începuse clasele primare când mergea cu tatăl ei şi-l ajuta la treabă. I-a plăcut atât de mult încât a decis să rămână în sat, să ducă mai departe tradiţia strămoşească.
De câte ori am ajuns la Nereju, i-am găsit pe cei doi soţi lucrând de zor.
- Ce lucraţi? întreb
„Lucrez la un păpuşar de caş”, spune Tudoriţa Lupaşc.
- Din ce-l faceţi?
„Din lemn de tei”.
- E un lemn bun?
„E bun de lucru, da.”
Motivele încrustate în lemn sunt cele specifice zonei, păstrate şi transmise - de obicei - în aceeaşi familie.
„Folosesc coarnele berbecului, o să folosesc şi forme geometrice... Aici avem un tipar de caş, aici am folosit frunzele bradului... Folosim modele din zona noastră, le folosea şi tata”, mai spune Tudoriţa Lupaşc.
Dacă la început meşterii au cioplit tiparul de caş de formă rotundă, foarte frumos ornamentat, mai târziu a apărut „păpuşarul”. Tudoriţa spune că e mai bun caşul afumat în păpuşar, iar gustul este fără egal.
„Vedeţi dumneavoastră, aici avem arborele vieţii..., plus că i-am făcut în exterior crengile, cum ar fi un brad imens. Arborele vieţii este bradul şi aici, de jur-împrejur avem hora. Aici e Crucea, că noi suntem creştini ortodocşi, reprezentată prin arborele vieţii. Aici avem arborele vieţii cu crengile în sus, aici avem fierul plugului care răstoarnă brazda”, ne arată Pavel Lupaşc, soţul Tudoriţei.
La Nereju, păpuşarul este pereche, „fată şi băiat”. Cu ani în urmă, avea un rol mult mai important decât acela de a da forma caşului afumat... Tradiţia spune că tânărul care voia să ceară o fată de nevastă începea să lucreze un păpuşar. Când era gata, mergea la fată în peţit.
„Dacă fata îl accepta de bărbat primea păpuşarul şi-l punea la grinda casei şi vecinii care treceau şi-l vedeau la grinda casei, se ştia că acolo este o fată logodită...”, spune Pavel Lupaşc
„Iar aici avem băieţelul.... ”, continuă Tudoriţa arătând silueta stilizata, în lemn, a „băiatului”.
„Iar aici avem păpuşarul tip băieţel, cap trunchi şi picioare...”, adaugă Pavel Lupaşc aducând alături păpuşarul pereche, „fată şi băiat”.
În atelier, elevii celor doi meşteri populari sunt numai ochi şi urechi, degetele fine trasând modele complicate pe lemnul pe care lucrează. Ar sta cu orele lucrând alături de cei doi meşteri populari, pasionaţi de aceasta nobilă îndeletnicire a strămoşilor lor. Nici de talent nu duc lipsă, căci Dumnezeu i-a dăruit din plin, şi nici de răbdare. Obiectele lucrate, linguri, ornamente pentru perete, fluiere, crucea, tipare de caş, cofiţe, toate sunt împodobite cu fine dantelării cioplite în lemn cu multă îndemânare. Dar, despre astfel de comori ale Vrancei Arhaice, vom mai vorbi. ( Janine VADISLAV )
