Local

VIDEO+FOTO | Sistemul de monitorizare cu brăţări electronice a devenit operaţional în Vrancea. Aflați cum se face monitorizarea

Ziarul de Vrancea
4 oct 2022 1907 vizualizări

Sistemul informatic de monitorizare electronică este funcțional începând de sâmbătă, 1 octombrie 2022, în județule Vrancea, Iași, Mureș și în municipiul București. Acestea sunt primele zone din țară unde vor fi monitorizate prin brățări electronice persoanele faţă de care se emit ordine de protecţie dispuse de poliţie sau de instanţă. Conform informațiilor transmise de Inspectoratul General al Poliției Române (IGPR) printr-un comunicat de presă, este prima etapă a proiectului care protejează victimele violenţei în familie. 

 Deocamdată, este un proiect pilot care urmează să se aplice în trei etape, după cum urmează, potrivit IGPR.

  • prima etapă – în perioada 2022 – 2023 – în București și în județele Iași, Mureș și Vrancea;
  • a doua etapă - în anul 2024 – în București, în cele 3 județe menționate și în județele Bacău, Brașov, Caraș-Severin, Călărași, Cluj, Covasna, Giurgiu, Galați, Harghita, Ilfov, Mehedinți, Neamț, Prahova, Sibiu, Satu-Mare, Sălaj, Teleorman, Vaslui și Vâlcea;

  • a treia etapă - în anul 2025 – în județele menționate mai sus și în: Alba, Arad, Argeș, Bihor, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brăila, Buzău, Constanța, Dâmbovița, Dolj, Gorj, Hunedoara, Ialomița, Maramureș, Olt, Suceava, Timiș și Tulcea.

În ce constă sistemul de monitorizare a victimelor violenței domestice

Sistemul de supraveghere electronică constă într-un kit care include brăţara care se prinde de gleznă ori în cazuri determinate de lege de încheietura mâini agresorului, un telefon mobil înmânat agresorului, care are montat un sistem de urmărire şi pe care agresorul este obligat să îl poarte, încărcat, asupra lui, în caz contrat declanşându-se alarma.

:

Foto: hotnews.ro

Brăţara conţine elemente de siguranţă care nu permit agresorului să o îndepărteze. Un al doilea telefon este înmânat persoanei care este protejată, care va avea de asemenea obligaţia de a-l purta asupra sa.

Există şi kituri cu telefoane pentru multiple persoane protejate, victime ale violenţei domestice.

Dispozitivul electronic de supraveghere va avertiza persoana supravegheată de producerea unei alerte. Alertele vizate sunt alerta de apropiere, alerta de părăsire neautorizată a imobilului, alerta de depășire neautorizată a unui perimetru stabilit (zona de incluziune), alerta de intrare neautorizată într-un perimetru stabilit (zona de excluziune), alerta de atingere a nivelului critic de descărcare a acumulatorului și altele.

Foto: hotnews.ro

Conform Poliției Române, utilizarea acestor sisteme nu echivalează cu protecția integrității fizice a persoanelor protejate, însă permite adoptarea unor măsuri pentru prevenirea și contracararea unui eventual contact fizic între victima violenței domestice și agresor, sau pe viitor, respectarea regulilor impuse de executarea măsurii arestului la domiciliu și a supravegherii la distanță.

Cum funcționează sistemul de monitorizare

Ce spune Poliția:

  • Monitorizarea se va realiza automat, fără intervenție umană, sistematic și exclusiv pe teritoriul României, asupra unor dispozitive electronice, pe baza identificatorului acestora și în raport de anumite reguli. Identitatea persoanei supravegheate și a persoanei/persoanelor protejate, care poartă dispozitivele electronice, va fi cunoscută doar de organul de supraveghere care creează semnalarea.

  • Pentru monitorizarea electronică sunt stabilite roluri clare, reguli și proceduri de monitorizare, alertare și intervenție, prin partajarea informațiilor, astfel încât, în cadrul monitorizării, să nu fie cunoscute datele purtătorilor dispozitivelor de supraveghere, ci doar identificatoarele (ID-urile) acestor dispozitive, prin eliminarea intervenției umane, acolo unde este posibil, și înlocuirea acesteia cu reguli obiective.

  • După introducerea în sistem a semnalării, organul de supraveghere nu va avea acces la datele de localizare ale celui care poartă dispozitivul electronic.

  • Numai în măsura în care va fi generată o alertă (ce notifică încălcarea unei reguli stabilite) va fi posibilă asocierea identificatorului dispozitivului cu datele cu caracter personal existente în cazul de monitorizare, prin preluarea, în mod automat, odată cu generarea alertei și transmiterea acestora, împreună cu alte date de intervenție, către dispeceratul S.I.M.E. și S.N.U.A.U. 112 și astfel, către cel mai apropiat organ de ordine publică, pentru intervenție.

În 1 septembrie, IGPR a semnat acordul-cadru pentru achiziția sistemului informatic și a 15.000 de kituri de monitorizare, valoarea totală fiind de 165.782.991 de lei fără T.V.A., urmând a fi semnate contracte subsecvente pentru achiziția tuturor kiturilor.

Pentru operaționalizarea sistemului au fost instruiți polițiștii, fiind emisă și o metodologie pentru realizarea supravegherii electronice.

Citiți în continuare textul integral al comunicatului de presă făcut public de Inspectoratul General al Poliției Române (IGPR) pe acest subiect.

SISTEMUL INFORMATIC DE MONITORIZARE ELECTRONICĂ, OPERAȚIONALIZAT ÎN BUCUREȘTI, IAȘI, MUREȘ ȘI VRANCEA

Începând cu 1 octombrie 2022, Sistemul Informatic de Monitorizare Electronică este funcțional în municipiul București și județele Iași, Mureș și Vrancea, pentru monitorizarea prin intermediul dispozitivelor de supraveghere electronică, în urma aplicării măsurilor în cazul emiterii ordinului de protecție provizoriu, ordinului de protecție și ordinului european de protecție.

În perioada octombrie 2022 – decembrie 2025, în urma aplicării măsurilor în cazul emiterii ordinului de protecție provizoriu, ordinului de protecție și ordinului european de protecție, se poate dispune măsura monitorizării electronice prin intermediul dispozitivelor de supraveghere electronică. 

Conform H.G. nr. 1025 din 10 august 2022 pentru stabilirea aspectelor tehnice și organizatorice privind funcționarea în sistem-pilot, precum și a celor privind operaționalizarea Sistemului Informatic de Monitorizare Electronică (publicat în Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 809/17.08.2022), monitorizarea electronică în sistem pilot urmează să se aplice în trei etape, determinate prin raportare la cazurile de aplicare și la aria teritorială la nivelul căreia urmează să fie operaționalizat sistemul, după cum urmează:  

a) prima etapă – în perioada 2022 – 2023 – la nivelul municipiului București și al județelor Iași, Mureș și Vrancea;

b) a doua etapă - în anul 2024 – la nivelul unităților administrativ-teritoriale prevăzute la lit. a) și la nivelul județelor Bacău, Brașov, Caraș-Severin, Călărași, Cluj, Covasna, Giurgiu, Galați, Harghita, Ilfov, Mehedinți, Neamț, Prahova, Sibiu, Satu-Mare, Sălaj, Teleorman, Vaslui și Vâlcea;

c) a treia etapă - în anul 2025 – la nivelul unităților administrativ-teritoriale prevăzute la lit. a) și b) și la nivelul județelor Alba, Arad, Argeș, Bihor, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brăila, Buzău, Constanța, Dâmbovița, Dolj, Gorj, Hunedoara, Ialomița, Maramureș, Olt, Suceava, Timiș și Tulcea.

Pentru unitățile din prima fază a programului pilot, au fost identificate și amenajate spațiile destinate desfășurării activităților de monitorizare electronică, procedura de dotare a acestora cu logistica necesară desfășurării activității de monitorizare electronică fiind definitivată.

Utilizarea sistemelor electronice permite o creștere a gradului de asigurare a măsurilor de protecție a drepturilor persoanelor protejate, dar nu reprezintă o măsură de constrângere, ci o metodă de monitorizare/supraveghere, care permite urmărirea modului de respectare a măsurilor dispuse în cadrul unor proceduri judiciare. Utilizarea acestor sisteme nu echivalează cu protecția integrității fizice a persoanelor protejate, însă permite adoptarea unor măsuri pentru prevenirea și contracararea unui eventual contact fizic între victima violenței domestice și agresor, sau pe viitor, respectarea regulilor impuse de executarea măsurii arestului la domiciliu și a supravegherii la distanță.

Monitorizarea se va realiza automat, fără intervenție umană, sistematic și exclusiv pe teritoriul României, asupra unor dispozitive electronice, pe baza identificatorului acestora și în raport de anumite reguli. Identitatea persoanei supravegheate și a persoanei/persoanelor protejate, care poartă dispozitivele electronice, va fi cunoscută doar de organul de supraveghere care creează semnalarea. 

Pentru monitorizarea electronică sunt stabilite roluri clare, reguli și proceduri de monitorizare, alertare și intervenție, prin partajarea informațiilor, astfel încât, în cadrul monitorizării, să nu fie cunoscute datele purtătorilor dispozitivelor de supraveghere, ci doar identificatoarele (ID-urile) acestor dispozitive, prin eliminarea intervenției umane, acolo unde este posibil, și înlocuirea acesteia cu reguli obiective. 

După introducerea în sistem a semnalării, organul de supraveghere nu va avea acces la datele de localizare ale celui care poartă dispozitivul electronic. Numai în măsura în care va fi generată o alertă (ce notifică încălcarea unei reguli stabilite) va fi posibilă asocierea identificatorului dispozitivului cu datele cu caracter personal existente în cazul de monitorizare, prin preluarea, în mod automat, odată cu generarea alertei și transmiterea acestora, împreună cu alte date de intervenție, către dispeceratul S.I.M.E. și S.N.U.A.U. 112 și astfel, către cel mai apropiat organ de ordine publică, pentru intervenție.

Dispozitivul electronic de supraveghere, pentru persoana supravegheată, în cazul aplicării ordinului de protecție provizoriu și ordinului de protecție, al aplicării ordinului european de protecție, control judiciar și control judiciar pe cauțiune, executării măsurii arestului la domiciliu, supravegherii la distanță, este alcătuit dintr-o componentă de tip brățară, care va fi atașată la glezna sau, prin excepție, la brațul persoanei. 

Dispozitivul electronic de supraveghere va avertiza persoana supravegheată de producerea unei alerte. Alertele vizate sunt alerta de apropiere, alerta de părăsire neautorizată a imobilului, alerta de depășire neautorizată a unui perimetru stabilit (zona de incluziune), alerta de intrare neautorizată într-un perimetru stabilit (zona de excluziune), alerta de atingere a nivelului critic de descărcare a acumulatorului și altele.

Inspectoratul General al Poliției Române, în calitate de autoritate contractantă, a semnat, la data de 1 septembrie 2022, acordul-cadru pentru achiziția sistemului informatic și a 15.000 de kituri de monitorizare, în vederea implementării Sistemului Informatic de Monitorizare Electronică.

Acordul-cadru va fi implementat pe parcursul a 48 de luni, valoarea totală fiind de 165.782.991 de lei fără T.V.A., urmând a fi semnate contracte subsecvente pentru achiziția tuturor kiturilor.

Pentru operaționalizarea sistemului, au fost instruiți polițiștii, fiind emisă și o metodologie pentru realizarea supravegherii electronice.

De asemenea, la unitățile unde funcționează sistemul-pilot, au fost luate măsuri de reorganizare structurală, fiind înființate compartimente de monitorizare electronică, dar și suplimentate funcțiile de la nivelul secțiilor de poliție rurală din cele 3 județe (Iași, Mureș și Vrancea), prin organizarea compartimentelor de patrulare și intervenție.

Informații de background:

În primele 8 luni ale anului 2022, la nivel național, numărul faptelor penale care constituie și fapte de violență domestică a crescut cu 13,3% (+4.320) față de primele 8 luni ale anului 2021 (de la 32.601 la 36.921 fapte). 

ORDINELE DE PROTECŢIE

În primele 8 luni ale anului 2022, au fost emise de către instanțele judecătorești 7.331 de ordine de protecție, (cu 6,2% (+430) mai multe decât în primele 8 luni ale anului 2021), 3.469 (47,32%) din totalul acestora fiind provenite din ordine de protecție provizorii.

Cele mai multe, 6.598 reprezentând 90% din totalul acestora, au fost emise la solicitarea victimelor, 564 la solicitarea procurorului și 169 la solicitarea altor instituții abilitate în acest sens.

În ceea ce privește punerea în executare a ordinelor de protecție, în primele 8 luni ale anului 2022 au fost soluționate 6.785, cu 12% (+728) mai multe decât în primele 8 luni ale anului 2021, din care 6.436 la expirarea termenului legal sau a duratei măsurilor dispuse, 225 revocate la solicitarea victimei (din care 212 atunci când ordinul de protecție a fost solicitat de victimă  și 13 atunci când cererea a fost realizată de alte persoane), 54 revocate la solicitarea persoanelor împotriva cărora a fost dispus și 70 din alte motive, rămânând în lucru 4.720 (cu 7,9% /+346) mai multe față de primele 8 luni ale anului 2021).

Referitor la nerespectarea ordinului de protecție (conform art. 47, alin. 1 din Legea nr. 217/2003 R pentru prevenirea și combaterea violenței domestice), au fost sesizate 2.166 de infracțiuni, cu 19,7% (+356) mai multe față de primele 8 luni ale anului 2021, dintre care 1.398 în mediul urban și 768 în rural.

MĂSURI DISPUSE PRIN ORDINELE DE PROTECȚIE EMISE ÎN CURSUL PERIOADEI

În primele 8 luni ale anului 2022, au fost dispuse prin ordinele de protecție 15.406 măsuri (obligații sau interdicții), după cum urmează: 3.468 –  evacuarea temporară a agresorului din locuința familiei, indiferent dacă acesta este titularul dreptului de proprietate, 757 –  reintegrarea victimei și, după caz, a copiilor, în locuința familiei, 138 – limitarea dreptului de folosință al agresorului numai asupra unei părți a locuinței comune atunci când aceasta poate fi astfel partajată, 77 –  cazarea/plasarea victimei, cu acordul acesteia, și, după caz, a copiilor, într-un centru de asistență dintre cele prevăzute la art. 19, 6.498 – obligarea agresorului la păstrarea unei distanțe minime determinate față de victimă, față de membrii familiei acesteia, astfel cum sunt definiți, 497 – interdicția pentru agresor de a se deplasa în anumite localități sau zone determinate pe care persoana protejată le frecventează ori le vizitează, 2 – obligarea agresorului de a purta permanent un dispozitiv electronic de supraveghere, 3.855 – interzicerea oricărui contact, inclusiv telefonic, prin corespondență sau în orice alt mod, cu victima, 33 – obligarea agresorului de a preda poliției armele deținute, 81 – încredințarea copiilor minori sau stabilirea reședinței acestora.

Ordine de protecție emise în cursul perioadei, desfășurate în funcție de durata măsurilor dispuse:

Din totalul celor 7.331 ordine de protecție emise, în primele 8 luni ale anului 2022, funcție de durata măsurilor.

ORDINELE DE PROTECŢIE PROVIZORII 

În primele 8 luni ale anului 2022, la nivel național, au fost emise 8.765 de ordine de protecție provizorii (cu 1.644 mai multe față de primele 8 luni ale anului 2021, respectiv cu un procent de 23,1%), 3.469 dintre acestea fiind transformate în ordine de protecție, reprezentând 40%, 8.679 din total fiind emise la solicitarea victimelor, 60 la solicitarea altor persoane și 26 emise la solicitarea altor instituții abilitate în acest sens, nefiind nici unul emis la solicitarea ONG-urilor. 

Din punct de vedere al locului comiterii faptei, 5.405 (61,7%) ordine de protecție provizorii au fost emise pentru fapte comise în mediul urban și 3.360 (38,3%) în mediul rural.

Din totalul celor 8.765 de ordine de protecție provizorii emise, 7.772 au fost confirmate de procuror, ceea ce reprezintă un procent de 89%, 3.469 fiind transformate în ordine de protecție, respectiv un procent de 40%.

Referitor la nerespectarea ordinului de protecție provizoriu (conform art. 47, alin. 2 din Legea nr. 217/2003, R) au fost sesizate 579 de infracțiuni (cu 46,2% (+183) mai multe față de primele 8 luni ale anului 2021), din care 322 în mediul urban și 257 în mediul în rural.                                                                            

MĂSURI DE PROTECȚIE DISPUSE PRIN ORDINELE DE PROTECȚIE PROVIZORII EMISE ÎN CURSUL PERIOADEI

În perioada analizată, prin ordinele de protecție provizorii au fost dispuse 13.896 de măsuri, după cum urmează: 4.875 –  evacuarea temporară a agresorului din locuința comună, indiferent dacă acesta este titularul dreptului de proprietate, 1.465–  reintegrarea victimei și, după caz, a copiilor, în locuința comună, 7.524 – obligarea agresorului la păstrarea unei distanțe minime determinate față de victimă, față de membrii familiei acesteia, astfel cum sunt definiți, 0 – obligarea agresorului de a purta permanent un dispozitiv electronic de supraveghere și 32 – obligarea agresorului de a preda poliției armele deținute.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.